7.8 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecialRomgaz şi E.ON, contract de 11 milioane de lei pentru înmagazinarea gazelor

Romgaz şi E.ON, contract de 11 milioane de lei pentru înmagazinarea gazelor

E.ON Energie România SA, unul din cei doi mari distribuitori de gaze naturale din România, a încheiat un contract în valoare de 10,99 milioane lei cu Romgaz pentru ca societatea de stat să înmagazineze gazele naturale ale companiei în perioada 16 aprilie 2015 – 15 aprilie 2016, scrie Mediafax.

Obiectul contractului 8404/2015 îl constituie prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale rămase în stoc la sfârşitul ciclului complet de înmagazinare 2014/2015 pentru asigurarea serviciului public obligatoriu“, se arată într-un comunicat transmis de Romgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Romgaz, prin Sucursala de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploieşti, operează şase depozite de înmagazinare gaze cu o capacitate totală de 2,77 miliarde metri cubi, la Bilciureşti, Urziceni, Bălăceanca, Sărmăşel, Gherceşti şi Cetatea de Baltă.

Grupul german E.ON este prezent în România din anul 2005 şi asigură electricitate şi gaze pentru peste 3 milioane de consumatori din 20 de judeţe. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate. Compania asigură electricitate în peste 2.540 de localităţi şi gaze naturale în mai mult de 1.000 de localităţi.

Cele mai citite

Comisia juridică din Senat, pentru ridicarea imunității lui Cîțu

Comisia juridică a Senatului a acordat, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier...

Dosarul vaccinurilor din pandemie. Florin Cîțu poate fi anchetat – FOTO

Plenul Senatulului a votat cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în...

Judecătorii CCR au dispus că anularea pensiilor parlamentarilor nu se aplică celor cu cel puțin un mandat complet înainte de intrarea în vigoare a...

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, marți, cu unanimitate de voturi, că anularea pensiilor parlamentarilor nu se aplică celor cu cel puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă