Un spectacol amuzant
La incheierea stagiunii, Nationalul bucurestean a propus publicului o duioasa comedie de Eduardo De Filippo despre iubire si gelozie, petrecuta in lumea napoletana, surprinsa
in spectacolul amuzant, regizat de Dinu Cernescu.
Acest spectacol se prevede a avea succes la marele public, cum au avut intotdeauna reprezentatiile cu piesele lui Eduardo De Filippo, ca si filmele dupa ecranizarile scrierilor sale. La premiera, reprezentatia acuza unele hibe in interpretare, ce se faceau simtite si din lipsa rodajului la public, dar promitea succesul prin substanta comica a textului si numele de im-portanta din distributie.
"Pentru a scrie o piesa asa cum trebuie, mai intai de toate este nevoie sa ai o idee clara sa satisfaca publicul si care sa nasca discutii", spunea Eduardo De Filippo, dramaturgul italian prolific care a marcat evolutia teatrului secolului XX. In "Sambata, duminica, luni", "ideea clara" a dramaturgului este rostul dragostei in familie, inspirata din viata napoletana ce ii era bine cunoscuta. "Discutiile" dorite de Eduardo De Filippo sunt starnite de modul in care membrii unei familii burgheze numeroase concep si traiesc intens sentimentul iubirii, ajungand chiar la gelozii inevitabile. Chiar daca actiunea pare terna pentru ca nu se petrece nimic spectaculos, totusi "da in clocot" prin bogatia sentimentelor ascunse de fiecare personaj, exprimate prin replici cu dublu sens, abil manevrate de dramaturg. Sambata, in casa lui Don Peppe Priore e agitatie pentru ca sotia sa Dona Rosa, pregateste traditionala masa de dumnica la care se reuneste familia. Participa la masa cei doi fii – Rocco si Roberto cu sotia sa Maria Carolina -, sora lor mai mica Giulanella cu logodnicul Frederico, nu pot lipsi unchiul Raffaele, matusa Amelia cu fiul ei Attilio, dar nici bunicul Antonio, carora li se alatura vecinii – contabilul Luigi si sotia sa, Elena. Conflictul mocneste de sambata, iar la masa de duminica se dezlantuie sub forma geloziei capului familiei, ce isi banuieste sotia de tradare cu vecinul, ca abia luni, lucrurile sa se lamureasca si viata sa reintre in normalitate. Am enumerat personajele pentru a atentiona ca distributia solicita o echipa numeroasa de actori ce se confrunta cu un text nuantat, care imbina umorul savuros cu duiosia dramatica.
Regizorul Dinu Cernescu s-a apropiat de aceasta piesa cu stiinta profesionistului de inalta clasa, constient ca o astfel de scriere realista, incarcata de sensurile comice diverse ale replicii, il obliga sa stea in umbra, sa nu intervina prin efecte teatrale inutile care pot anihila rostul gandit de dramaturg, si a vegheat doar la coerenta interpretarii personajelor. A optat pentru o scenografie realista, desenata prin amanunte de Florilena Popescu-Farcasanu, de la cele sugestive ale decorului, pana la cele ale costumelor. Muzica lui George Marcu trimite amuzant la Neapole si locuitorii sai.
Greul reprezentatiei cade pe umerii actorilor, nu toti obisnuiti cu rigorile comediei, fiind prin biografia lor artistica mult mai apropiati de textele dramatice si utilizati in montarea lor. La premiera s-a facut uneori simtita nesudarea echipei pe linia comediei sensibile solicitata de scriere, interpretarea unor personaje fiind afectata de pedalari spre zona dramatica. Un fin si irezistibil umor ii detaseaza din distributie pe Ileana Stana Ionescu in matusa Amelia si pe Traian Stanescu in Luigi Ianiello, vecinul care declanseaza gelozia lui Peppino. Cu masura in accentuarea comicului si-a construit Ileana Stana Ionescu personajul, exploatandu-i Ameliei nazurile si grija exagerata fata de odrasla sa, Attilio. Atragator este Luigi, pentru ca actorul isi cizeleaza personajul prin expresii fermecatoare, de la tinuta la sugerarea in rostirea replicilor a naivitatii sale interioare. Traian Stanescu propune exemplar un personaj comic realist, fara nici o exagerare. Temperamentala, exploziva in relatiile cu sotul si celelalte personaje este Rosa, rol in care Cecilia Barbora investeste in prima parte poate prea multa forta dramatica. Marele merit al actritei este ca induce senzatia unei posibile aventuri cu vecinul Luigi, o capcana bine lansata si speculata de Cecilia Barbora. Costel Constantin in Peppino, pana la jumatatea spectacolului, isi trateaza putin prea rigid dramatic personajul, ca sa-l dezvolte cu umor abia spre final. Un bunic preocupat de soarta nepotului preferat, Rocco, este credibil creionat de Matei Alexandru. Jocurile de-a iubirea ale adolescentei Giulanella, Irina Cojar le ilustreaza la inceputul reprezentatiei cu prea multa maturitate dramatica, ca abia spre final sa dezvaluie amuzant farmecul comic al situatiilor create de nastrusnica adolescenta, jucand cu verva comicul. Pe aceeasi linie a seriozitatii dramatice in fata temerilor dragostei apare logodnicul Frederico, in interpretarea lui Vitalie Bichir. Putin confuz este Rocco jucat de Gavril Patru in intentia de a sugera stilul smecher de abordare a vietii de catre fiul preferat. Marius Rizea in Attilio, baiatul terorizat de mama, aluneca uneori pe drumul unui comic exagerat, lipsit de consistenta. Unchiul Raffaelo care aminteste de Pulcinella, celebrul personaj al commediei dell’arte, gen apropiat lui De Filippo, este George Motoi. Rolul acestui unchi, artist amator al commediei dell’arte apare exploatat rigid de viziunea regizorala, aparitiile sale in spectacol sunt doar ciudate, fara o motivare evidenta. Cu mult haz, bine studiate sunt izbucnirile de nemultumire ale Virginiei, slujnica familiei, interpretata de Afrodita Androne. Aparitii corecte intrupeaza Rodica Muresan (Elena), Liliana Hodorogea (Maria Carolina) si Cristian Cretu (Michelle), Dragos Ionescu (Roberto).
"Sambata, duminica, luni" are toate premisele pentru un spectacol de comedie care sa atraga interesul publicului, si pentru ca piesa scrisa de Eduardo De Filippo in 1959, aduce la rampa vesnica tema a dragostei si geloziei in mod ingenios, iar actorii distribuiti au toate datele sa exploateze ironia, comicul situatiilor, nu numai duiosia relatiilor dintr-o familie. In toamna, acest spectacol va castiga prin sudarea echipei pe intentia regiei de a dezvolta credibil o comedie realista de buna calitate.
Piesa este, de fapt, povestea simpla a unor iubiri violente, nestapanite, nebune, ridicole, dar adevarate si profunde".
Dinu Cernescu
(regizor)
