19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRusia ameninţă că va amplasa rachete în Belarus

Rusia ameninţă că va amplasa rachete în Belarus

Autorităţile ruse au ameninţat că vor amplasa rachete tactice în Belarus şi de-a lungul frontierelor sale în cazul în care negocierile cu Washingtonul asupra scutului antirachetă din Europa vor eşua, anunţă o sursă diplomatică rusă citată de agenţiile Interfax şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit sursei menţionate, Moscova are în vedere instalarea de rachete tactice Iskander în Belarus şi în regiunea rusă Krasnodar. Rusia a mai ameninţat cu instalarea de rachete Iskander în enclava Kaliningrad aflată pe malul Mării Baltice pe vremea când administraţia americană condusă de George W Bush şi-a anunţat în anul 2008 intenţia de a amplasa rachete interceptoare Patriot în Polonia. Un an mai târziu, noua administraţie Obama a decis să nu dea curs acestui demers, Moscova renunţând la rândul său să-şi pună în practică ameninţările.

Rusia consideră că sistemul american de apărare antirachetă, care va fi instalat complet în Europa până în anul 2020, constituie o ameninţare pentru armele sale nucleare strategice. „Vom reuşi în acest fel să contracarăm ameninţările la adresa forţelor strategice ruse în cazul în care elemente ale scutului american anti-rachetă vor fi amplasate în apropierea frontierelor noastre”, a declarat diplomatul rus a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Moscova a avertizat Washingtonul că riscă „o nouă cursă a înarmărilor”, dacă temerile sale nu vor fi luate în considerare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă