26.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSpecialRosapepe, la NY, la lansarea cartii sale despre Romania: In Romania se...

Rosapepe, la NY, la lansarea cartii sale despre Romania: In Romania se face prea mult caz de politica

Personalitati politice, obiceiuri locale, atractii turistice si realitati cotidiene – se regasesc in cartea fostului ambasador american in Romania, James Rosapepe, aparuta in Statele Unite in aceasta luna si prezentata publicului american si roman, miercuri seara, la Consulatul roman din New York, transmite Mediafax.

Intitulata "Dracula is Dead" si avand ca subtitlu "How Romanians Survived Communism Ended It and Emerged since 1989 as the New Italy", cartea este in primul rand o colectie de memorii din perioada mandatului de ambasador al lui Rosapepe (1998-2001), dar si de note de calatorie, obiceiuri si traditii, istorie romaneasca si realitati cotidiene, redate intr-un stil jurnalistic concis si destins, ca vazute prin ochiul americanului curios si traite prin contact direct.

Cea mai mare parte a faptelor redate este din experienta directa a sotilor Rosapepe-Kast, dar sunt si intamplari auzite de la prieteni americani care au trait in Romania si de la romani prieteni si colaboratori si redate ca atare, mentionand sursele.

"Am scris aceasta carte pentru ca am dorit sa impartasim experienta noastra in Romania publicului american. Pornind de la realitatea ultimilor 20 de ani si de la experienta contactului direct avut cu poporul roman, noi credem ca exista mai mult potential, mai multe oportunitati si de afirmare, si de succes pentru Romania si acesta este scopul cartii", spune Rosapepe.

De origine italiana, fostul ambasador a facut analogie intre Romania si Italia. "Eu m-am nascut la Roma si iubesc Italia. Italia, ca si Romania, este o tara frumoasa, cu o mare cultura, dar care nu are un statut proeminent pe scena internationala. Totusi, Italia este mai mult cunoscuta in America decat Romania. De aceea, noi am dorit sa facem Romania cunoscuta publicului american, sa inteleaga importanta oportunitatilor si bucuria pe care noi am cunoscut-o in perioada activitatii noastre in Romania", afirma fostul ambasador.

El si-a exprimat speranta ca cititorii cartii vor ramane cu o impresie pozitiva si vor transmite mai departe un mesaj despre o tara prea putin cunoscuta.

La randul sau, Sheilah Kast, sotia fostului ambasador si co-autor al cartii, a explicat motivul si scopul cartii: "Din toate contactele noastre avute cu americani care ne-au vizitat si care au vazut Romania, am auzit multe aprecieri pozitive despre Romania, de aceea ne-am gandit ca s-ar putea scrie o carte in care sa impartasim publicului larg aceste lucruri si credem ca si publicul va aprecia".

La sesiunea de autografe avuta miercuri seara, dupa prezentarea cartii, la Consulatul Romaniei din New York, James Rosapepe a mai spus ca in prezent nu urmareste indeaproape activitatea politica din Romania, dar stie ca Romania este un "mediu politic dinamic" si ca urmeaza sa aiba loc alegeri prezidentiale, in care competitia pare "destul de stransa".

"Pe vremea cand am fost ambasador si dupa, impresia care mi-a ramas a fost ca romanii fac prea mult caz despre politica. Cele mai multe reprosuri pe care le-am auzit au fost: ca membrii parlamentului se cearta intre ei, ca presa scrie lucruri adevarate si neadevarate si ca politicienii se gandesc deja la urmatoarele alegeri dupa ce au fost alesi – adica la fel ca si aici in America. Dar acesta este rostul politicianului", a declarat Rosapepe pe un ton jovial, in prezent el insusi parlamentar.

Cartea urmeaza sa fie lansata si in Romania, la Bookfest, pe 25 noiembrie, cu participarea sotilor Rosapepe-Kast.

James Rosapepe este in prezent senator in legislativul Statului Maryland, ales in 2006, mandat pe care intentioneaza sa-l reinnoiasca cu o noua candidatura in 2010.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă