Rutina vizitelor oficiale ce se efectueaza intre tari aliate dupa instalarea unei noi conduceri nu trebuie sa ne faca sa minimalizam importanta parteneriatului strategic stabilit acum intre Romania si Franta. El va fi politic si economic, va contine o mai intensa cooperare universitara si stiintifica, precum si pozitii comune in materie de aparare si de securitate. Dar la orizontul apropiat nu se profileaza si noi contracte economice, ca dupa alte vizite ale lui Sarkozy in strainatate. Un fel de-a spune ca se evita "coruperea" acestui tratat intr-o tara experta in coruptie; impresia, vai!, dominanta pe care o da Romania. Dar la Elysée s-a subliniat cu insistenta faptul ca, dupa ce va prelua presedintia UE, in cea de-a doua parte a anului, Sarkozy va conta mult si pe voturile Romaniei, cu care Franta are relatii "de exceptie". Se intelege ca Romania va avea si mai multa nevoie de sprijinul Parisului in aceasta faza in care este tinuta sub observatia Comisiei Europene. Trimiterea facuta la legaturile istorice si culturale dintre cele doua natiuni isi are, de asemenea, importanta ei, dupa o perioada de expectativa. S-a spus ca intre cele doua tari exista convergente de fond, in domeniile energiei, in cel al politicii agricole comune sau in domeniul apararii. Sarkozy "atlantistul" crede ca se poate sprijini pe Basescu, cel cu "axa", pentru a impune treptat ideea ca e posibila o aparare europeana specifica, fara ca ea sa intre in rivalitate cu structurile NATO. Manevra a fost si ramane dificila, insa apropiata intrunire NATO de la Bucuresti ar putea sa-i dea mai mult continut, in functie si de evolutia situatiei in Serbia. Un punct pozitiv pentru Romania il constituie faptul ca este prezenta, chiar daca mai mult simbolic, pe principalele zone de conflict, unde comunitatea internationala incearca sa restabileasca ordinea sau sa introduca democratia. Isi asuma responsabilitati internationale, ceea ce o propulseaza efectiv printre natiunile care nu fac simpla figuratie nici la ONU. Imaginea cea mai negativa o da aceeasi Romanie, in interiorul UE, prin instabilitatea propriilor institutii. Episodul de acum, desfiintarea unei comisii parlamentare cu rol simbolic pentru o tara marcata de trecutul ei recent, va spori si mai mult confuzia. Se va vedea si mai bine ca viciul fundamental al multor institutii romanesti decurge chiar din ambiguitatile textului constitutional, care ar trebui regandit. Ca si Sarkozy, Basescu pare hotarat sa impuna reforme structurale pe perioada mandatului sau. S-ar zice ca cei doi seamana: au aceeasi energie si chiar o dezinvoltura simpatica, cu care sar peste obstacolele rutinei sau peste protocolul procedurilor clasice. Diferenta este insa de anvergura: Sarkozy pare sa-si fi propus de cel putin zece ori mai multe reforme, pe care le impune in rafale, profitand de efectul suprizei, insa de multe ori pregatindu-le cu echipe complexe de specialisti: in sistemul de pensii, in codul muncii, in gestionarea somajului, in invatamant, in audiovizual, in transporturi s.a.m.d. Unele isi vor rupe sira spinarii, altele vor trece, cu dificultate, dar vor trece. Sarkozy a anuntat ca va electrocuta din temelii societatea franceza si chiar o va face, cu riscul de a exploda el insusi in zbor. In vreme ce reformele anuntate de presedintele Romaniei par a fi mult mai putine, foarte timide, lente si fara impact real, iar unele dintre ele dau deja impresia ca au fost abandonate sau ca vor fi. E adevarat ca Basescu nu dispune de o majoritate parlamentara care sa-l sustina, ca pe Sarkozy, si nici de un partid care sa devina o masina eficienta pe teritoriul tarii, cum este UMP in Franta. Dar Basescu da impresia ca nici nu se prea inconjoara de specialisti, pentru a profita de toate competentele, nu doar de sugestiile pe care i le urca anturajul sau politic. Or, adevarul este ca Romania ar avea nevoie de reforme si mai numeroase si mai radicale decat cele care vor bulversa cu siguranta Franta. Cu atat mai mult cu cat nu le-au luat in calcul primele echipe de polticieni, imediat dupa rasturnarea fostului regim, atunci cand populatia le-ar fi acceptat mai usor. Marele ghinion al transformarii Romaniei a fost incompetenta clasei sale politice. S-ar parea ca acesta se prelungeste, intr-un climat de coabitare politica mai feroce decat relatiile de adversitate cinstita.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
