Ne aflăm în plin proces de reașezare a politicii românești. Toate instituțiile relevante pentru exercitarea puterii se repoziționează, pregătindu-se pentru epoca post-Băsescu. Piesele sunt mutate cu furie pe tablă, sunt sacrificate piese mai ușoare sau mai grele, se pregătesc ofensive și replieri tactice într-o luptă ale cărei reguli par să fi fost suspendate. Instituțiile politice, serviciile secrete, Justiția și, desigur, mass-media afiliate unei grupări sau alteia au intrat toate în această bătălie la capătul căreia România nu va ieși unită, așa cum monstruos clamează Ponta, ci mai sfâșiată și mai divizată ca niciodată.
Să-l auzi pe Victor Ponta vorbind despre libertatea presei este ca și cum ai asculta 24 de ore neîntrerupt scrâșnetul unui tren care frânează. O tortură. Ideea de presă liberă a lui Ponta se limitează la Antena 3 și RTV-ul lui Ghiță. Restul sunt „dușmanii României“ și „puroi“ și merită tot ceea ce vor păți după ce acest megaloman se va fi întronat la Cotroceni. Avertismentul este transparent: „Cine seamănă vânt culege furtună“, a amenințat Ponta, profitând de episodul Turcescu, de care a lăsat să se înțeleagă că nu este complet străin, așa cum ar fi trebuit să fie.
Ceea ce este relevant în episodul „Turcescu-ofițer acoperit“, dincolo de speculațiile și acrobațiile logice aruncate ad nauseam în spațiul public, este relația profund viciată dintre o bună parte a mass-media și Putere, indiferent cine o exercită. Antena 3 nu are nevoie de agenți acoperiți pentru că acolo totul este transparent: este o mașinărie de propagandă pură, lipsită de scrupule și, deci, de orice credibilitate, și de aceea își permite să folosească oameni compromiși, precum Roșca Stănescu, Chirieac sau Radu Tudor. Antenele și RTV-ul lui Ghiță sunt anexe ale unor actori angajați în lupta pentru putere și de aceea nu prezintă surprize și nici interes pentru eventuale infiltrări. Cu totul altfel stau lucrurile cu „cealaltă“ presă, cea care încearcă să își păstreze independența și să rămână fidelă misiunii de a spune adevărul Puterii, cum spun anglo-saxonii. Presa liberă este impredictibilă și potențial destabilizatoare și tocmai de aceea este ținta serviciilor secrete care vor să „țină lucrurile sub control“. Și, după cum demonstrează cazul în discuție, se găsesc destui care să facă pactul cu Diavolul. Motivul pentru care o fac este o proastă așezare morală și profesională. Genul acesta de oameni își pierd Nordul etic pentru că au căzut pradă fascinației puterii. Sentimentul că poți modifica sau determina luarea unor decizii importante pentru țară, că poți manipula oameni și influența jocurile la vârf este un drog puternic care te poate face să trădezi scopul fundamental pe care îl servești, acela de a ține sub control public puterea, și, în schimb, să i te supui. Prea mulți jurnaliști români manifestă această fascinație morbidă pentru jocurile de putere – unii chiar și-au intitulat în mod psihanalizabil producțiile astfel –, prea mulți preferă cârdășia cu oamenii puterii în locul independenței și atitudinii critice. În acest mediu toxic, contaminat de complicități și târguri oneroase cu puterea, nu numai că trădarea crește natural, ea este încurajată ca modalitate de acces în cercuri restrânse. În cercurile puterii.
Presa este însă doar unul dintre fronturile pe care se dă acum bătălia pentru putere. Mizele sunt mari și în joc se află mai mult decât numele viitorului președinte. Se joacă soarta unor instituții fundamentale ale statului român și, probabil, viitorul statului de drept. Din acest motiv, în lupta politică au intrat serviciile secrete, DNA, ANI, Curtea Constituțională și părți semnificative ale sistemului de Justiție, inclusiv CSM, deși nici una dintre ele nu o recunoaște. În interiorul acestor instituții se produc mișcări și repoziționări care să le pregătească pentru epoca post-Băsescu. Obiectul central al atenției îl constituie Victor Ponta și rețeaua de putere pe care acesta o reprezintă, iar alegerea este între luptă și acomodare, între confruntarea fățișă și supraviețuire în condiții de minimă rezistență. Ponta a demonstrat în iulie 2012 că are capacitatea și este chiar dispus să distrugă în numai câteva zile întregul eșafodaj al statului de drept și să zdrobească instituțiile care asigură echilibrul puterilor și sistemul de checks and balances pe care se bazează un stat liber. Semnele că Ponta se pregătește să instaureze un regim autoritar cu accente totalitare s-au repetat regulat, de la marțea neagră și subordonarea fermă a Avocatului Poporului prin numirea acestei păpuși de cârpă care este Victor Ciorbea până, recent, la suspendarea legii privind aleșii locali. Dacă acum, când încă nu deține toate pârghiile, Ponta își permite să suspende regulile și legea pentru avantaje politice, ce va face odată ajuns la Cotroceni? Nu e de mirare, așadar, că în instituțiile care ar putea să stea în calea accesului său la puterea neîngrădită s-a dat alarma. Dacă nici o regulă nu se mai aplică, atunci nimeni nu mai este în siguranță. De aceea, agenții interni ai Sistemului, nelipsiți din nici o instituție, militează pentru adaptarea la minunata lume nouă, în vreme ce susținătorii rezistenței în munți sunt în evidentă minoritate.
Ponta a mai dovedit o slăbiciune neobișnuită pentru un om tânăr, dar de înțeles pentru un personaj fără însușiri, crescut la umbra otrăvită a lui Adrian Năstase pentru cultul personalității și manifestări faraonice kitsch de inspirație totalitară, cum a fost lansarea candidaturii pe stadion în bună tradiție dictatorială, de la Hitler, la dinastia Kim, la Ceaușescu. Așa cum era de așteptat, mesajul principal a fost promisiunea realizării celei de-a doua mari Uniri a României. Aceasta este cea mai mare minciună rostită vreodată de un om politic român după Decembrie 1989. Realitatea este exact pe dos. Principala armă a lui Ponta este dezbinarea, nu unirea. Agenții săi de influență au dezbinat opoziția până la destrămare, creează diviziuni grave în interiorul instituțiilor statului, care riscă să se prăbușească, în interiorul societății civile și, desigur, în interiorul presei. Puterea lui Ponta crește pe o prăpastie care se cască în societatea românească și care riscă să devină ireversibilă. România lui Ponta, România Sistemului va fi o Românie dezbinată și sfâșiată. Reacția naturală în fața acestui pericol ar fi o ripostă comună a celor care au cel mai mult de pierdut din anihilarea instituțiilor Libertății. Pentru că nu există nici o îndoială că de anihilat vor fi anihilate, iar disidenții, epurați.
