In 2003, ma numaram printre oponentii planului de invadare a Irakului nu pentru ca as fi avut obiectii la ideea rasturnarii unui tiran nemilos, ci pentru ca intuiam esecul lui Bush si Blair in fata provocarilor enorme inerente unei tari atat de complexe. Nu-mi imaginam insa ca situatia s-ar putea deteriora vreodata atat de drastic, afectand in primul rand populatia. Multe din victimele civile inregistrate provin din randurile minoritatii crestine – odinioara o comunitate cu peste un milion de suflete.
Intr-o lume plina de suferinte cauzate de valul violentelor organizate, cititorul roman se va intreba, fireste, de ce ii evoc tocmai lui situatia crestinilor din Irak. Raspunsul este simplu – deoarece societatea romaneasca se prezinta ca fiind una profund religioasa, iar crestinii din Irak sunt preponderent de rit estic: caldeenii apartin Bisericii Catolice Rasaritene, asirienii sunt ortodocsi – componenta amintind, din mai multe puncte de vedere, de cea din Romania. Evident ca supravietuitorii crestini ai macelurilor zilnice vor continua sa se refugieze care incotro, cele de-acum maximum 800.000 de suflete dispersandu-se in toate colturile lumii. Astfel, este putin probabil ca doua Biserici realmente unice – Biserica Catolica Rasariteana si Biserica Ortodoxa Asiriana – sa poata supravietui dincolo de aceste generatii.
Intreb cititorul daca prefera varianta Bisericilor din Romania ramase impasibile la disparitia Crestinatatii mesopotamiene, provenite din orase precum Mosul, biblica cetate Ninive, sau daca s-ar pronunta mai degraba in favoarea unei maini intinse crestineste? Biserica Ortodoxa si cea Unita ar putea lua in considerare elaborarea unui apel comun adresat autoritatilor statului in vederea primirii unor refugiati crestini pe teritoriul tarii. Nu cred ca o asemenea minicomunitate ar putea deveni un element disruptiv in cadrul societatii per ansamblu – din contra, este de sperat ca aceasta sa avanseze un spirit similar de intreprinzator celui al diasporei armene stabilite in Romania de-a lungul secolelor. Ar complini, de altfel, celelalte comunitati provenite din Orientul Mijlociu – preponderent musulmani palestinieni si libanezi, dar si unii crestini sositi aici in ultimele decenii.
Prezentele vremuri nu par potrivnice unui astfel de demers generos: pe de o parte, lupta pentru supravietuire a acestor coreligionari este una manifest dramatica, pe de alta ineditul efort de cooperare bisericeasca ar putea aplana unele rivalitati existente in universul crestin romanesc. In plus, ar avea, eventual, harul de a distrage, fie si temporar, atentia politicienilor de la disputele lor sordide. Pot anticipa, fireste, un prim contraargument – Romania este o tara prea saraca si/sau prea diferita pentru ca potentialii nou-veniti sa se poata simti in largul lor si stabili in tihna. Dar argumentul in cauza, adesea invocat de-a lungul istoriei si valabil pentru multe tari europene, nu i-a impiedicat pe olandezi sa primeasca evreii alungati din Spania si Portugalia sau pe englezi sa deschida portile protestantilor francezi expulzati de Louis al XIV-lea. Ambele tari au beneficiat atat din punct de vedere economic, cat si cultural de pe urma refugiatilor, in special a evreilor. Iar istoria recenta atesta, indubitabil, ca toate tarile receptoare de grupuri consistente de evrei fugari din calea dementei hitleriste au beneficiat enorm si intr-un timp relativ scurt.
O comunitate coeziva si civilizata precum cea a crestinilor irakieni ar putea reprezenta un castig pentru Romania – nu in ultimul rand avand in vedere descresterea continua a populatiei tarii. Dintr-un utopic numar total de cateva mii de refugiati, destui vor avea abilitati in agricultura, ar putea lucra pamanturi aflate in paragina sau ocupa locuri de munca ramase vacante ca urmare a lipsei de personal calificat in destule domenii. Crestinii din Irak au toate sansele sa se dovedeasca mai usor asimilabili decat o buna parte din restul refugiatilor lumii, iar cunostintele lor lingvistice si generale despre Orientul Mijlociu ar putea deveni cruciale intr-o era in care si Romania depune eforturi pentru a se proteja de pericolele ce emana din acea directie.
Daca presedintele tarii, Patriarhul BOR si episcopii greco-catolici si-ar uni fortele in vederea salvarii, din insangeratele taramuri biblice, a acestor oameni deseori vorbitori ai idiomului aramaic utilizat de insusi Isus Cristos, gestul ar fi, din umilu-mi punct de vedere, unul dintre cele mai inaltatoare din istoria Romaniei.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
