Guvernul ar putea permite încheierea unor contracte bilaterale pe piaţa energiei, prin modificarea legislaţiei în domeniu. În prezent, reprezenanţii unor asociaţii de investitori în energie regenerabilă discută o eventuală modificare a legii, care să permită astfel de contracte, au spus oficiali prezenţi la Romanian Renewable Energy Conference.
Evenimentul Romanian Renewable Energy Conference, organizat de Medien Conference, cu sprijinul Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA) şi având partener principal Wolf Theiss a avut loc pe data de 2 octombrie, la hotelul JW Marriott.
„Cred că vom trece peste probleme, azi la guvern (n.r. 2 octombrie) vor avea loc întâlniri pentru modificarea legii energiei care să permită încheierea de contracte pe termen lung”, susţine Adrian Borotea, Corporate Affairs Director, CEZ.
Noua Lege a energiei nu mai permite vânzarea energiei prin contracte bilaterale, şi asta are un impact asupra finanţărilor, spune Dana Duică, Director Executiv, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA). „În acest moment se lucrează la legislaţia secundară”, spune Duică.
Oficialul RWEA spune că piaţa are nevoie de contracte ferme, pe termen lung, iar întârzierile în adoptarea legislaţiei de profil au dus la stagnarea proiectelor.
„Investitorii şi finanţatorii îşi doresc stabilitatea schemei de promovare, e adevărat că în ultima perioadă multe bănci şi investiţii au fost în stand-by din pricina acestei situaţii”, spune Duică, referitor la predictibilitatea şi stabilitatea schemei-suport cu certificate verzi. Din fericire, schema suport nu va fi schimbată până în 2015 pentru energia eoliană – se păsterază 2 certificate pe MWh. „România a pus în vigoare foarte târziu sistemul de recompensare a regenerabilelor, iar noi am face apel la autoirităţi să nu se mai uite la vecinii care iau măsuri menite să descurajeze regenerabilele”, a spus Duică, făcând referire la noua legislaţie din Bulgaria, care reduce numărul CV-urilor oferite investitorilor.
Duică susţine că asociaţia estimează că până la finalul anului curent România va avea instalate parcuri eoliene care produc aproximativ 1.900 de MWh. „În septembrie cifra oficială de MWh instalaţi a fost de 1.363, în octombrie s-a rotunjit la 1.500 MWh, cu toate acestea, suntem în continuare în urma Turciei şi Poloniei. Din estimările ANRE şi MECMA, se estimau a fi terminate parcuri de 1.850 Mwh până la finalul anului curent. Chiar dacă noi suntem optimişti, şi estimăm că vom atinge circa 1.975 MWh până la finalul anului, …suntem încă sub ţintele stabilite de Legea 220. În 2015 va trebui să avem 35% din consum din surse regenerabile, iar ţintele stabilite pentru anul 2012 sunt de 12%”,a spus Duică.
Ea susţine că în 2012 s-a observat o mutare a centrului de interes a parcurilor eoliene către nord-estul României.
„Estimăm pentru 2013 construcţia unor parcuri de 2800 – 3.000 de MWh. Cifrele sunt însă estimative, dar, cu toate astea, această capacitate poate fi atinsă şi se poate corela cu nişte măsuri, cea mai importantă, cerută de investitori, fiind stabilitatea legislativă”, a mai spus Duică.
Cererile de racordare la Transelectrica sunt de peste 14.000 de MWh şi ATR-urile (avizele tehnice de racordare) au ajuns la peste 8.000 MWh- o ţintă ambiţioansă care atrage şi anumite îngrijorări, întrucât Transelectrica consoideră că doar 4.000 de MWh pot fi integraţi, a mai spus Duică, explicând că astfel în piaţă ar rezulta o diferenţă până la 20.000 MWh care ar trebui integrată în sistemul energetic naţional.
Conform Transelectrica, parcurile estimate pe termen lung au ajuns la 26.000 de MWh. „E clar că nu e loc pentru aceste proiecte. Nu prea avem ce să facem cu ele. Cred însă că anul acesta vom atinge 1.900 de Mwh, după care lucrurile se vor mai tempera”, a mai spus Borotea.
În cadrul conferinţei, Teodor-Ovidiu Pop, Preşedinte IRE şi Director General, Verbund România, a susţinut că Verbund va termina în 2014 a doua parte a investiţiei de 300 de milioane de euro în parcuri eoliene ce însumează 200 de MWh.
Andreea Poenaru, Head of Banking & Finance Department, Wolf Theiss, a făcut referire la aspecte legale legate de finanţarea proiectelor. Moderatorul conferinţei a fost Adrian Ciurtin, Managing Partner, Ciurtin, Braşoveanu & Partners.
Au mai luat cuvântul Anca Bardici, inginer, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Cristian Ţânţăreanu, Director, Enero, Gherghina Vlădescu, Şef Birou Tranzacţii Certificate, OPCOM şi Silvia Olteanu, broker de asigurări.
Mai multe amănunte în Ziarul de Business, publicaţie a Medien Conferences distribuită în fiecare joi împreună cu cotidianul România Liberă.