7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia va fi reprezentată de două echipe în cupele europene de baschet

România va fi reprezentată de două echipe în cupele europene de baschet

Echipele de baschet masculin U Mobitelco BT Cluj şi Steaua Turabo Bucureşti sunt singurele înscrise oficial în cupele europene, pentru sezonul 2011-2012, ele urmând să evolueze în FIBA Eurochallenge, potrivit Mediafax.

Secretarul general al FR Baschet, Radu Drăgănescu a declarat, vineri, că la masculin, doar campioana U Mobitelco BT Cluj şi medaliata cu bronz Steaua Turabo Bucureşti s-au înscris oficial. „Joi a fost termenul limită pentru înscrierea în cupele europene, iar cele două echipe sunt singurele care au trimis actele la timp. În ce priveşte FIBA Eurochallenge, termenul limită a trecut, iar cele două echipe trebuie să depună, până în 16 iunie, depozitul de 20.0000 de euro, plus taxa de înscriere, de 5.000 de euro. Mai pot interveni schimbări la masculin, doar dacă alte echipe vor dori să se înscrie în Liga Balcanică, dar în FIBA Eurochallenge, cele două vor reprezenta România”, a declarat Radu Drăgănescu.

Tragerea la sorţi a meciurilor din sezonul 2011-2012 va avea loc la începutul lunii iulie, la Barcelona, fiind posibil ca „U” Mobitelco BT Cluj să joace direct în grupe, iar Steaua Turabo Bucureşti, în tururile preliminare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă