21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSalariatii vor cumpara pachete de 7% din actiuni

Salariatii vor cumpara pachete de 7% din actiuni

Strategiile de privatizare ale companiilor Loteria Romana si Imprimeria Nationala, adoptate de Guvern prin ordonanta de urgenta, stipuleaza vanzarea a cate unui pachet de 7% din actiuni catre salariatii celor doua societati, membrii consiliilor de administratie si pensionarii cu ultimul loc de munca la Loterie, respectiv Imprimerie. Aceste actiuni se vor vinde prin negociere directa, insa "pretul pe actiune nu va putea fi mai mic decat valoarea nominala a unei actiuni – 5 RON pentru o actiune la Loterie, respectiv 10 RON la Imprimerie”, a stabilit Executivul.
In acelasi timp cate un pachet de 20% din actiunile detinute de stat la Loteria Romana, respectiv la Imprimeria Nationala se aloca pentru constituirea Fondului "Proprietatea”, din care vor fi despagubiti cei ale caror imobile nu pot fi retrocedate de statul roman in natura. Potrivit ordonantei, cate un pachet de 5% din actiunile emise de cele doua companii nationale se va vinde prin oferta publica secundara, conform prevederilor privind „Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei”.
Aceste modificari legislative au impus schimbarea actionariatului celor doua companii. Astfel, actiunile Loteriei Romane sunt detinute dupa cum urmeaza: 68% din capitalul social (reprezentand 5.795.195 actiuni nominative, fiecare actiune in valoare de 5 RON) sunt detinute in totalitate si in mod exclusiv de statul roman; 32% din capitalul social (2.727.150 de actiuni nominative) sunt detinute de alti actionari. (20%+5%+7%).
Actiunile Imprimeriei Nationale sunt astfel distribuite: 68% din capitalul social (reprezentand 38.196 de actiuni nominative, fiecare actiune in valoare nominala de 10 RON) sunt detinute in totalitate, in mod exclusiv, de statul roman; 32% din capitalul social (17.974 actiuni) sunt detinute de alti actionari (20%+5%+7%). Inainte de adoptarea ordonantei, actiunile Loteriei si ale Imprimeriei erau detinute in totalitate de stat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă