21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSarkozy cere imigrantilor sa-si asume valorile nationale franceze

Sarkozy cere imigrantilor sa-si asume valorile nationale franceze


Identitatea nationala sau imigratia au devenit punctul central al campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy, favorit in alegerile prezidentiale din Franta de la sfarsitul saptamanii viitoare. 

 

Sarkozy s-a adresat, ieri, paturilor defavorizate din suburbiile industrializate ale Parisului.

 

In fata suporterilor stransi in orasul Meaux, candidatul dreptei – el insusi fiu al unui tata maghiar si al unei mame algeriene – a declarat ca Franta ramane primitoare cu imigrantii, dar ca acestia trebuie sa inteleaga valori nationale care nu pot fi puse in discutie. Franta, a mai spus el, nu este o rasa sau un grup etnic, ci un ideal national, iar cine doreste sa devina francez trebuie sa asimileze aceste valori.

 

Sarkozy a atins si chestiunea spinoasa a apatiei manifestate de 42% dintre francezi fata de alegerile din 22 aprilie. El a atras atentia celor care nu vor vota ca cealalta jumatate a Frantei poate opta pentru extremisti, ceea ce ar duce din nou la prezenta lui Jean Marie Le Pen in al doilea tur de scrutin, programat pentru 6 mai.

 

Sarkozy a fost primit cu aplauze, dar si cu huiduieli in suburbiile pariziene, locuite mai ales de imigranti si de paturile sarace ale populatiei.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă