Încă un velier a confirmat participarea la Regata Marilor Veliere, eveniment care va avea loc în Portul Constanța, între 8 și 11 septembrie 2016. Este vorba despre Kruzenshtern, velier din Clasa A, cea mai mare posibilă (are 114 metri lungime), care va reprezenta Rusia. Kruzenshtern are o istorie interesantă.
A fost construit în anul 1926, în Bremerhaven, Germania, și s-a numit inițial Padua, după orașul italian cu același nume. A purtat multă vreme însemnele Germaniei, iar atunci când nu era pe mare putea fi găsită în portul Hamburg. Între 1938 și 1939, Padua a înregistrat un record mondial, care nu a fost depășit nici azi. A realizat cel mai scurt voiaj al unui velier pe relația Hamburg – Australia, via Chile, și retur, în 8 luni și 23 de zile. După 20 de ani, în 1946, velierul a fost predat Rusiei, în urma celui de-al Doilea Război Mondial. A fost rebotezat după exploratorul rus Ivan Fyodorovich Kruzenshtern. Între 1961 și 1965, Kruzenshtern a executat misiuni de-a lungul Oceanului Atlantic, Mării Mediterane și Caraibelor, iar în 1965 a fost transferat Ministerului Rus al Pescuitului pentru a fi folosit de studenții care se pregăteau să devină pescari. De-a lungul timpului nava a fost folosită atât în filme germane (trei la număr), cât și în mai multe pelicule sovietice. Ba mai mult, în 1997 a fost subiectul unui documentar britanic, numit „Tall Shop“ și transmis de Discovery Channel. În prezent, Kruzenshtern este al doilea cel mai mare velier încă funcțional, după Sedov, o altă navă rusească ce are origini nemțești.
Portul Constanța este prima etapă din Regata Marilor Veliere (Black Sea Tall Ships Regatta 2016). De aici, navele vor ajunge în Novorossiisk, Rusia (16 – 19 septembrie), Sochi, Rusia (21 – 25 septembrie) și în Varna, Bulgaria (1 – 4 octombrie). În total, la startul regatei sunt așteptate la start 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.