22.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialRuina din Giulesti

Ruina din Giulesti

Cladirea de langa Stadionul Giulesti, cu geamuri sparte, pereti cojiti si porti deschise intr-o rana, buna doar de suport pentru reclama, nu mai atrage de mult privirile celor din zona, fiind deja parte integranta din decorul zonei. Putini sunt insa cei care stiu ca incinta care acum este o ruina a fost un bazin de polo care in numai trei luni ar putea fi redat circuitului sportiv.

Povestea bazinului de polo din Giulesti a inceput in anii '80, cand mai intai a functionat ca bazin descoperit. Apoi a fost acoperit pentru ca inotatorii si poloistii giulesteni sa se poata pregati si iarna. Dupa o vreme, cu putin inainte de revolutie, din ordinul Elenei Ceausescu bazinul a fost din nou decopertat. In 1990 s-au reinceput lucrarile de acoperire a bazinului, dar au fost stopate la putina vreme o data cu terminarea fondurilor. Astfel, in mai bine de 15 ani de cand nimeni n-a miscat un deget, constructia s-a degradat progresiv si a ajuns ruina de astazi.  
Mihai Zaharia, presedintele Clubului Sportiv Rapid, care are in administrare bazinul, se chinuie de ani de zile sa redea incintei destinatia pentru care a fost proiectata, dar eforturile sale au fost zadarnice pana acum. Ceva concret in aceasta directie s-a realizat pe vremea cand Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor. "Cu sprijinul lui Mitrea am reusit sa intocmim proiectul pentru reamenajarea bazinului de polo. In documentatie este prevazuta marirea cu patru metri pe latime a bazinului (n.r. – in momentul de fata bazinul are 33 m lungime si 16 m latime, iar pentru a putea gazdui meciurile din cadrul Ligii Nationale sau din cupele europene ar trebuie sa fie de 33/20 m). Daca va fi nevoie vom mari cu inca noua metri (n.r. – reprezentativa Romaniei nu poate evolua in competitii internationale decat in bazine de 33/25 m). De asemenea mai sunt prevazute amenajarile unor sali de forta, unui grup de refacere si construirea unor tribune. S-a estimat ca intreaga investitie s-ar ridica la 2 milioane de euro, dar pana acum nu am avut acesti bani pentru a ne apuca de treaba. Speram ca in noul program care vizeaza construirea a 70 de bazine de inot  (n.r. – program lansat de ministrul Laszlo Borbely) bazinul din Giulesti sa aiba prioritate", a spus Mihai Zaharia.

Oferta privata – refuzata
Oferte private pentru revitalizarea incintei din Giulesti au existat, cea mai viabila fiind cea inaintata de fostul tenismen Dinu Pescariu. Acesta a spus ca ar putea reconstrui bazinul, cu toate utilitatile din proiect, in maximum trei-patru luni. "Pretentia lui Pescariu a fost ca, in cazul in care se bate palma, bazinul sa fie folosit de clubul Rapid pentru performanta cate opt ore pe zi, iar in restul timpului de investitor pentru amortizarea cheltuielilor", a precizat Mihai Zaharia. Actuala conducere a Ministerului Transporturilor, sub tutela caruia se afla clubul Rapid, nu a fost de acord cu investitia privata, preferand sa mai astepte fondurile de la Guvern.  

Forul de polo nu vrea carpeli
sefii Federatiei Romane de Polo, care s-au numarat printre initiatorii proiectului celor 70 de bazine, sustin cauza Rapidului, dar nu sunt de acord cu proiectul de refacere a vechiului stabiliment. "Sa reconstruiesti vechiul bazin ar insemna carpeala. Acela ar trebui daramat, deoarece in incinta nu exista spatiu suficient pentru reamenajarea un bazin de 33/25 m la standarde ultramoderne si ridicarea in alta parte a unuia nou. Daca Guvernul tot este dispus sa aloce bani pentru construirea unor bazine, macar sa facem unele moderne de 50/25 m cu tribune de 1000 de locuri, care sa poata gazdui orice fel de competitii, la orice nivel. Pe noi ne intereseaza in special ca Rapid, Steaua si Dinamo sa aiba propriile bazine unde echipele lor sa se pregateasca si sa dispute meciurile oficiale. Am insistat chiar ca primele fonduri sa fie alocate pentru construirea bazinelor in perimetrele celor trei mari cluburi bucurestene. Nu vom fi insa de acord cu varianta refacerii", a precizat Anatolie Grintescu, secretarul general al FRP.

PARADOX
Desi in momentul de fata bazinul de polo din Giulesti este o ruina, in incinta acestuia se efectueaza… antrenamente! Pe timpul iernii, in cuva dezafectata se pregatesc copiii si juniorii de la echipele de fotbal. "Nu exista nici un fel de incalzire, dar temperaturile sunt mult mai blande decat afara, mai ales in zilele foarte geroase", a explicat Mihai Zaharia, presedintele Clubului Sportiv Rapid.

Cele mai citite

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...
Ultima oră
Pe aceeași temă