Desemnarea Sarei Palin ca partenera de campanie a lui John McCain a lovit Statele Unite cu forta unei furtuni electrice. Pentru legiunile de suporteri din flancul drept, care isi agita frenetic rujurile la aparitia ei, Palin este o gospodina cu frica lui Dumnezeu, bine ancorata in realitate, iar vanatoarea de reni, credinta evanghelica si chiar viata haotica de familie reprezinta, de fapt, dovada ca avem de-a face cu o tipica americanca get-beget.
Pentru detractorii ei de la stanga (tot mai mult insa si de la centru), la fel de fanatizati, Palin este aducatoarea unei Americi teocratice, o executoare in stil mafiot a atributiilor statului. Palin, spun ei, minte in legatura cu increngaturile atentatului din 11 septembrie 2003 si cu atacurile teroriste in Irak, il ridiculizeaza pe Barack Obama pentru faptul ca se opune torturarii prizonierilor si sfideaza citatiile la tribunal. Ce mai, un George W. Bush al Doilea, dar in balerini de marca.
Ambele grupuri reactioneaza la ceea ce vad. Suporterii la un puternic set de simboluri, detractorii la un si mai puternic set de fapte.
Este important sa intelegem atractia pe care simbolistica Sarei Palin o determina la un anumit grup de alegatoare. Trebuie sa respectam revolta si setea pe care aceasta atractie le reflecta. Subtextul atractiei este clasa sociala.
De cand exista aceasta natiune, talentul femeilor albe din clasa muncitoare a Americii a fost constant exploatat si subevaluat. E drept, influente femei albe (sau de orice origine, dar care au beneficiat de o educatie de calitate) au reusit sa strapunga proverbialul tavan de sticla – ele sunt femeile de tip Hillary Clinton, Madelaine Albright si Condoleezza Rice. Dar in timp ce miscarile feministe le-au asezat pe un piedestal, femeile din muncitorimea alba le-au urmarit ascensiunea cu resentimente deloc de neinteles.
Mult mai influentele lor congenere le angajeaza pentru a prelua treburile murdare. In plus, ele se confrunta cu un salariu minim in stagnare, platit la scara larga in ghetourile industriei de servicii din cadrul pietei muncii americane. Tavanul lor, plasat
oricum si mai jos peste talentul si mobilitatea lor, nu e de sticla, ci de beton. Cel mai grav este pentru ele ca au fost excluse practic si simbolistic de la discursul politic al tarii si sunt tratate cu condescendenta de politicieni. Rasa joaca la randul ei un rol important. Chiar daca incep sa apara relatari despre un episod in care Palin a spus unui grup de femei afro-americane ca nu ar fi obligata sa angajeze negri, femeile albe din muncitorime interpreteaza deseori propria experienta in termeni de ostilitate rasiala. Ele cred ca exista undeva o clasa inferioara, despre care cred ca se bucura de anumite beneficii, de care ele insele sunt private. si mai cred ca economiile statelor emergente le fura lor slujbele bine platite din industrie.
Atunci cand Sarah Palin este plasata in centrul atentiei media, ea devine asadar simbolul unei fantezii vindicative a multor muncitoare si secretare, condamnate la tacere si epuizate de munca. A vedea ca o femeie alba din clasa lor este aleasa pentru a sta in imediata apropiere de presedintele SUA este un sentiment foarte puternic. Ganditi-va la succesul unui film ca "Thelma si Louise". Sau la cel al peliculei "O femeie face cariera" (titlul originial – "Working Girl"), in care personajul principal, o secretara tupeista, exploatata si calcata in picioare de o sefa aroganta si absolventa de universitate de top, reuseste sa se impuna, pentru a se alege in final cu barbatul de vis, slujba de vis si biroul cu vederea cea mai frumoasa.
Aproape orice femeie care nu s-a nascut cu un anume statut, care are copii mici de crescut si care nu e vreo satanista sau canibala, ar suscita aprobarea femeilor in general, cu atat mai mult insa a celor care apartin unui grup indelung redus la tacere si trivializat. Daca ai stat la cratita atat de mult timp, e frumos sa-ti imaginezi cum vei conduce lumea libera.
Acestea fiind spuse, scaderea cotei de incredere pentru Palin arata ca, desi aceste femei tanjesc dupa validarea lor simbolica, ele nu sunt niste proaste. Au inceput sa-si dea seama cum Palin este plimbata ca un model la un salon de automobilistica, cum urmeaza sa fie prezentata unor sefi de state de parca acestia ar fi dealeri de masini de pe piata locala si cum reprezentantii mass-media o pot fotografia, dar nu-i pot pune intrebari (pe modelul "uite-ma, aici eram cu Henry Kissinger!"). Mai observa si ca economia se afla in pragul imploziei, in timp ce situatia in Irak se calmeaza doar pentru ca SUA plateste fiecarui insurgent si simpatizant Al-Qaeda echivalentul unei rate lunare la creditul pentru masina ca sa nu ucida soldati americani.
Mai mult: pe masura ce personalitatea politica a Sarei Palin incepe sa se contureze, ea arata tot mai alarmanta. Problema nu este doar ca in campania lui McCain e inconjurata de veterani ai cabalei Bush-Cheney (acolitii si agentii lui Karl Rove ii scriu acum discursurile si ii controleaza orice miscare). Mai conteaza si ideea ei, conform careia Dumnezeu i-a dictat agenda legislativa in Alaska si ca, atunci cand vine vorba de plecari in strainatate, acestea se rezuma practic la calatorii imaginare prin intermediul Discovery Channel.
Intre timp insa, chestiunea majora aflata pe rol este confirmarea dermatologilor ca tipul de cancer pentru care a fost tratat McCain are in cazul persoanelor de varsta sa o rata de supravietuire de doi pana la patru ani. Cu cat perspectiva unei lungi presedintii a Sarei Palin pare mai tangibila, cu atat isi pierde din forta de atractie pentru clasa muncitoarelor albe.
Ce ar trebui deci sa invatam de la acest trecator balon de sapun numit Sarah Palin?
Devenind imaginea de afis a unei continuitati rebranduite a administratiei Bush, Palin demonstreaza ca are mult in comun cu populiste fals stralucitoare precum Eva Peron sau portstindardul antiimigrationist din Danemarca, Pia Kjærsgaard. Ce ar trebui sa retinem – pentru prezent si viitor deopotriva – este ca tindem sa ignoram mari lideri si mari idei ce provin din randurile acelor femei care ne gatesc mancarea, ne proceseaza comenzile pe internet si ne sterg dejectiile din spitale.
Tocmai vocea acestor femei merita un sprijin real, si nu pe cel al unei infricosatoare papusi, instrumentalizata ca momeala pentru o domnie de inca opt ani (sau mai mult) chiar acelor nemernici care au jefuit bugetul SUA, au distrus economia si au trimis 4.000 de oameni tineri sa moara intr-un razboi bazat pe minciuni.
