1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialSalvamarii, la post in sudul litoralului

Salvamarii, la post in sudul litoralului

Dupa ce a incheiat, zilele trecute, contracte cu Compania Nationala „Apele Romane” si cativa agenti economici, Clubul Nautic Callatis, din Mangalia, coordonat de catre George Lipoveanu, si-a deschis portile. Desfasurandu-si activitatea de la Olimp pana in Vama Veche, clubul are ca obiectiv principal asigurarea serviciului salvamar pana la data de 15 septembrie. Documentatia fiind pusa la punct, reprezentantii clubului s-au apucat imediat de treaba instaland pe plajele din raza de competenta 13 foisoare metalice sau din lemn dotate corespunzator. „In mod normal, contractele ar trebui incheiate pe o perioada de cel putin 5 ani pentru a amenaja foisoare stabile, si nu constructii provizorii, care la sfarsitul verii trebuie demolate”, a declarat presedintele clubului, George Lipoveanu. Pentru acest sezon au fost selectati 50 de salvamari cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani. Foisoarele, deschise in intervalul 8.00-20.00, au ca dotari veste si plute de salvare, colaci, telefoane mobile, electromegafoane, fluiere etc. si cate doua barci cu armamentul care se impune.
Pe durata zilei, punctele de pe plaja au cate 4 salvamari, dintre care unul patruleaza, unul are rol de observator, iar ceilalti doi actioneaza cu ajutorul barcilor. In mai multe zone, cum ar fi Olimp, Neptun-Steaguri, Cap Aurora, unde exista vartejuri si gropi adanci de 4 metri, au fost amplasate balize de semnalizare la fiecare 100 de metri, iar la 2 Mai, unde exista tabara scolara, a fost amenajat un tarc pentru prevenirea accidentelor. Dintre cei care vor avea misiunea sa salveze vieti in acest sezon, 37 au fost brevetati de catre Asociatia Nationala a Salvamarilor Profesionisti, restul avand de trecut mai multe probe si o vizita medicala amanuntita. Dupa cum se stie, pe fiecare plaja erau amplasate steaguri albe sau albastre care permiteau ori interziceau accesul turistilor in apa marii. Incepand cu aceasta vara, potrivit standardelor internationale si cu aprobarea Ministerului Turismului, steagurile vor fi galbene sau rosii, cele din urma tinandu-i pe inotatori la distanta. Pe parcursul sezonului trecut s-au inregistrat 3 cazuri de inec, fiind salvate insa aproape 600 de vieti. George Lipoveanu ne-a mai spus ca vara viitoare in statiunea Jupiter se va deschide un club nautic destinat agrementului, dar care va detine si spatii de cazare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă