16.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialSă râdem cu Carpatair

Să râdem cu Carpatair

Compania a fost protagonista unor incidente ridicole. Întâi, un pilot care decola cu o aeronavă Saab de pe aeroportul din Cluj-Napoca, deşi fuselajul avionului era îngheţat.

Pentru că nu a primit permisiunea să decoleze cu avionul transformat în gheţar, a cerut să fie îndepărtată gheaţa cu substanţe speciale. Apoi, pentru că cei 700 de euro pe care ar fi trebuit să îi plătească i s-au părut o sumă prea mare, pilotul a încercat să îndepărteze gheaţa cu o mătură! În final, a plecat doar când soarele a topit carcasa de gheaţă a aparatului. Desigur, pilotul putea să încerce să zboare cu mătura sa, însă se pare că nu deţine nici un talent vrăjitoresc. Însă este tragic atunci când în mâinile sale se află 41 de vieţi, câţi pasageri erau îmbarcaţi în sloiul zburător. Iar ca ridicolul să fie complet,

Carpatair a anunţat că, din cauza incidentului, vor renunţa la zborurile dintre Cluj-Napoca şi Timişoara şi îşi vor închide baza aeriană de la Cluj. Însă, de fapt, Carpatair dorea să plece de mai multă vreme, iar incidentul cu gheaţa nu a fost decât un pretext pentru a masca plecarea motivată de pierderile suferite de această companie. Astfel a apărut această situaţie, în care ridicolul nu este egalat decât de ipocrizia reprezentanţilor companiei aeriene.    Text Box:

Cele mai citite

Angajat versus inteligența artificială. Cum ne adaptăm la tehnologiile avansate

Tehnologiile de inteligență artificială, inclusiv roboți, chatbot-uri și software-uri complexe, își fac loc în tot mai multe domenii, amenințând să preia complet rolurile umane...

O listă anonimă cu numele presupușilor suspecți din rețeaua lui Ilan Șor, trimisă presei din Republica Moldova

O listă ce conține numele a câteva mii de persoane despre care se presupune că fac parte din rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor și...

G7 pregătește un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, garantat prin dobânzile activelor rusești blocate

Grupul Celor Șapte (G7), alcătuit din cele mai dezvoltate economii ale lumii, a ajuns la un acord pentru a oferi Ucrainei un împrumut substanțial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă