23.8 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăSpecialSancţiunile vizând preoţii acuzaţi de pedofilie, publicate pe site-ul Vaticanului

Sancţiunile vizând preoţii acuzaţi de pedofilie, publicate pe site-ul Vaticanului

Vaticanul, afectat de o serie de scandaluri de pedofilie, a publicat luni, pentru prima oară, pe site-ul său procedura care trebuie urmată în cazul abuzurilor sexuale, ai căror autori trebuie denunţaţi, ca reacţie la acuzaţiile privind lipsa de transparenţă a Bisericii Catolice, relatează AFP monitorizată de Mediafax.

 

Rubrica “Abuzuri asupra minorilor, reacţia Bisericii” apare pe prima pagină a site-ului sub o fotografie a Papei Benedict al XVI-lea (www.vatican.va).

În afara documentelor de referinţă pe această temă, precum scrisoarea adresată de Papă credincioşilor catolici din Irlanda, publicată la 29 martie, sunt enumerate procedurile aplicate în cazul depistării unui abuz, fiind menţionat faptul că acestea trebuie “mereu” denunţate justiţiei.

Denunţarea abuzurilor “către autorităţile competente trebuie să respecte legea ordinară”, se arată în documentul publicat pe site.

Între altele, “dioceza locală trebuie să ancheteze fiecare acuzaţie referitoare la abuzuri sexuale comise de un preot asupra unui minor. Dacă acuzaţia se dovedeşte a fi adevărată, cazul este transmis” la Vatican.

Dar în cazurile cele mai grave în care există numeroase dovezi, preotul poate fi imediat caterisit, adică retrogradat la statutul laic de către Papă, fără a aştepta încheierea unui proces canonic.

Potrivit documentului, “nu există apel la un astfel de decret papal”.

Pe durata anchetării unui preot, “episcopul poate impune măsuri de prevenire” pentru a-şi proteja comunitatea religioasă, dar şi victimele, în special copiii.

Potrivit Vaticanului, aceste directive nu reprezintă o noutate. Acestea sunt sinteza documentelor existente: dreptul canonic în general, un “motu proprio” (decret) din 2001, semnat de Papa Ioan Paul al II-lea în baza unui text elaborat de viitorul său succesor, cardinalul Joseph Ratzinger, şi un document din 2003. Dar textul din 2003 nu a fost făcut public niciodată, în vreme ce “motu proprio” nu a fost difuzat pe site decât în limba latină şi portugheză.

Mai mult, documentul precizează că noile dispoziţii sunt în curs de pregătire. Potrivit agenţiei italiene Ansa, acestea ar putea viza perioada de suspendare.

Biserica, afectată de o serie de scandaluri de pedofilie, este acuzată că a ascuns abuzurile comise de preoţi sau de alţi reprezentanţi clericali. Papa Benedict al XVI-lea a fost la rândul său acuzat.

Între linişte şi o comunicare defectuoasă, precum afirmaţia purtătorului de cuvânt al Vaticanului care a comparat acuzaţiile împotriva Papei cu antisemitismul, prezenându-şi ulterior scuzele, Sfântul Scaun a fost acuzat că nu a acţionat corespunzător.

“Vaticanul nu ţine cont cât de serioasă este criza mediatică”, a declarat Andrea Tornielli pentru cotidianul Il Giornale.

“Ar fi util ca reprezentanţii Sfântului Scaun să discute mai mult cu jurnaliştii”, a afirmat pentru La Stampa autorul unei biografii a lui Ioan Paul al-II-lea, George Weigel.

Luni, directorul Osservatore Romano, una dintre publicaţiile oficiale ale Vaticanului, a afirmat că Benedict al XVI-lea este “un mare comunicator”. “El scrie de mână, dar este foarte informat şi este atent în privinţa comunicării”, a declarat Giovanni Maria Vian în faţa asociaţiei presei străine de la Roma.

În opinia sa, publicarea pe Internet a documentelor referitoare la pedofilie reprezintă o nouă dovadă că Biserica a gestionat această problemă “într-o manieră exemplară”.

Cele mai citite

Alina Ceușan a făcut marele anunț! “Ăsta-i cel mai frumos!”

Alina Ceușan și soțul ei, Raul, se pregătesc cu bucurie pentru sosirea celui de-al doilea copil în familia lor. Prezentatoarea din primul sezon al...

VIDEO. Mărturii terifiante ale tatălui lui Sebi, băiatul ucis în accidentul de la 2 Mai de către Vlad Pascu: “Ne datorați 500 de lei”

Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul care a fost ucis de Vlad Pascu în terifiantul accident de la 2 Mai, a fost prezent în podcastul...

Momente de groază în Turcia. Un mort și 10 răniți, după ce o telecabină s-a prăbușit

O persoană a murit și alte 10 au fost rănite în provincia Antalya din sudul Turciei, după ce o cabină de telecabină s-a lovit...
Ultima oră
Pe aceeași temă