5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialRusia trimite bombardiere nucleare în Crimeea

Rusia trimite bombardiere nucleare în Crimeea

Rusia va trimite în peninsula Crimeea avioane de bombardament Tupolev, model Tu-22M3, care pot lansa rachete nucleare.

Informația a fost oferită de un oficial din Ministerul rus al Apărării, citat de agenția Sputnik.

Potrivit sursei citate, bombardierele strategice Tu-22M3 din Crimeea vor participa la exercițiile militare ample care se derulează, începând de ieri, pe teritoriul Rusiei.

Citește și: Oficial de la Moscova: Rusia are dreptul să plaseze arme nucleare în Crimeea

Conform declarației de ieri a ministrului rus al Apărării, Serghei Soigu, președintele Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă de luptă completă a Flotei de Nord, a unor unități aeriene și a Districtului Militar de Vest.

Alerta de luptă ar face parte dintr-o serie de verificări militare („snap checks”). Pe teritoriul Rusiei au intrat în alertă 38.000 de militari, 3360 „unități de echipament” (mijloace de luptă), 41 nave de război, 15 submarine și 110 avioane și elicoptere, a precizat ministrul Serghei Soigu.

Exercițiile militare din Rusia se vor încheia la data de 21 martie.

Avioanele supersonice Tu-22M3 zboară cu până la 1,88 Mach (2300 km/h) și au o rază de acțiune de 2400 de kilometri. Drept comparație, distanța dintre Crimeea și Constanța este de numai 400 de kilometri.

Citește și: Rachetele nucleare rusești pot lovi Constanța în trei minute

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă