11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialS&P atacă clasa politică americană

S&P atacă clasa politică americană

Deşi calculele care au dus la reducerea ratingului SUA de către Standard&Poor’s conţin o eroare de 2.000 miliarde dolari, analiştii îşi menţin evaluarea, subliniind că problema principală este ineficienţa elitelor politice.

 

În cazul reducerii unui rating de ţară, procedura Standard&Poor’s (S&P) este standardizată: în primul rând, este informat Ministerul de Finanţe al statului respectiv, iar apoi, câteva ore mai târziu, este făcut public raportul oficial.

Aceeaşi procedură a fost urmată şi vinerea trecută, când S&P a adus la cunoştinţă oficialilor de la Washington că, pentru prima oară din 1941, agenţia a scăzut ratingul datoriilor Statelor Unite de la AAA, cel mai mare calificativ posibil, la AA+. Această palmă pe obrazul Americii a fost primită cu furie la Washington; încă înainte de publicarea raportului, experţii administraţiei americane au atras analiştilor S&P atenţia asupra unei erori majore în calculul lor; astfel, datoria SUA în anul 2021 nu se va ridica la 22.100 miliarde de dolari, ci la numai 20.100 de miliarde.

Faptul că S&P a decis să nu îşi modifice evaluarea l-a făcut pe consilierul economic al Casei Albe, Gene Sperling, să declare că „mărimea greşelii şi uşurinţa cu care S&P şi-a schimbat argumentul principal în numai câteva ore sunt uluitoare; este evident că agenţia a decis mai întâi care va fi concluzia raportului, după care şi-a modificat argumentele în aşa fel încât să se potrivească cu aceasta”.

Analiştii susţin concluzia S&P

O mare parte a analiştilor din SUA şi Europa au criticat eroarea din raportul S&P, cotidianul german FAZ avertizând că Standard& Poor’s a reuşit „să ştirbească şi mai mult reputaţia oricum proastă a agenţiilor de rating”. Cu toate acestea, majoritatea analiştilor au considerat că scăderea ratingului este corectă; astfel, în FAZ se afirmă că „elitele politice de la Washington nu sunt momentan în stare să arate o ieşire clară din problema datoriilor” – iar scăderea ratingului este urmarea firească a acestei stări de fapt. Analistul Bill Saporito este de aceeaşi părere, acesta scriind în revista Time că Congresul american a primit ratingul pe care îl merită, având în vedere greşelile pe care le-a făcut în ultima vreme şi care au culminat cu subminarea unei înţelegeri între Barack Obama şi liderul Republicanilor, John Boehner, care ar fi făcut posibilă păstrarea ratingului suprem, AAA.

Critică din China

Totuşi, pierderea ratingului AAA de către SUA nu va avea, probabil, consecinţe spectaculoase de lungă durată pentru economia mondială, după cum se arată într-un editorial al ziarului britanic The Independent: motivul principal este că pentru investitori dolarul va rămâne în continuare cea mai importantă monedă, alternativa fiind, în acest moment, inexistentă: zona euro se confruntă cu probleme majore, Japonia de asemenea, iar moneda chineză, yuanul, nu poate obţine încrederea internaţională atâta timp cât valoarea sa este decisă de guvernul chinez, nu de piaţa financiară.

Deşi China, cel mai mare creditor al Statelor Unite, a declarat, prin intermediul presei de stat, că datoriile americane periclitează sistemul economic mondial şi că Washi-ngtonul va trebui „să îşi reducă cheltuielile militare şi sociale” celelalte ţări din grupul G7 s-au arătat încrezătoare în capacitatea Statelor Unite de a controla situaţia. Iar Warren Buffett, unul dintre cei mai importanţi investitori particulari din lume, a declarat postului de televiziune american CNBC că, pentru el, „datoriile americane merită în continuare AAA. Scăderea ratingului nu mă face să îmi schimb părerea despre Trezoreria americană”, a continuat el, „ci mai curând despre S&P”. 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă