Magazinele care comercializează produse de artă spun că numărul cumpărătorilor a scăzut dramatic, din cauza crizei economice.
Managerul unui magazin de artă din centrul Constanţei, care comercializează, în unitatea sa, şi creaţii ale artiştilor autohtoni, spune că, în general, lumea vine, se uită, admiră produsele de artă, însă cumpără puţin sau deloc. Aici sunt puse la vânzate tablouri ale unor artişti plastici consacraţi, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Constanţa, precum M. Besu, A. Broască sau Gabriel Stratulat, dar şi artişti amatori, la fel de apreciaţi. Cu toate acestea, oamenii nu au posibilitatea să-şi achiziţioneze un tablou veritabil sau o tapiserie deosebită. Pereţii sunt tapetaţi cu tablouri ale căror preţuri se încadrează între 500 şi 1.500 lei. Preţul este stabilit în funcţie de valoarea autorului, de tehnica acestuia şi de dimensiunea creaţiei. Tapiseriile, lucrate cu motive florale, se pot cumpăra, în funcţie de dimensiune, cu 199 lei, dar şi cu 850 lei. Un spaţiu generos este dedicat icoanelor pictate, care au preţuri între 60 şi 1.430 lei. „În aceşti doi ani de criză, artiştii la care nu prea ajungeam noi în trecut au venit ei singuri la noi cu lucrări. Deci în lumea artiştilor se trăieşte destul de greu. Încercăm să le întindem o mână de ajutor şi să ne ajutăm şi noi. Din păcate, este un segment de piaţă care nu mai are căutare în ultimul timp, din cauza crizei financiare. Sunt produse pentru toate buzunarele dar, în general, nu sunt de strictă necesitate, şi din această cauză vânzările au scăzut dramatic”, mai spune managerul constănţean.