2 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăSpecialS-a încheiat prohibiția la pescuit

S-a încheiat prohibiția la pescuit

Prohibiția pescuitului în Complexul Razim-Sinoe și lacurile litorale din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) s-a încheiat ieri, conform ordinului comun de prohibiție din acest an emis de Ministerul Mediului și cel al Agriculturii.

În activitatea de pescuit, pescarii din Complexul Razim-Sinoe nu vor putea utiliza năvoade până la data de 30 septembrie, setcile fiind de asemenea interzise. Setcile, potrivit acului normativ amintit, sunt interzise și în lacurile, canalele și gârlele din Delta Dunării.  În ceea ce privește speciile de pești care pot fi capturate, pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Vadul Oii până la Gura Timocului, pescuitul scrumbiei este interzis până sâmbătă inclusiv, chiar dacă pe teritoriul RBDD, această activitate este permisă începând de joi.

În apele care constituie frontieră de stat, inclusiv în Golful Musura, prohibiția pescuitului la unele specii a încetat din data de 25 mai.   

Cele mai citite

Anchete în desfășurare privind anularea alegerilor prezidențiale și posibile interferențe în procesul electoral

Ministrul Justiției a afirmat că au fost semnalate atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice pentru sistemul electoral, iar aceste aspecte sunt investigate de structuri de...

Elon Musk și-a declarat susținerea față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD)

Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting...

Anchete în desfășurare privind anularea alegerilor prezidențiale și posibile interferențe în procesul electoral

Ministrul Justiției a afirmat că au fost semnalate atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice pentru sistemul electoral, iar aceste aspecte sunt investigate de structuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă