Ryanair va lansa pe 27 martie 2011 un zbor din Constanţa spre Milano (Bergamo), care va avea o frecvenţă de două curse pe săptămână, iar compania estimează că va transporta 30.000 de pasageri pe perioada orarului de vară, potrivit Mediafax.
„Ruta va fi operată în zilele de joi şi sâmbătă şi va înregistra 30.000 de pasageri”, potrivit unui comunicat al operatorului aerian irlandez.
Potrivit reprezentanţilor companiei, zborul va fi operat iniţial în orarul de vară, respectiv 27 martie – 30 octombrie.
Pasagerii vor putea face rezervări pe ruta Constanţa-Milano începând de miercuri.
Compania operează în prezent zboruri din Constanţa către oraşul italian Pisa.