7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânia, printre puţinele state europene care au dezincriminat insulta şi calomnia

România, printre puţinele state europene care au dezincriminat insulta şi calomnia

Atenţie la modul în care ne comportăm cu persoanele cu care interacţionăm! Nu este doar recomandarea medicilor, care ne sfătuiesc să ne ţinem nervii în frâu, ci şi a avocaţilor. Fiindcă, deşi Noul Cod Penal nu mai incriminează calomnia, Codul Civil prevede plata unor daune serioase pentru calomniatori. Nu e de mirare deci că, în ultima perioadă de timp numărul proceselor care au ca obiect calomnia a crescut. Avocaţii nu pun însă pe seama noilor coduri această avalanşă de procese, arătând totuşi că s-a înregistrat o creştere a proceselor în care sunt implicate persoanele juridice.

”Noul Cod Civil, fără să revoluţioneze ceva în comparaţie cu cel vechi, vine şi stabileşte într-o manieră mai clară şi în cazul persoanei fizice şi în cazul celei juridice care sunt categoriile de drepturi ocrotite, care sunt posibilităţile de acţiune, inclusiv ale instanţei, privind măsurile care pot fi solicitate, posibilitatea de a acorda despăgubiri materiale chiar şi pentru prejudicii nepatrimoniale”, explică avocatul Cosmin Vasile, Partener Coodonator Zamfirescu Racoţi & Partners. Acesta arată că, în conformitate cu noile prevederi, pot solicita daune atât persoanele fizice cât şi cele juridice. Diferă însă tipul de drepturi nepatrimoniale care sunt încălcate. ”De exemplu, în cazul unei campanii prin presă, aceasta poate afecta atât imaginea companiei, cât şi a acţionarilor acesteia şi de aceea se poate deschide o acţiune comună”, afirmă Cosmin Vasile.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a acordat cele mai mari despăgubiri, de peste un milion de euro, în cazul accidentelor auto sau a celor de muncă, în cazul afirmaţiilor calomnioase sumele nefiind foarte mari. Cea mai mare despăgubire într-un proces de calomnie a fost de 300.000 de lei şi a fost acordată în cazul Sorin Oprescu-Dan Diaconescu, primarul Bucureştiului câştigând procesul.

”Instanţa ţine cont de cine este cel lezat şi de ce manieră îi este afectată imaginea, dar şi cine receptează mesajul, respectiv dacă afirmaţia calomnioasă s-a făcut în faţa unui grup restrâns de persoane sau prin mass-media”, susţine avocatul.

De ce în noul Cod Penal nu mai este incriminată calomnia? Care este practica în celelalte state europene? ”Discuţia este una complexă, care a stârnit păreri pro şi contra. Este necesar ca acest gen de faptă să fie sanţionată penal? Nu este excesivă o astfel de reglementare? S-a discutat şi despre expunerea mass-mediei în astfel de cazuri şi dacă nu se pune problema îngrădirii libertăţii presei. Practica instanţelor a demonstrat că sancţiunile civile pot fi suficiente pentru descurajarea unor astfel de fapte”, arată Cosmin Vasile.

În ceea ce priveşte statele membre ale UE, majoritatea nu au abrogat textele de lege care incriminează insulta şi calomnia. Reprezentantul Zamfirescu Racoţi & Partners susţine căunele legislaţiiprevădcondiţii mai severe de sancţionare a presei, decât a cetăţenilor de rând, în ciuda jurisprudentei CEDO privind dreptul la libera exprimare, în special în privinţa rolului presei în societate. Însă, România este printre puţinele state care au dezincriminat insulta şi calomnia, alături de Croaţia, Cipru, Irlanda şi Regatul Unit.

Cele mai citite

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...
Ultima oră
Pe aceeași temă