2 C
București
duminică, 4 decembrie 2022
AcasăSpecialRusia preia inițiativa în Siria, sub ochii Occidentului

Rusia preia inițiativa în Siria, sub ochii Occidentului

SUA şi Rusia au avut discuţii „la nivel militar“ asupra situaţiei din Siria, în timp ce Kremlinul intensifică trimiterea de armament şi trupe în zona controlată încă de Damasc.

Dacă pentru întreaga lume Siria este scena unei tragedii umane fără sfârşit, pentru liderul rus, Vladimir Putin, este o ocazie de aur, un mijloc de a scoate Rusia din izolare şi a o scăpa de sancţiunile economice impuse de Occident după anexarea Crimeii şi participarea la conflictul din Ucraina. Intrarea sa în forţă pe scena diplomaţiei pentru a forța reconcilierea cu occidentalii după un an de ostracizare a început cu o acţiune care îi îngrijorează atât pe americani, cât şi pe europeni – intensificarea fluxului de arme şi militari ruşi în Siria, în zonele de coastă controlate de regimul Assad, care a luat Occidentul prin surprindere. Ca şi în cazul Crimeii.

Săptămâna trecută, Putin a declanşat o ofensivă diplomatică cerând Administraţiei Obama să accepte discuţii militare privind Siria şi planificând prezentarea în Adunarea Generală a ONU a unui plan de pace pentru Siria. Ministrul american al Apărării, Ashton Carter, l-a sunat vineri, 18 septembrie, pe omologul său rus, Serghei Şoigu, pentru a discuta situaţia din Siria, unde Rusia a mărit în mod brutal prezenţa sa militară pentru susţinerea regimului Assad.

Washingtonul a explicat că această desfăşurare militară a determinat reluarea discuţiilor cu Moscova la înalt nivel politic, întrerupte după invazia rusă în Crimeea, în martie 2014. Discuţiile au ca scop evitarea oricărei interacţiuni între avioanele ruse şi cele ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA contra Statului Islamic. O astfel de „întâlnire” în aer ar risca declanşarea unei escalade pe care nu o doreşte nici una dintre părţi. La Londra, secretarul de stat american, John Kerry, a precizat că aceste discuţii de ordin militar se înscriu în cadrul diplomatic mai larg. „Preşedintele consideră că o convorbire în plan militar este un pas important (…) care va ajuta la definirea unora dintre opţiunile noastre diferite” şi a subliniat „necesitatea găsirii unui teren de înţelegere” cu Rusia în vederea ajungerii la un acord politic în Siria şi pentru a pune capăt suferinţelor populaţiei.

Mize uriaşe

Mizele lui Putin sunt mari, poate cele mai mari din carieră. Kremlinul a fost în defensivă, izolat diplomatic după „aventurile” din Ucraina şi lovit de sancţiuni, slăbit economic după căderea preţului petrolului şi a rublei, toate scăzând nivelul de trai al ruşilor. Putin a reuşit până acum să evite un dezastru financiar, dar ştie că are nevoie să revină în graţiile Occidentului sau măcar să schimbe „dialogul”.

Siria furnizează un motiv ideal, oferind Moscovei preluarea unui rol important în Orientul Mijlociu şi de promovare a ambiţiilor lui Putin de repoziţionare a Rusiei ca actor major pe scena mondială. Alexei Malaşenko, analist militar la Centrul Carnegie din Moscova, a declarat că „activitatea în Siria şi în jurul Siriei semnifică faptul că Rusia este în măsură să revină în Orientul Mijlociu nu doar ca superputere, dar ca ceva ce poate echilibra puterea Occidentului şi a SUA”.

Propunerile lui Putin seamănă cu un cântec de sirenă – cine ar avea de obiectat la propunerea sa privind lupta contra SI în cadrul unei alianţe largi?  Numai că toate propunerile lui Putin au avut şi au ca scop salvarea aliatului său de la Damasc. Să nu uităm cum în 2013 Putin a manevrat pentru a-l determina pe preşedintele Obama să renunţe la declanşarea loviturilor aeriene iminente contra Siriei, organizând o înţelegere asupra armelor chimice din arsenalul lui Assad, pe care acesta le folosise contra populaţiei civile.

Acum, intenţiile lui Putin au fost descrise chiar de el într-un interviu: „Organizarea de alegeri anticipate în Siria şi stabilirea de legături cu opoziţia zisă moderată, implicând-o în gestionarea ţării”,  totul „în acord” cu Assad. Adică, alegeri trucate şi un fals guvern de coaliţie, într-un război care mutilează şi descompune ţara. Putin nu se mai ascunde şi îşi plasează pionii în Siria.

Pe punctul de a-şi fi atins obiectivele în Ucraina – crearea unui bastion pro-rus în regiunile Doneţk şi Luhansk -, Putin a ales un alt front pentru a testa fermitatea Occidentului şi în special a americanilor. Relativul calm din Ucraina poate fi interpretat ca o manifestare de forţă a Kremlinului: când vrea, Putin îşi exercită influenţa asupra separatiştilor. În schimb, occidentalii ar putea fi invitaţi să accepte concesii în Siria, Kremlinul păstrând pârghia ucraineană ca rezervă. Un conflict îngheţat este specialitatea liderului de la Kremlin pentru a forţa concesii în alt punct în care are interese.

În Siria, trecând prin ONU

Precedat de întăriri militare, Putin ia în vizor Siria. Dar mai trebuie să treacă de o etapă intermediară – New York, unde preşedintele rus, care nu a mai pus piciorul în SUA de opt ani, va lansa la 28 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, un apel pentru o coaliţie contra Statului Islamic. Planul Kremlinului prevede o nouă alianţă internaţională în asociere cu preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi armata sa pentru a lupta contra organizaţiei jihadiste. Tocmai cu cei vinovaţi de măcelărirea rebelilor sirieni şi de ascensiunea terorismului în zonă. Dorinţa lui Putin reprezintă o problemă pentru occidentali şi aliaţii lor care leagă soluţionarea conflictului sirian de plecarea clanului Assad şi de punerea în funcţie a unei tranziţii democratice cu opoziţia moderată în paralel cu loviturile aeriene contra SI.

Strategiile Kremlinului

În realitate, regimul de la Damasc mai controlează doar 25% din teritoriul Siriei, iar Statul Islamic a câştigat teren în ultimele luni şi, dacă SUA nu au reuşit să slăbească SI după un an de campanie militară, Putin a calculat că Rusia trebuie să preia în mâini propriile interese în Siria prezervând ceea ce a mai rămas din bastioanele clanului Assad. După pierderea poziţiilor în Libia, Siria a rămas singura bază a Rusiei în Mediterana.

Recentele înfrângeri ale lui Assad – printre care pierderea celei mai importante baze aeriene la sud de Alep la 9 septembrie –  sunt o sursă de îngrijorare atât pentru Putin, cât şi pentru Obama. Pentru Putin, aceste înfrângeri sunt un indiciu clar că Assad ar putea cădea în orice moment. Pentru Obama, acestea dezvăluie ineficienţa strategiei sale militare, pentru că baza aeriană de la Alep a fost preluată de Frontul al-Nosra, ţinta loviturilor aeriene americane.

Evident, Putin ştie că nici un armament rusesc nu îi va permite lui Assad să recucerească Siria şi, chiar dacă ar exista o astfel de opţiune, ea ar duce la un conflict cu Occidentul. Asemenea predecesorilor săi, Putin ştie cât de departe poate merge şi ştie că împărţirea de facto a Siriei este susceptibilă să aibă un punct comun cu împărţirea de facto a Ucrainei. Occidentul se va opune verbal şi chiar prin acte – precum sancţiunile economice – dar va accepta în final, în lipsa altor opţiuni.

Încurajat de Obama

Putin mai ştie că Occidentul este într-un anume mod prins în capcană de Iran. Dacă Administraţia Obama nu vrea să eşueze acordul nuclear cu Teheranul, nu poate atinge în mod deschis interese fundamentale ale Iranului, or, în Orientul Mijlociu aceste interese includ menţinerea lui Assad. La 7 septembrie, ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a risipit dubiile privind politica Iranului în Siria, declarând că „cei care pun condiţii preşedintelui sirian sunt responsabili de continuarea războiului”.

După încheierea acordului nuclear între marile puteri şi Iran, preşedintele Obama a declarat că a fost agreabil surprins de rolul constructiv al Moscovei, care a reuşit să mlădieze poziţiile Iranului. În realitate, Rusia avea un interes economic să pună capăt izolării internaţionale a Iranului cu scopul stabilirii unui cartel de gaz natural. Pentru a garanta cooperarea Teheranului în viitoarele exploatări coordonate de gaz, Rusia trebuie să garanteze interesele iraniene în Siria. Ceea ce înseamnă că trebuie să vegheze ca Assad să-şi păstreze controlul parţial asupra a ceea ce rămâne din Siria.

Manevre şi negocieri

Un bun strateg, Vladimir Putin a surprins din nou lumea şi a preluat conducerea jocului. Intervenţia militară a Moscovei a urmat vizitei din august a generalului iranian Qassem Suleimani. Deci desfăşurarea trupelor ruse se face în coordonare cu iranienii. Chiar dacă intervenţia rusă este motivată de mai multe considerente, prioritatea pare să fie protejarea zonei Latakia, fieful alawit strategic al clanului Assad, aşa-numitul „Alawistan”, fragilizat de ofensiva coaliţiei rebelilor condusă de Frontul al-Nosra, aripa Al Qaeda în Siria, şi de grupul salafist Ahrar el-Sham. Pentru securizarea acestei zone din Siria, ruşii sunt gata să lupte contra Statului Islamic. Ceea ce i-ar permite lui Putin să găsească un teren de înţelegere cu americanii, dar şi să relanseze proiectul de integrare a regimului Assad într-o nouă coaliţie contra SI. Kremlinul a şi estimat de altfel că nu există „alternativă” la regimul sirian pentru a lupta contra jihadiştilor SI.

Mesajele lui Putin

Cooperarea tehnico-militară dintre Moscova şi Damasc este mijlocul prin care preşedintele Putin „trimite lumii mesaje geopolitice”, consideră redactorul-şef al National Interest, Nikolai Gvosdev, expert în politica externă şi securitatea naţională ale SUA. Anume, că Rusia nu este slăbită economic şi rămâne una dintre puţinele ţări din lume capabile să trimită şi să susţină trupele lor dincolo de frontiere ,ca şi faptul că Kremlinul îşi propune să ia parte activă la evoluţia situaţiei din Orientul Mijlociu.

Arme, pe apă şi prin aer

SUA au cerut explicaţii Rusiei asupra intenţiilor în Siria. Relaţiile dintre cele două state sunt tensionate după anexarea Crimeii şi declanşării conflictului ucrainean şi Siria a devenit o nouă sursă de tensiuni crescânde în momentul în care Moscova îşi întăreşte prezenţa militară. Secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat la 15 septembrie – al treilea telefon în zece zile – pe omologul său rus, Serghei Lavrov pentru a-i reaminti poziţia americană, că o susţinere rusă a regimului Bashar al-Assad riscă să exacerbeze războiul în Siria. Potrivit Departamentului de Stat, Washingtonul ar dori ca Rusia să aibă „un rol constructiv” în regiune cu singurul scop de a obţine „o tranziţie politică post-Assad”. Aflat în Tadjikistan, preşedintele Putin a replicat: „Susţinem guvernul sirian în lupta sa contra agresiunii teroriste, i-am propus şi vom continua să îi oferim ajutor militar-tehnic”.

Oficial, Moscova dezminte fluxul de arme spre Siria şi Putin a considerat „prematur” să se vorbească de un angajament militar rus în luptele contra SI, dar sunt semnalate numeroase mişcări de nave ruseşti în Bosfor care transportă material militar spre Portul Tartus. Două nave au debarcat tancuri ruseşti în acest port, unde Rusia deţine de 50 ani o bază militară şi un centru al serviciilor secrete, prin care a furnizat armament regimului de la Damasc.

Presa moscovită a confirmat că mitraliere, lansatoare de grenade, vehicule blindate tip BTR-82A şi vehicule grele au fost livrate Siriei. Rusia a cerut Greciei şi Bulgariei drept de survol pentru avioane conţinând „ajutoare umanitare”. La cererea americanilor, Sofia a cerut să controleze încărcăturile, ceea ce a determinat Moscova să schimbe ruta prin Iran şi Irak.

Serviciile secrete americane au precizat că soldaţi ruşi se află deja în Siria, prezenţă atestată de fotografiile postate de ei pe Facebook-ul rus, VKontakte, şi video-uri postate on line dezvăluie prezenţa armelor şi militarilor ruşi în zona Lattaquia. Pe de altă parte, ruşii construiesc o bază pentru o mie de militari la sud de Lattaquia, în fieful alaouit al clanului Assad. Aeroportul internaţional Bassel al-Assad, după numele fratelui lui Bashar al-Assad, este în plin şantier şi, potrivit Foreign Policy, aeroportul este pe cale să fie transformat în bază aeriană pentru logistică şi operaţiuni aeriene ale armatei ruse.

Assad ridică glasul!

Sigur pe susţinerea Kremlinului şi a Teheranului, Bashar al-Assad a ieşit la rampă şi într-un interviu pentru media rusă a acuzat Occidentul pentru criza refugiaţilor din Europa şi pentru susţinerea „teroriştilor” asemenea celor care fug de războiul civil din ţara sa spre UE. Assad, în primele comentarii asupra migraţiei în masă, a susţinut că Europa trebuie să se aştepte la mai mulţi refugiaţi şi a precizat că susţinerea turcă a fost crucială pentru ascensiunea celor două mari grupări islamiste din Siria – Statul Islamic şi Frontul al-Nosra (Al Qaeda) – şi a respins sugestiile Occidentului că acţiunile guvernului său în cadrul războiului civil au contribuit la propagarea acestor grupări: „Atâta vreme cât vor continua această propagandă, vor avea mai mulţi refugiaţi”. Şi, culmea impertinenţei, a invitat rebelii sirieni să i se alăture în lupta contra SI.

Regimul de la Damasc desemnează prin termenul „terorist” disidenţii politici care au ales să lupte paşnic, rebelii care au pus mâna pe arme şi jihadiştii, printre care cei ai SI. Războiul în această ţară a debutat în 2011 cu manifestaţii paşnice ale sirienilor care cereau democraţie. Reprimate de regimul Assad, ele au degenerat în rebeliune armată, apoi în război civil. În cei patru ani şi jumătate peste 240.000 de persoane au decedat. Criza refugiaţilor cu care se confruntă acum Europa este o dovadă a persecuţiilor regimului contra propriei populaţii.

Criminalul propriului popor

De 45 de ani, în Siria domneşte un regim dictatorial violent. Bashar al-Assad este moştenitorul tatălui său, Hafez al-Assad, venit la putere în 1970 după o lovitură de stat. Toată opoziţia a fost reprimată cu o violenţă extremă, cum a fost insurecţia Fraţilor Musulmani la Hama în 1982, scăldată în sânge. Atunci, câteva zeci de mii de persoane au fost masacrate, oraşele au fost încercuite şi distruse în mare parte. De la debutul războiului în Siria, Bashar al-Assad a perpetuat un şir întreg de crime de război:

Tortură: Ghouta, regiune la nord-est de Damasc, aflată în mâinile grupărilor rebele, este asediată de forţele guvernamentale de trei ani. Privaţi de apă şi de curent electric, locuitorii suferă de foame şi pentru medicamente depind de contrabandişti.

Bombardarea populaţiei civile: Din 2011, regimul utilizează la scară largă aviaţia pentru a trece prin foc zonele civile. Spitale, şcoli, împrejurimile moscheilor după rugăciunile de vineri sau pieţele sunt luate ca ţintă în mod regulat. La 16 august, bombardarea unei pieţe la o oră de vârf la Douma a ucis peste 100 persoane.

Recurgerea la arme chimice: La 21 august 2013, la Ghouta a fost comis un atac chimic cu gaz sarin de o amploare fără precedent, câteva sute de persoane găsindu-şi moartea. Numeroase indicii au relevat mâna regimului în spatele atacului.

Lansarea de containere explozive: De luni de zile armata siriană foloseşte o nouă armă: recipiente pline cu un amestec de explozibili, combustibil și șrapnele lansate din elicoptere asupra localităţilor. Rudimentară, această armă face ravagii printre civili din cauza lipsei de precizie.  

Cele mai citite

LIVE UPDATE Planul Roșu de Intervenție, activat după ce s-a văzut fum la un spital de copii

UPDATE, ora 10:25: Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că fumul degajat de aparatul RMN de la Secţia Pediatrie a...

Kate Middleton, prezentă într-o rochie strălucitoare la Premiile Earthshot Prize din Boston

Ceremonia de premiere care recunoaște meritele ecologiștilor a marcat finalul călătoriei de trei zile a cuplului regal la Boston. Celebrități din întreaga lume au pășit...

Cum a simțit cu adevărat regretata Regina despre trădarea lui Harry și Meghan în ultimele ei zile

A fost scrisă cu ceea ce editorul promite că va fi „onestitate crudă, neclintită”: o relatare directă a vieții Prințului Harry despre care el...
Ultima oră
Pe aceeași temă