13.3 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialS-a realizat topul celor mai CORUPTE țări de pe glob

S-a realizat topul celor mai CORUPTE țări de pe glob

Ziarul britanic The Independent a publicat pe Internet un top al celor mai corupte 11 state din lume.

Pe primul loc în clasament este plasată Somalia, urmată de Coreea de Nord și de Afganistan (o situație oarecum surprinzătoare, în condițiile în care statele occidentale și NATO susțin regimul de la Kabul).

Pe următoarele trei locuri sunt plasate Angola, Sudanul și Sudanul de Sud.

Topul a fost realizat de organizația Transparency International.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PSD conduce detașat în preferințele bucureștenilor

Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în București, în perioada 9-23 februarie, arată că PSD...

Secuii nu renunță la autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc

Președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a anunțat organizarea Zilei Libertății Secuilor, pe 10 martie, la Târgu Mureș. Aceasta va include un...

Tribunalul Maramureș decide demolarea zidului de segregare pentru comunitatea romă din Baia Mare

După o lungă bătălie juridică de 13 ani, Tribunalul Maramureș a emis o decizie definitivă în data de 14 februarie, obligând Primăria Baia...
Ultima oră
Pe aceeași temă