Preşedintele Traian Băsescu crede că Basarabia ar putea reveni în următorii 25 de ani între graniţele României, dacă românii de pe cele două maluri ale Prutului îşi vor dori acest lucru. Deocamdată însă, preşedintele constată inconfortul dat de relaţia de neîncredere pe care România o are cu cea mai mare putere din regiune, dar şi persistenţa celor care se lasă influenţaţi şi „fac jocuri folositoare altor state”.
Vorbind despre relaţia României cu Franţa în chestiunea Schengen, Traian Băsescu ne-a spus că ministrul Teodor Baconschi „a avut o iniţiativă nefericită” atunci când a anunţat că merge la Paris să-i organizeze preşedintelui o vizită la nivel înalt, fiindcă „nu e nevoie”, câtă vreme Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy se întâlnesc o dată la trei luni.
Acum 92 de ani, când s-a realizat Marea Unire, România avea între graniţele ei şi Basarabia. Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de când Rusia a anexat această provincie. Când vedeţi posibilă revenirea lucrurilor la punctul iniţial?
T.B.: O dată cu intrarea Republicii Moldova în UE, atunci vom fi împreună în marea familie europeană, iar dacă se va desfăşura sau nu şi un proces de unificare a celor două ţări, acest lucru ţine mai puţin de voinţa oamenilor politici, pentru că am certitudinea că ei vor ştii să valorifice o dorinţă populară, dacă va exista, pe cele două maluri ale Prutului. România are ca obiectiv sprijinirea Republicii Moldova să intre în UE.
Există o perspectivă temporară, de pildă 25 de ani, în care România şi Republica Moldova să se unească?
T.B.: De ce nu?
Cum vedeţi această regiune peste 25 de ani?
T.B.: Frontierele UE vor fi pe Nistru şi evoluţiile democratice din regiune vor stimula şi alte ţări, precum Ucraina, să se îndrepte spre UE. Peste 25 de ani Balcanii vor fi parte a UE şi a NATO.
Cu România şi Basarabia în aceeaşi ţară?
T.B.: Dacă acest lucru vor dori românii de pe ambele maluri ale Prutului.
Şi vor vrea, ce anticipaţi?
T.B.: Nu vreau să anticipez azi, lăsaţi-mă să mă mai gândesc.
Ritmul acordării cetăţeniei române basarabenilor este destul de lent. De ce?
T.B.: Nu atât de lent cum pare, pentru că numai anul acesta
s-au aprobat 70 de mii de dosare. A fost un proces mai dificil cu organizarea depunerii jurământului, mai ales pentru cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc dincolo de Prut. În ultimele săptămâni însă, după deschiderea consulatelor de la Balţi şi de la Cahul, lucrurile s-au accelerat şi jurământul se depune mai repede.
Ce se va întâmpla în momentul în care jumătate din populaţia Republicii Moldova va avea cetăţenie română?
T.B.: Nu se va întâmpla nimic: vom fi mai mulţi români.
Când va deveni Rusia prietena României?
T.B.: Oricând va respecta şi interesele României, adică pentru mine, de exemplu, şi acelaşi sentiment este şi la Moscova, funcţionează încă neîncrederea. Cred că nici la Moscova nu este mai multă încredere decât încrederea care este la Bucureşti faţă de Moscova.
De ce România nu are încredere în Moscova?
T.B.: Pentru că nu ne simţim deloc confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria. Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol până în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din Regiunea Mării Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?
Aţi spus acest lucru şi la Summitul NATO de la Lisabona?
T.B.: Sigur că da: fără referire la flota din Sevastopol, dar cu referire directă la atitudinea Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova şi Georgia, ţări foarte apropiate de noi. Deci nu poate fi acoperită realitatea cu declaraţii de bune intenţii, aceasta a fost intervenţia mea la Summitul NATO-Rusia.
Şi care au fost reacţiile? V-a susţinut cineva?
T.B.: Da, au mai fost reacţii apropiate.
Polonia?
T.B.: Da.
Ţările Baltice?
T.B.: Doar Polonia a avut o intervenţie în susţinerea noastră.
Directorul SRI, George Maior, sugera într-un interviu pentru România Liberă că după aderarea României la scutul antirachetă numărul spionilor ruşi pe teritoriul ţării s-a înmulţit. Interesul lor pentru România va scădea acum, după ce Rusia a acceptat să coopereze la scutul NATO?
T.B.: Nu există nici un document care să ateste o participare la scutul NATO. Scutul NATO este unul separat de sistemele de protecţie ale Federaţiei Ruse. Este un sistem de protecţie al statelor membre ale Alianţei şi nu are nimic comun cu vreo intervenţie sau parteneriat cu Federaţia Rusă. Este vorba doar despre un parteneriat în schimbul de informaţii, ceea ce e cu totul altceva. La Lisabona s-a convenit să cooperăm pe informaţii, dar nu pe acces la tehnologie, nu pe acces la comanda.
Retragerea trupelor ruseşti din Transnistria va fi un test pentru Rusia?
T.B.: Din punctul nostru de vedere, va fi într-adevăr un test. Şi cred că şi Germania este interesată de acest lucru.
Va fi un test pe care NATO îl dă Rusiei?
T.B.: Noi suntem printre cei mai exigenţi în relaţia cu Federaţia Rusă, aşa că, dacă va fi un test pozitiv pentru noi, va fi şi pentru Alianţă la fel.
Spionii ruşi vor fi în vreun fel descurajaţi de noile relaţii NATO-Rusia?
T.B.: Lumea nu s-a transformat într-un loc populat cu îngeri. România are prieteni şi adversari. România, ca stat membru
NATO are ca adversari şi adversarii Alianţei, de aceea este atractivă pentru spionajul altor state.
Ce fel de state?
T.B.: Nu vreau să dezvolt.
Cine sunt adversarii?
T.B.: Cei care se definesc ca fiind adversari ai NATO, în primul rând.
Vă referiţi la Rusia, care prin noua sa doctrină militară a definit Alianţa Nord-Atlantică drept principalul inamic al ţării?
T.B.: Eu v-am spus doar că cei care se autodefinesc adversari ai NATO.
Chiar acum un an spuneaţi tot într-un interviu pentru România Liberă că există oameni politici şi chiar ziarişti care susţin partida rusească şi că această partidă este îndreptată împotriva României. E un fenomen care continuă?
T.B.: Categoric da. Sunt oameni influenţaţi sau influenţabili care fac jocuri folositoare altor state, nu României. Nu poţi să-i acuzi de rea-credinţă întotdeauna. De multe ori interesele lor se manifestă într-un mod convenabil unor ţări care n-ar vrea stabilitate în România şi de aici coincidenţa de acţiune. Astfel de situaţii cred că există în foarte multe ţări. Mai sunt lideri politici foarte atacaţi de presă în UE, uneori pe merit, dar acest lucru convine unor structuri din afara structurii ţării lor. Nu poţi considera nevinovată o discreditare de tipul „familia preşedintelui este implicată în trafic de armament”. Aici nu se poate vorbi de o coincidenţă, ci de o misiune a unor securişti.
Au o misiune din afară?
T.B.: Nu, şi-o asumă din interior, fiindcă nu le plac nici stabilitatea, nici democraţia, nici justiţia.
Şi cine e în spatele lor?
T.B.: De multe ori sunt ei înşişi. Este voinţa lor.
În interviul pe care l-aţi acordat acum un an României Libere vorbeaţi în cadrul „partidei ruseşti” despre Vîntu, Voiculescu şi Patriciu. Socotiţi că au rămas în aceeaşi ecuaţie?
T.B.: Se poate constata, cel puţin, coincidenţa de interese între ei şi puteri din afară care vor discreditarea puterii democratice din România.
Jucătorii partidei ruseşti şi-au mutat azimutul dincolo de Prut, în Republica Moldova?
T.B.: Acolo se joacă oricum, la întretăierea dintre „sisteme”: un sistem democratic şi un sistem care se proclamă democratic, dar mai are încă drum lung până să şi ajungă. Se ciocnesc interese şi pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Serbiei, dar şi pe teritoriul României.
De fapt, câtă influenţă poate avea Rusia asupra Republicii Moldova?
T.B.: În primul rând, influenţa vine din educaţie: Republica Moldova este un stat care a stat 50 de ani ca parte a Uniunii Sovietice. Dacă la noi mai există încă un tronson consistent care, când aude de Moscova, începe să saliveze, vă imaginaţi că în Republica Moldova este o componentă importantă cu exponentul ei, Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin.
Şi în Alianţa pentru Integrare de la Chişinău există lideri care au afinităţi cu Moscova.
T.B.: Atât timp cât recunosc Rusia ca fiind o ţară importantă pentru Republica Moldova, nu văd nici o dramă, fiindcă aceasta e realitatea. Federaţia Rusă este importantă şi pentru Republica Moldova, şi pentru România, şi pentru alte ţări din bazinul Mării Negre. Dar una este gândirea celor care au fost sub influenţa fostei Uniuni Sovietice şi alta este mentalitatea celor care au făcut parte din sistemul URSS. Acolo va fi mult mai grea desprinderea de Moscova decât a fost la Bucureşti.
Câtă încredere poate avea NATO în Rusia, câtă vreme Moscova nu şi-a respectat o serie de angajamente?
T.B.: Summitul de la Lisabona a făcut o deschidere a unei relaţii care aproape a îngheţat după ce Rusia a atacat Georgia. Cred că Rusia este utilă NATO şi lumii democratice prin comportamentul ei în câteva situaţii extrem de fierbinţi: Rusia a avut o contribuţie remarcabilă în Consiliul de Securitate ONU cu privire la Iran, chiar în condiţiile în care îşi exprimase dorinţa de a sprijini Iranul; la fel în chestiunea Afganistan, Moscova a acceptat tranzitul pentru trupele NATO. Sigur că aceste poziţii nu au fost dezinteresate. În cazul unui eşec al NATO în Afganistan, Federaţia Rusă devine cea mai vulnerabilă. Acolo unde Rusia a avut interese s-a putut coopera, marea problemă este acolo unde sunt doar interese pur democratice, ca în Republica Moldova sau Georgia. Deocamdată, Rusia nu a dat nici un semn că şi-ar însuşi lecţiile democratice.
În acelaşi timp, Moscova vrea o apropiere mai mare de Occidentul democratic, de Statele Unite şi nu de mult generalul rus Vladimir Dvorkin, fost şef al unui institut de cercetări militare, spunea că Rusia ar putea propune dislocarea de rachete C-300 în România şi Bulgaria în cadrul cooperării Moscova-Washington. E posibil?
T.B.: Cu o condiţie esenţială, ca ţara-gazdă să accepte acest lucru. România n-ar putea accepta rachete ruseşti pe teritoriul naţional nici cu Ion Iliescu, Victor Ponta sau Mircea Geoană la Cotroceni.
Ar putea să se ajungă la o colaborare atât de strânsă între Rusia şi NATO, încât să fie amplasate elemente de apărare ale Alianţei pe teritoriul rus şi invers?
T.B.: Cel puţin în mandatul meu, nu.
În Strategia Naţională de Apărare, la principalele riscuri se menţionează spionajul şi acţiunile unor actori nonstatali asupra deciziei politice, dar şi asupra mass-media. Pentru cine lucrează aceşti spioni?
T.B.: România a avut incidente cu spioni ai vecinilor, nu cred că trebuie să mai facem demonstraţii.
Incidentele ştiute sunt cele cu Rusia şi Ucraina.
T.B.: Spionajul nu a dispărut, iar faptul că România devine parte a sistemului antirachetă o face mai atractivă.
Dar agenţii de influenţă de care vorbeşte Strategia de cine sunt plătiţi. Cine sunt?
T.B.: Nici n-au nevoie să fie plătiţi.
Sunt voluntari?
T.B.: Atât timp cât trusturi media deţinute de foşti informatori, cu nume de cod cunoscute, Felix, Nuş, nu cred că trebuie să avem multe dubii despre cei care sunt gata să devină agenţi de influenţă.
Tot în Strategia Naţională de Apărare, staţionarea trupelor ruseşti în apropierea graniţelor României este considerată o ameninţare la siguranţa ţării, iar recent aţi spus că Rusia nu are doar flori pentru România. Ce altceva mai are?
T.B.: Şi o oarecare ostilitate care îi vine din propria neîncredere şi care se manifestă ori de câte ori are ocazia.
Ce fel de parteneriat are România cu Franţa, câtă vreme Parisul este cel care se opune cel mai mult aderării României la spaţiul Schengen?
T.B.: Să nu facem confuzii între declaraţia publică a unor politicieni, indiferent care le sunt rangul şi acţiunea reală.
Atunci de ce ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a grăbit să spună că vă aranjează repede o vizită la Paris pentru rezolvarea problemelor ivite în ecuaţia Schengen?
T.B.: Cred că a avut o iniţiativă nefericită, pentru că nu i-am cerut acest lucru. Nu i-am cerut să-mi aranjeze o vizită la Paris, pentru că nu e nevoie: eu mă întâlnesc cu Nicolas Sarkozy o dată la trei luni. Deci nu cred că e nevoie de o întâlnire specială pentru a discuta acest subiect.
Deci Franţa nu se opune admiterii României în spaţiul Schengen pe 1 martie 2011?
T.B.: Acum trei săptămâni, când s-a discutat acest subiect la Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor UE (COREPER), s-a decis trimiterea documentului de admitere a României la Parlament şi nu a existat nici un vot împotrivă. În ianuarie va începe dezbaterea.
Franţa invocă printre argumentele primirii în Schengen mai ales fenomenul corupţiei. În ultima vreme au ieşit la iveală cazuri chiar de la vârful Ministerului de Interne.
T.B.: N-am văzut nici un act de corupţie la vârful ministerului. Declaraţiile mai mult sau mai puţin inspirate ale chestorului Fătuloiu nu pot fi catalogate ca fapte de corupţie.
Există o serie de suspiciuni, inclusiv prin implicarea membrilor familiei sale.
T.B.: Una este suspiciunea, alta este corupţia demonstrată de judecători şi procurori. Nu putem da verdicte, să spunem că s-au înregistrat acte de corupţie la vârful Ministerului de Interne. Putem discuta despre un inspector şef judeţean care consideră că e o binefacere cămătăria.
Şi acesta e un semn.
T.B.: Corupţia demonstrată nu poate fi adusă ca argument împotriva României. Exact acesta a fost motivul pentru care eu am negat o parte din Raportul pe justiţie făcut de Comisia Europeană. Adică vedeam în partea tehnică a documentului succese ale DNA şi ale Parchetului General, care pe urmă ne erau întoarse în cap prin probe de corupţie în raportul politic. Aşa ceva nu se poate accepta, dacă vor mai avea loc arestări în zone importante, ar fi absurd ca Bruxelles-ul să se folosească de ele împotriva noastră, când tocmai aceasta e proba luptei împotriva corupţiei.
Ce fel de arestări vor avea loc?
T.B.: Vorbeam generic,am spus dacă vor fi.
Pe de altă parte, peştii cei mari ai corupţiei nu au fost prinşi în primul dvs. mandat, se zbat încă în instanţe.
T.B.: Trebuie să ne hotărâm cine condamnă, pentru că preşedintele nu are nici un fel de influenţă asupra judecătorilor.
Totuşi, dvs. aţi promis în campania electorală din 2004 că eradicaţi marea corupţie, de aceea vă întreb.
T.B.: Am spus că lupt împotriva corupţiei.
Nu avem nici un dosar de înaltă corupţie finalizat.
T.B.: Ce poate face preşedintele în justiţie: poate să desemneze procurorul-şef, adjuncţii lor. Atât timp cât Parchetele au început o luptă susţinută împotriva corupţiei. Faptul că nu sunt condamnări ţine de judecători. Tot ce pot face eu este să numesc preşedintele Înaltei Curţi şi şefi de secţii. Am pus şefi noi, până acum am lucrat cu cei puşi de Ion Iliescu. Sper să fie o îmbunătăţire a lucrurilor.
Judecătorii care tergiversează marile dosare fac parte din sistemul de protecţie al marilor peşti?
T.B.: Am stat mult de vorbă cu judecătorii şi am înţeles filosofia lor, care sună aşa: decât un nevinovat condamnat, mai bine un vinovat liber. Acest mod de a gândi i-a făcut să fie extrem de relaxaţi atunci când au acceptat toate tertipurile procedurale, ceea ce a lungit foarte mult drumul până la fondul problemei. Să sperăm că prin noua legislaţie introdusă, care nu mai permite invocarea la nesfârşit a lipsei de apărare, a lipsei citaţiei, a neconstituţionalităţii unei legi etc., judecătorii vor putea să dea verdicte mult mai rapid. Vom vedea rezultatele în următoarele şase luni.
„Sunt oameni influenţaţi sau influenţabili care fac jocuri folositoare altor state, nu României. Nu poţi să-i acuzi de rea-credinţă întotdeauna. De multe ori interesele lor se manifestă într-un mod convenabil unor ţări care n-ar vrea stabilitate în România şi de aici coincidenţa de acţiune.”
„Am stat mult de vorbă cu judecătorii şi am înţeles filosofia lor, care sună aşa: decât un nevinovat condamnat, mai bine un vinovat liber. Acest mod de a gândi i-a făcut să fie extrem de relaxaţi atunci când au acceptat toate tertipurile procedurale, ceea ce a lungit foarte mult drumul până la fondul problemei.”
„Teodor Baconschi a avut o iniţiativă nefericită. Nu i-am cerut să-mi aranjeze o vizită la Paris, pentru că nu e nevoie: eu mă întâlnesc cu Nicolas Sarkozy o dată la trei luni. Deci nu cred că e nevoie de o întâlnire specială pentru a discuta subiectul Schengen.”
