16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialRomania profunda, la inaltime!

Romania profunda, la inaltime!

Este weekend si ai chef de o mica excursie la schi. Te simti bine si iti promiti ca nu vei lasa nimic sa iti tulbure aceasta stare. Alungi amintirea imaginilor cu soferi blocati in trafic si coloane de masini, pe care le vezi la televizor aproape in fiecare sambata si duminica – exagerarile presei! –, si pornesti curajos spre Valea Prahovei. Dupa aproape patru ore si 100 de juraminte ca data viitoare vei lua trenul, ajungi la Predeal.

La hotelul la care ti-ai facut rezervare, receptionera iti cere sa platesti chiar inainte de a-ti da cheile. Incerci un timid: "Prin alte parti, se plateste la final… poate mai fac consumatie la restaurant, la minibar". "La noi se plateste inainte." Scormonesti dupa portofel, dai sa scoti cardul… "Nu v-au spus cand ati facut rezervarea ca noi vrem euro?" Urmeaza vreo jumatate de ora de parlamentari inutile – "Nu am intrat inca in zona euro, cum adica sa platim in euro? Ne puteti da factura in euro?" –, dupa care ti se tranteste eternul si fascinantul: "Daca nu va convine, duceti-va in alta parte". si te duci. La bancomat, sa scoti numerarul, dupa care la casa de schimb valutar, sa schimbi in euro, si inapoi la hotel ca sa platesti supus cat si cum ti s-a cerut. 110 euro pe noapte, pret de Cortina d‘Ampezzo, intr-o statiune in care, in afara de munti, brazi si zapada, nimic nu iti bucura ochii.

 

Putinele case in stil tirolez care au rezistat timpului si degradarii au fost sufocate de cotete cu trei etaje, vopsite ca niste rulote de circ. Mai toate au bibliografie de cateva pagini intr-un dosar la DNA, fiecare etaj stand marturie pentru cate o gaura in bugetul statului. Daca toti golanii Romaniei ar fi condamnati la inchisoare la domiciliu, Predealul ar trebui rebotezat "statiunea Jilava".
Drumul spre partia de schi, o replica si mai incarcata de marlanie a culturii DN1. Coada la intrarea in zona partiei este triplata. Pe prima banda, linia "oficiala" de acces, stau Loganurile si masinile de familie, pe a doua jeep-urile, iar pe a treia Hummerele si bolizii tunati. Fiecare ridicare a barierei declanseaza un vacarm de claxoane, tobe de esapament si injuraturi. Este varianta motorizata a cozii la carne din vremurile in care foamea ne ascutea coatele. Doar ca acum isteria nu mai are nici o legatura cu supravietuirea. Ci doar cu lipsa de identitate. Cu iluzia ca numarul de centimetri cubi poate tine loc de orice.

Balciul auto a facut popas la buza partiei de schi. Daca nu ar fi existat o bariera ruginita, cel mai tare din parcare ar fi reusit sa coboare din masina direct in scaunul telefericului. Ghinion, insa! Mai trebuie sa mearga pe jos vreo 20 de metri ca sa poata urca in telescaun. Printr-un peisaj de neuitat. Gazele de esapament se amesteca armonios cu fumul de mici, iar zgomotul motoarelor turate ca sa invinga panta ii tin isonul lui Sorinel Pustiu, ale carui tanguieli zgaltaie rulota din care se vand "hot dogs" si tuica fiarta.
Telescaunul, alta distractie. Turistii care vor doar sa faca o plimbare rapida pe varful muntelui urca impreuna cu schiorii. Caz unic in lume, probabil, deoarece pe alte fusuri orare exista instalatii pe cablu separate, din cauza riscului de accidente. La coada, schiurile se amesteca cu pantofii si cizmele cu toc cui. Un detaliu neinsemnat pe care nu il vei lasa sa-ti distruga buna dispozitie. Doar ti-ai promis!

Vremea este frumoasa, zapada din abundenta, iar peisajul este idilic. si liniste! Se aude doar vantul printre brazi. Jos, pe cele doua margini ale partiei, aglomeratie ca pe Magheru. Un sir de turisti urca, altul coboara. Unii pe pungi de plastic, altii la pas. Se afunda in nameti, rad si din cand in cand mai trag cate o dusca din sticlele pe care le cara cu ei.
Telescaunul te lasa la Clabucet plecare in plina paranghelie. Alti turisti care se tin bine de sticlele cu apa minerala galbuie si cam uleioasa, obositi de atata urcat, s-au trantit in zapada si se relaxeaza. La urechea lor zic cu foc din vioara, din acordeon si din toate corzile vocale trei menestreli, unul mai oaches ca altul: "Pune mana la pasarica, ca sa-ti iei masina mica…". si ce peisaj! Numai coame de munti in pufoaice albe! si deasupra lor, vocile manelistilor montani. E ca si cum ai privi Himalaya din mijlocul Pietei Obor. Rasuna valea de trilurile lor. Si cu cat turistii le indeasa mai multi bani, cu atat simt nevoia sa-si dea mai mult silinta. "Ia-ti mireasa ziua buna…" si nici ca le pasa ca e frig si vant de iti ingheata sufletul. Peisajul, probabil, ii imbarbateaza. Pentru moment, norii se desfac si se zareste, in toata maretia ei, Crucea de pe Caraiman. Rapsozii abandoneaza temele frivole si trec la lucruri serioase. Inaltatoare. "Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici de mii de ani… Zi-le, ma!!!!" Ca in reclama de la Mastercard: de nepretuit!
Chemarea remixata a strabunilor isi face efectul si te avanti barbateste la vale. Schiezi. Muschii ti se incordeaza. Faci sport. Cu fiecare fandare, oasele anchilozate de orele lungi petrecute la birou se dezmortesc. Prind din nou viata. Intineresti. Te simti bine.

Din cand in cand, cate un schior mai putin experimentat paraseste zona centrala a partiei, acolo unde s-au refugiat cei ce platesc 30 de euro pe zi (tot ca la Cortina D‘Ampezzo) ca sa-si faca damblaua cu schiatul, si se rostogoleste peste "paltonarii" care urca sau coboara pe margine. Tipete si injuraturi, iar cel ce pleaca cu coada intre picioare este schiorul, ca doar "partia este pentru toata lumea, asa ca, daca nu stii sa schiezi, stai acasa, ca maine, poimaine omori pe cineva".
Insa, e frumos, brazi incarcati cu zapada, toata Valea Prahovei la picioarele tale, iar partia numai buna. Doar doua treimi din ea, de fapt, pentru ca, desi exista tunuri de zapada, pe varianta de sub telescaun, ultima portiune arata ca o cariera de pietris. Bolovani peste tot. Atat de multi incat nu ai decat doua posibilitati. Ori iti scoti schiurile si te alaturi caravanei pe pungi de plastic, ori iti iei inima-n dinti si faci o coborare libera pe zona cu zapada afanata.

 

Incerci a doua varianta si totul merge bine pana cand, la viteza maxima, vezi ca acolo unde partia se gatuieste au facut popas cele 120 de persoane care nu s-au incumetat sa urce pe munte, dar nu puteau rata cateva poze, ca sa aibe ce arata vecinilor. Si aici mai incasezi vreo doua de mama de la o doamna bine facuta pe langa care ai trecut razant: "Huo! Numai pe aici v-ati gasit…".

Din nou la telescaun. Aglomeratia creste pe masura ce te apropii de miezul zilei. La urcarea in telescaun – acelasi amestec de schiuri, pantofi, cizme si adidasi. O familie de patru persoane se grabeste sa prinda un loc mai in fata. Reuseste. Mama si tata se urca lejer, cei doi copii – mai chinuit. In timp ce mama este preocupata sa isi aseze cat mai confortabil poseta cat o geanta de scule, baietelul aluneca din telescaunul care tocmai si-a inceput urcusul. Mama il prinde in ultima clipa de o mana, iar copilul se balanseaza in aer. Mama trage un urlet: "Opriti!". Supraveghetorul urla si el la colegii lui din cabina de comanda a telescaunului: "Opriti!!!". Mai tare decat el e Sorinel Pustiu, care il bate cu doua octave. Telescaunul nu se opreste. Supraveghetorul o ia la goana dupa scaunul care castiga inaltime. Il ajunge in ultima clipa. Sare si reuseste sa se agate de picioarele copilului care continua sa atarne in gol. Pentru o fractiune de secunda are loc o lupta surda pe membrele pustiului. Mama il trage in sus, zbierand isteric, supraveghetorul vrea sa il dea jos. Mai bine dotat fizic si cu putin ajutor din partea gravitatiei, castiga cel din urma. Peste el cad nu numai copilul, ci si mama acestuia, plus poseta. Tatal priveste tamp din telescaunul care se indeparteaza. Supraveghetorul incearca sa afle daca mama si copilul au patit ceva. Amandoi plang cu sughituri si, in afara ca baietelului sangele ii curge siroaie din nas, totul pare in regula.

Supraveghetorul da sa se ridice. De la coada, faci ochii mari vazand cum urmatorul telescaun mai are putin si il va lovi in cap. Tragi un urlet disperat si in ultima clipa se arunca la pamant. A scapat.
Apar si colegii salvatorului care intreaba buimaci ce s-a intamplat. Le spui pe scurt si la final indraznesti sa intrebi daca nu cumva ar trebui sa gaseasca o solutie pentru ca astfel de accidente sa nu se mai intample. santaliul cu fes rosu, care dormea, probabil, in timp ce cativa oameni erau sa-si rupa oasele pentru ca el nu a oprit telescaunul la timp, te masoara o secunda si ti-o tranteste: "Vrei fite, ma? Du-te dracu‘ in Austria…".

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă