1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialSă vină banii! Derby-ul dintre Dinamo şi Steaua se va juca pe...

Să vină banii! Derby-ul dintre Dinamo şi Steaua se va juca pe Naţional Arena

În ciuda faptului că jucătorii dinamovişti şi-ar fi dorit să evolueze pe stadionul din Ştefan cel Mare, cei din conducerea clubului au înştiinţat Liga Profesionistă de Fotbal că meciul cu Steaua se va disputa pe Naţional Arena.

Preşedintele executiv al dinamoviştilor, Cristian Borcea, a declarat că derby-ul cu Steaua, programat la începutul lunii decembrie se va disputa pe noul stadion construit în Bucureşti. Borcea e sigur că stadionul va fi plin de suporteri dinamovişti.

„Va vedea toată lumea ce înseamnă un meci mare într-o lume civilizată. Dacă Naţional Arena ar fi avut 100.000 de locuri, cu siguranţă se umplea de dinamovişti. Stadionul va fi alb-roşu, Steaua nu va avea nicio şansă „, a declarat Cristi Borcea, conform prosport.ro.

Se pare că preşedintele dinamovist a fost inspirat de succesul financiar al Stelei, care a obţinut încasări destul de ridicate după trei meciuiri disputate pe Naţional Arena, dintre care două cu casa închisă şi unul la care s-au văndut peste 20.000 de bilete.

Suporterii stelişti vor avea 2.750 de bilete distribuite la derby, iar accesul în celelalte zone ale stadionului cu însemne roş-albastre va fi interzis.

Mijlocaşul lui Dinamo, Cătălin Munteanu, a delarat că ar fi mai bine ca meciul să se joace în Ştefan cel Mare deoarece pe Naţional Arena vor veni mulţi suporteri ai Stelei.

„Eu aş opta pentru a juca Dinamo, ca suporterii să vină în numar cât mai mare, să poată să ne ajute, să fie alături de noi. Pe Naţional Arena nu ştiu câţi o să vină, pentru că nu putem să avem controlul biletelor. În plus, noi n-am jucat niciodată acolo, în timp ce Steaua a jucat deja câteva meciuri şi ar putea să se considere acasă, ceea ce ar fi un minus pentru noi.” a spus Cătălin Munteanu.

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, e sigur că fanii Stelei vor fi în majoritate şi că Dinamo se va simţi în deplasare: „În ‘Groapa lor cu câini’ vin 12.000 de „câini”, pe Naţional Arena o să fie 55.000 de „lei”, e atlceva”.

 

Cele mai citite

UE și China nu au ajuns la un acord privind tarifele pentru vehiculele electrice

Discuțiile dintre Uniunea Europeană și China privind tarifele pentru vehiculele electrice (EV) chinezești continuă, dar nu s-a ajuns la un acord, au declarat oficiali...

Călin Georgescu către Elena Lasconi: Nu aveți de ce să vă bucurați, sunteți parte a sistemului

Candidatul independent Călin Georgescu a trimis un mesaj public la o zi după primul tur al alegerilor prezidențiale. Printre pilde religioase și mesaje de...

Nadia Comăneci, la Gala 110 ani de Olimpism în România: E un moment de sărbătoare

Fosta campioană olimpică Nadia Comăneci a declarat, luni seara, la Gala 110 ani de Olimpism în România, că acesta este un moment de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă