20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRulmentul Brasov pleaca azi spre Liga Campionilor

Rulmentul Brasov pleaca azi spre Liga Campionilor

Delegatia echipei de handbal feminin Rulmentul Brasov va pleca in aceasta dimineata in Danemarca unde, in perioada 3-5 octombrie, va disputa turneul preliminar pentru accederea in grupele Ligii Campionilor in compania echipelor Ikast Bording (Danemarca), SAFO Lublin (Polonia) si SKP Bratislava (Slovacia), intoarcerea fiind programata pentru 6 octombrie. Doar prima echipa din grupa obtine calificarea, asa ca lupta va fi infernala.
Herbert Muller, antrenorul principal al vicecampioanei noastre, crede ca Liga Campionilor este cel mai frumos vis, iar formatia sa va trebui sa se califice in grupele acestei competitii. "Sa nu uitam totusi ca este vorba de un turneu decisiv pentru calificarea in grupe. Nu avem voie sa ne relaxam cu nici una din cele trei echipe. Este adevarat ca cel mai greu joc este cel cu Ikast, insa nu trebuie sa subestimam nici celelalte echipe. E bine totusi ca partida cu Ikast este ultima pe care o jucam, dar stiu ca va fi greu. Cu Ikast, nici nu stii pe care jucatoare sa te concentrezi, pentru ca in fiecare meci alta este cea mai buna. Va fi greu, dar daca vrem cu orice pret calificarea, trebuie sa dam totul. Liga Campionilor e cel mai frumos vis si oricine isi doreste sa ajunga acolo, insa ca sa si obtii acest lucru e nevoie de foarte multa munca", a spus Muller, care a evitat sa faca vreun comentariu legat de obiectivul propus. "Tot ce pot spune despre acest lucru este ca principalul meu obiectiv este sa castig urmatorul meci", a incheiat tehnicianul.

Ultima sosita in lotul echipei brasovene, Carmen Amariei, care abia vinerea trecuta a semnat contractul pe urmatorii trei ani cu Rulmentul, spera sa contribuie la intrarea noii sale formatii in grupele Ligii. "E bine ca totul  s-a rezolvat, ca am ajuns la o intelegere, chiar daca a durat totul pana in ultimul moment. Vine Liga Campionilor, unde sper in rezultate bune", a declarat handbalista in varsta de 31 de ani.
O alta handbalista de baza a echipei, Ionela Galca, spera si ea in intrarea in grupele Ligii, acolo unde a mai jucat pe cand era la Oltchim. "E trist ce s-a intamplat la Olimpiada, pentru ca toti ne doream si speram la o medalie. Acum tot ce conteaza pentru mine este sa am cu Rulmentul un parcurs cat mai lung in Liga Campionilor. Nu este imposibil de indeplinit acest lucru, ba dimpotriva, pentru ca avem un lot bun", a spus Galca, handbalista considerata de multi drept cel mai bun pivot din lume.

»  Campioana Oltchim Rm Valcea este calificata direct in grupele Ligii si va evolua in grupa C alaturi de Lada Togliatti, Larvik si castigatoarea turneului de calificare la care participa Byasen, Dinamo Volgograd, Metz si Mili Pyiango Ankara, care va avea loc la Trondheim.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă