Impresionanta sala a sporturilor „Fonix Arena” din Debrecen (Ungaria) va fi incepand de astazi, timp de patru zile, gazda primei editii a Campionatelor Euro-pene individuale de gimnastica, competitie la care vor concura sportivi, atat baieti, cat si fete, din 36 de tari.
Romania va fi reprezentata in intrecerile masculine de Marian Dragulescu, Marius Urzica, Ioan Suciu, Daniel Popescu, Razvan Selariu si Alin Jivan, cel mai tanar component al lotului, iar in concursul feminin de Catalina Ponor, Florica Leonida si Daniela Sofronie, nume consacrate in gimnastica mondiala. Bazandu-se pe experienta si valoarea gimnastilor care ne vor reprezenta la Debrecen, con-ducerea federatiei de specialitate a stabilit de la plecare ca obiectiv castigarea a cel putin cinci medalii. Concurenta va fi insa mai mare ca la editiile anterioare deoarece prin schimbarea formatului competitiei, fara concurs la echipe, ci doar la individual compus si pe aparate, se da posibilitatea tarilor participante sa-si inscrie cei mai valorosi reprezentanti.
Marius Urzica, record de participare la CE
In competitia masculina, intreaga atentia va fi indreptata indeosebi catre concursul de la cal cu manere, unde este de asteptat ca lupta sa se dea intre Ioan Suciu, campionul european en-titre la aceast aparat, Marius Urzica, medaliat cu argint olimpic la Atena, reprezentantul gazdelor Krisztian Berki si italianul Alberto Busnari. Ramane de vazut daca Marius Urzica, care alaturi de italianul Juri Chechi detine recordul de sapte participari la Europene, va reusi sa cucereasca cel de-al cincilea titlu continental la aparatul sau favorit. Interesanta va fi si lupta de la individual compus unde Ioan Suciu si Razvan Selariu ii vor avea ca adversari pe vicecampionul continental Raphael Martinez (Spania), grecul Vlasios Maras si cehul Martin Konecny. Marian Dragulescu, campionul absolut en-titre, nu va evolua decat la sarituri si sol.
Fara Svetlana Khorkina dupa 12 ani
Pentru prima data dupa mai bine de 12 ani Campioantele Europene vor avea loc fara celebra rusoaica Svetlana Khorchina, care si-a incheiat cariera dupa Jocurile Olimpice de la Atena. In absenta ei, capul de afis al intrecerilor feminine de la Debrecen este tinut fara dubii de Catalina Ponor, campioana olimpica de la Atena la barna si sol. Daniela Sofronie, vicecampioana absoluta in 2004, se anunta, de asemenea, una dintre favoritele de la individual compus, alaturi de Patricia Moreno si Tania Gener, din Spania, si rusoaicele Elena Zamolodchikova, bronz in 2004, si Anna Pavlova. Din pacate insa Sofronie s-a accidentat la picior in timpul primului antrenament oficial si tehnicienii vor decide in ultimul moment daca va putea intra in lupta pentru titlul absolut.
Astazi vor avea loc calificarile, iar maine se va desfasura finala de la individual compus. Sambata si duminica se vor disputa finalele pe aparate.