6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânii au îndurat cele mai mari scumpiri ale RCA din Europa

Românii au îndurat cele mai mari scumpiri ale RCA din Europa

Dispariția celui mai mare jucător de pe piața asigurărilor a avut efecte directe asupra buzunarului a milioane de români. Această realitate este confirmată inclusiv de studiile unor reputate companii internaționale care arată că prețul asigurării de răspundere civilă auto (RCA) a crescut, în România, mai mult decât în orice altă țară din Europa și de două ori mai accentuat decât a susținut Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Polițele RCA s-au scumpit, anul trecut,  în România, cu aproximativ 30%, de șase ori mai mult decât în Bulgaria și de trei ori mai mult decât în Ungaria, arată un raport al gigantului Marsh, companie de brokeraj membră a unui important grup financiar american. În Polonia, de exemplu, primele s-au redus cu până la 20%, chiar dacă autoritatea de supraveghere a insistat asupra majorării prețurilor.

Ridicarea licenței de funcționare a Astra, o decizie a ASF luată exclusiv în baza raportului companiei KPMG, care astăzi coordonează lichidarea asigurătorului, a reprezentat momentul în care prețurile au explodat. Cel mai probabil, în 2016 creșterile vor fi cu mult mai mari, în condițiile în care, până în august 2015, Astra a mai activat pe piață. „În România tarifele pentru poliţele auto continuă să crească, în special pe segmentul transportatorilor, pe fondul nivelului ridicat al despăgubirilor, în principal al celor din afara ţării. Totodată, este posibil ca falimentul Astra Asigurări să fi avut un impact asupra majorării tarifelor RCA“, apreciază specialiştii de la Marsh.

De altfel, reprezentanții transportatorilor au arătat în mai multe discuții cu ASF și cu asigurătorii că prețurile la polița de răspundere civilă auto au crescut și cu 300%, evoluție care poate conduce la falimentarea mai multor societăți din domeniu. La ultima întâlnire cu Autoritatea, transportatorii au părăsit sala.

În ultimul moment, ASF încearcă să limiteze efectele dezastrului provocat prin falimentarea Astra și propune modificarea legii RCA. Măsura este, însă, inutilă pentru o piață despre care Consiliul Concurenței spune că prezintă un risc ridicat de oligopol. În România mai sunt doar nouă firme care vând astfel de polițe, două dintre ele aflându-se sub stricta supraveghere a ASF pentru că au probleme financiare și alte două făcând parte din același grup.

Euroins, cel mai mare jucător pe RCA după prăbușirea Astra, se află în redresare financiară și trebuie să aducă 200 de milioane de lei la capital pentru a putea să continue să își plătească obligațiile, iar Carpatica Asig, al doilea mare jucător, se află în rezoluție și este la un pas de a fi preluată de Fondul de Garantare a Asiguraților.

În tot acest timp, Allianz-Țiriac, concurentul tradițional al Astra care nu a reușit să detroneze compania românească până când acesteia nu i-a fost ridicată licența, vinde mai multe polițe RCA decât a făcut-o vreodată și recunoaște că subscrierile pe acest segment au devenit mai profitabile. Omniasig și Asirom, ambele membre ale grupului Vienna Insurance Group, cresc, de asemenea, practicând prețuri de două-trei ori mai mari decât cele ale Astra Asigurări.

Cronologia unui faliment programat

Ridicarea licenței Astra Asigurări de către Autoritatea de Supraveghere Financiară  a fost doar ultima etapă a unei lupte în care Guvernul Ponta și conducerea ASF au arătat că și-au dorit neapărat să îngroape una dintre cele mai mari companii românești. Declarațiile repetate ale fostului  premier privind situația asigurătorului au constituit un factor constant de presiune și, în același timp, un mesaj către organismele de reglementare. Victor Ponta a repetat încă din 2014, într-o formă sau alta,  că Astra trebuie să fie distrusă.

Mai mult, fostul prim-ministru a pus la dispoziție întregul aparat de vot al PSD pentru a trece în mare grabă prin Parlament o lege a cărei constituționalitate poate fi pusă oricând la îndoială. Este vorba despre legea care înființează noul Fond de Garantare a Asiguraților și care, în același timp, limitează la doar 100.000 de euro plățile către asigurații Astra care au suferit daune. 

În 20 februarie 2014, premierul îl acuza, din senin, pe acționarul Astra, Dan Adamescu, de legături financiare cu președintele Traian Băsescu. A fost doar începutul, pentru că a urmat un lung șir de atacuri care au precedat sau au survenit unor decizii ale ASF privind Astra. La doar o lună după ce compania de asigurare era pusă sub administrare specială și înainte ca auditorul KPMG, administratorul numit de Autoritatea de Supraveghere Financiară, să emită vreun raport asupra situației companiei, Victor Ponta a anunțat direct că Astra este “o bombă”.

„Cei vinovaţi de la ASF ar trebui să-şi dea demisia. Celorlalţi nu ar trebui să le fie frică să meargă mai departe cu dosarul ASTRA, că, de fapt, marea bombă acolo e, sute de milioane de euro fraudate. Acum unii probabil au interpretat ceea ce i se întâmplă domnului Ruşanu, important este că acolo trebuie aplicată legea şi, dacă este adevărat ce am fost noi cu toţii informaţi despre acele uriaşe fraude, trebuie făcută curăţenie la sânge în domeniul asigurărilor”, a declarat fostul premier. De aici mai departe, Victor Ponta nu a pierdut nicio ocazie pentru a se referi la Astra Asigurări. A făcut-o și la deschiderea Bursei, și la conferințele BNR, și, pur și simplu, pe Facebook.

“Opinia mea este că în instituţiile care reglementau asigurări, pensii private şi piaţa de capital a existat un cancer care s-a dezvoltat timp de 7 ani şi care a protejat afacerile ilegale ale unui grup, iar acel cancer a infestat şi politica, şi numirile politice. Din fericire, mai bine mai târziu decât niciodată, autorităţile statului au acţionat, iar asta ne-a ajutat să curăţăm şi partea politică”, afirma Victor Ponta în octombrie 2014. În 2015, după ridicarea licenței Astra, fostul prim-ministru nu ezită să recunoască deschis că și-a dorit distrugerea asigurătorului încă din 2013.

“După mai mulți ani (prea mulți după părerea mea), ASF a spart buboiul de corupție și fraude de la ASTRA ASIGURĂRI. Încă din 2013 Guvernul, ASF și BNR am sesizat organele penale și am informat public asupra incredibilelor matrapazlâcuri (paguba este estimată la cel puțin 500 milioane lei), dar protecția politică și mediatică pe care acesta a cumpărat-o de-a lungul anilor a fost extrem de eficientă (din banii deturnați de la asigurați, 120 milioane lei au fost folosite pentru finanțarea «deontologilor» de la «România liberă», care și azi dau lecții de morală tuturor, în timp ce încasează bani furați, iar politicienii PDL/PNL stimulați generos au luptat cu toate armele ca să-l protejeze pe cel care și acum se plimbă liniștit prin străinătate și sfidează opinia publică!).Vreau să spun foarte clar că niciun asigurat (persoană fizică sau juridică) nu este în pericol, măsurile luate de ASF în baza legislației acoperă orice risc, dar refuz să accept că pentru 500 milioane fraudă și după ce a fost falimentată intenționat cea mai mare societate de asigurări din România vom rămâne iar fără vreun vinovat!”, a jubilat Victor Ponta pe Facebook.

În grabă

Decizia ASF privind falimentul Astra a venit, fulgerător, imediat după ce acționarul majoritar al companiei venise cu o propunere de a finanța compania cu 100 de milioane de euro. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară nu și-a acordat decât câteva ore pentru a analiza respectiva propunere. Au fost luați prin surprindere inclusiv clienții Astra. Prima listă cu polițele denunțate de aceștia pentru a fi achitate parțial de către FGA cuprinde doar 520 de nume. Compania de asigurări avea nu mai puțin de 2,5 milioane de polițe și 1,7 milioane de clienți în momentul în care i-a fost cerut falimentul. ASF nu a fost pregătită nici măcar să își asume numirea unui lichidator. Instituția a organizat, tot pe repede înainte, o licitație suspectă, în urma căreia a decis să propună instanței căreia i-a cerut falimentul Astra nu unul, ci doi lichidatori.

Astfel de situații sunt extrem de rare în economia reală și arată că ASF nu a dorit să își asume numirea, lăsând totul pe umerii judecătorilor. Judecători care au amânat decizia la primul termen. Interesant este că firmele selectate în faza finală a licitației au avut la dispoziție doar 24 de ore pentru a se pune la punct cu documentația. Și mai interesant este că unul dintre criteriile ce trebuiau îndeplinite a fost ca respectivele firme să aibă experiență și specialiști în asigurări. Singurul concurent care avea expertiză în domeniu a fost KPMG, aceeași firmă care a administrat Astra în perioada de redresare financiară. KMPG este și unul dintre câștigătorii desemnați de ASF.  

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă