Presedintele Traian Basescu a catalogat Transporturile drept cel mai slab minister, incapabil sa acceseze fondurile de infrastructura puse la dispozitie de UE pentru perioada 2007-2013. Pana in 2015, Romania poate sa primeasca fonduri structurale de 4,56 miliarde euro pentru infrastructura de transport. Radu Berceanu si Ludovic Orban, ultimii doi ministri ai Transporturilor, se acuza reciproc de ineficienta. "In 2009 avem o alocare de 650 milioane euro. Ei isi programasera sa traga 200 milioane euro si la o verificare mai atenta am observat ca si acelea erau cu probleme. (…) Mi-e teama ca o sa trag si eu zero fonduri in 2009, pentru ca nu stiu ce derogari si prelungiri a facut deja Orban", a declarat diplomatic ministrul Radu Berceanu.
In acest timp, raportat la suprafata tarii, Romania are printre cei mai putini kilometri de autostrada din Europa. Romania detine si recordul pentru cel mai scump kilometru de autostrada european: pentru tronsonul Comarnic-Brasov se vor plati 3,3 miliarde euro raportat la 58 de kilometri de drum, ceea ce inseamna o medie de 57 milioane euro pe kilometru.
Principalul proiect major de acest fel aflat in lucru, Autostrada Transilvania, alocat in conditii controversate americanilor de la Bechtel, este in prezent inghetat. Dupa ce a pompat mai bine de o jumatate de miliard de euro in schimbul a doar cinci kilometri de autostrada, statul roman se cearta cu constructorul american pe tema finantarii. Americanii au anuntat ca-si vor trimite aproape toti angajatii in somaj, statul capatand astfel o noua povara, cea a platii ajutoarelor sociale pentru noii someri (in cuantum de un milion de lei pe luna).
Presedintele Traian Basescu a declarat luni, inainte sa plece la Bruxelles pentru intalnirea cu Jose Manuel Barosso, ca Ministerul Transporturilor este codasul tarii la accesarea fondurilor europene. "Va rog sa luati nota de faptul ca nu este o observatie critica la adresa vreunei persoane. Toate rapoartele Comisiei Europene arata ca, daca exista un minister care a fost incapabil sa promoveze vreun proiect care sa fie aprobat, acesta este Ministerul Transporturilor, ori exact zona de maxim interes este cea mai ramasa in urma din punctul de vedere al aprobarii proiectelor", a spus Basescu. Afirmatiile presedintelui au incins spiritele, animand discutiile in contradictoriu dintre ultimii doi ministri ai Transporturilor, Ludovic Orban (PNL) si Radu Berceanu (PDL). Democrat-liberalul Berceanu sustine ca afirmatiile presedintelui nu se refera la el si arunca toata vina asupra predecesorului sau.
Mai mult, Berceanu spune ca si-a trimis e-mailuri cu presedintele, prin care l-a informat despre situatia din minister. "Domnul presedinte nu s-a referit la mine, care sunt de cinci zile la minister. Intre Craciun si Anul Nou nu puteam sa fac proiecte. Ne-a cerut la toti ministrii niste informari. Eu am facut si materiale informative, i-am mai scris si pe e-mail. Ce sa spun? Am gasit dezastru! Eu stiu ce am lasat in 2007, cand am fost dati afara din guvern", a declarat Berceanu. In aceasta perioada, noul ministru "face curatenie" la nivelul personalului. Dupa ce a demis 24 de directori din minister, s-a indreptat asupra altor compartimente, unde spune ca exista o adevarata "caracatita" a functiilor: "Organigrama Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) este un exemplu de dat la facultatile de management despre cum nu se organizeaza ceva.
Este o adevarata caracatita acolo. Spre exemplu, la unitatea de implementare a proiectelor europene sunt angajati 135 de oameni, nu stiu cum au ajuns la cifra asta. Dupa ce scutur organigrama, vor ramane cam jumatate".
Berceanu ameninta cu demisia
Alte aspecte criticate privesc comunicarea dintre companie si minister: "Marele mogul care se ocupa de proiectele europene in Ministerul Transporturilor era un oarecare Teodorescu, iar la unitatea corespondenta din Ministerul Finantelor era doamna Teodorescu, sotia lui. Am aflat asta intamplator, la o discutie. L-am intrebat daca nu cumva este despartit de sotie, daca ei cand se intalnesc seara acasa nu discuta despre cum sa acceseze fondurile UE. I-am cerut sa-si dea demisia". Cu toate ca admite existenta birocratiei excesive in domeniul accesarii fondurilor UE, Radu Berceanu acuza administratia Orban a ministerului ca nu a "tras" fondurile disponibile in 2007 si 2008. "Admit ca, in 2007, era greu sa tragi fonduri UE, procedura este destul de lunga si la noi, la minister, avem proiecte putine si de valori mari. Dar, in 2008, era obligatoriu sa acceseze fonduri.
Spre exemplu, alocarea initiala pe 2007 era de 250 de milioane de euro – ei au tras zero euro; in 2008, erau circa 450 de milioane de euro, dar ei au tras zero fonduri. In 2009, avem o alocare de 650 de milioane de euro. Ei isi programasera sa traga 200 de milioane de euro si, la o verificare mai atenta, am observat ca si acelea erau cu probleme. Aceste fonduri nu s-au pierdut, ele au fost alocate pe perioada 2007-2013, dar pot fi trase dupa criteriul n-2, adica pana in 2015. Mi-e teama ca o sa trag si eu zero fonduri in 2009, pentru ca nu stiu ce derogari si prelungiri a facut deja Orban", mai spune Berceanu. Cu toate acuzatiile, ministrul da pronosticuri in ceea ce priveste performantele sale: "Nu stiu acuma sa spun cati bani o sa iau. Trebuie sa se analizeze proiect cu proiect si abia apoi pot avansa o cifra".
Pe de alta parte, acesta spune ca proiectul de buget pe 2009 dezavantajeaza clar ministerul pe care il conduce, in forma actuala, despre care nu vrea sa dea mai multe detalii deocamdata: "Suntem in discutii cu bugetul. Daca primesc banii pe care mi i-au propus ei, ma duc acasa. Eu nu am o bagheta magica cu care sa fac autostrazi, imi trebuie bani!".
Orban: "Declaratiile presedintelui sunt rauvoitoare"
Daca Berceanu s-a scos din cauza, afirmand ca declaratiile lui Traian Basescu nu il vizeaza, Ludovic Orban s-a simtit atins de cuvintele presedintelui si a reactionat: "Ultimul care ar fi trebuit sa deschida gura pe tema realizarii de autostrazi e domnul Traian Basescu. Dumnealui stie ca nu s-a facut nimic in acest sens cat timp a fost ministru Gheorghe Dobre (PD). In mandatul meu de un an si jumatate, s-a ajuns de la nimic la cinci cereri de finantare. Sunt semnate sau in diverse stadii de semnare contractele pentru realizarea centurii Aradului (12 kilometri) si a Constantei (22 kilometri), precum si a tronsoanelor Timisoara-Arad (32 kilometri), Cernavoda-Medgidia (19 km) si Medgidia-Constanta (31,8 km), proiecte in valoare de sute de milioane de euro. Declaratiile presedintelui sunt rauvoitoare.
Consider ca, intr-adevar, daca ar trebui sa faca ceva, ar trebui sa pledeze pentru scurtarea termenelor si a procedurilor de accesare a fondurilor UE". Daca in urma cu cateva zile cataloga proiectele si ideile lui Radu Berceanu drept "aiureli", acum Ludovic Orban considera ca succesorul sau ar trebui sa-i fie recunoscator pentru situatia gasita la minister. "Berceanu, daca ar fi onest si cinstit, ar recunoaste ca ii va fi mai usor ca mie, pentru ca are anumite proiecte pe care le preia la cheie de la mine", a spus el.
» Basescu vrea termene mai scurte
Presedintele Basescu sustine ca legislatia romana va trebui sa se adapteze la cea europeana, in ceea ce priveste procedura de aprobare a proiectelor de finantare. Astfel, la Consiliul European din decembrie 2008, s-a stabilit scurtarea acestei proceduri de la 87 la 30 de zile, termene care trebuie adoptate si pe plan national. "Noi avem o legislatie care vizeaza utilizarea fondurilor europene si care face ca procedurile sa treaca mai mult de 90 de zile, uneori atingand 180 de zile. Noi consideram ca trebuie facuta o adaptare a procedurilor romanesti la imperativul european de a aproba proiectele in 30 de zile si, in acelasi timp, la imperativele de ordin practic al crizei economice. In situatie de criza, statele trebuie sa actioneze prin proceduri care sa fie adaptate nevoii de rapida implementare a proiectelor."
» Partidele au promis mii de kilometri de autostrazi
In campania electorala de anul trecut, partidele s-au intrecut in promisiuni privind infrastructura. Astfel, PSD-PC s-a angajat sa faca 1.000 kilometri de autostrada si 1.000 kilometri de cai ferate. PDL a supralicitat, oferind romanilor 1.390 kilometri de autostrada, plus refacerea integrala a drumurilor nationale si judetene. Liberalii au promis si ei 1.350 kilometri de autostrada, reabilitarea drumurilor nationale si realizarea de drumuri expres. Toate formatiunile politice au indicat ca surse de finantare fondurile UE, precum si credite avantajoase de la BERD, BEI etc.
» Codasa A Europei la autostrazi, dar campioana la preturi
Raportat la suprafata tarii, Romania are printre cei mai putini kilometri de autostrada din Europa – 261 kilometri. Pe hartie, tara noastra ar trebui sa aiba, intr-un final, circa 2.000 kilometri de autostrada. Romania detine si recordul pentru cel mai scump kilometru de autostrada din Europa: pentru tronsonul Comarnic-Brasov se vor plati 3,3 miliarde de euro, raportat la 58 kilometri de drum, ceea ce inseamna o medie de 57 milioane de euro pe kilometru. Iata ce retea de autostrazi au alte state din Europa: Germania – 9.000 km, Franta – 7.800 km, Italia – 6.800 km, Spania – 2.700 km, Marea Britanie – 2.093 km, Ungaria – 350 km, Bulgaria – 290 km, Croatia – 260 km, Slovacia – 257 km, Cehia – 416 km, Polonia – 257 km, Slovenia – 229 km.