România se află pe un nedorit prim loc în lume în funcție de durata în care boţii care infectează computerele sunt eliminați – 20 de zile. Această durată s-a îmbunătățit, totuși, față de anul trecut, când era de 24 de zile, se arată într-un raport al companiei producătoare de software de securitate IT Symantec, citat de Mediafax.
Țara noastră este urmată în Top 10 de Indonezia, unde „durata de viață” a unui bot a fost, în medie, de 15 zile. Urmează Bulgaria – 14 zile, SUA – 13 zile, Egipt şi Columbia – 11 zile, Elveţia, Filipine şi Noua Zeelandă – 10 zile, Ucraina – 9 zile. La nivel global, media s-a situat la 6 zile, neschimbată faţă de 2012. Tot anul trecut, în România au fost activi doar 0,19% din numărul total de boţi calculat la nivel global, faţă de 0,16% în 2012.
Identificarea şi curăţarea unui computer pe care s-a instalat un bot durează în România mai mult decât în Statele Unite, 20 de zile faţă de 13, deşi numărul infectărilor din SUA este de peste 100 de ori mai ridicat, reprezentând 20% din totalul la nivel global, faţă de 0,19% în România, notează raportul Symantec.
Potrivit specialiștilor, această situație se datorează gradului scăzut de conştientizare în rândul utilizatorilor, dar și lipsei de îndrumări şi instrumente de suport pentru remedierea situaţiei în limba română.
În acelaşi timp, în China, aflată pe locul al doilea după activitatea boţilor, cu 9% din totalul la nivel global, durata medie de infectare a unui calculator a fost de 9 zile. Ţările care nu au fost incluse în top zece au avut anul trecut o durată medie de activitate a boţilor mai redusă de 9 zile.
„Bot” provine din cuvântul robot şi este un proces automatizat care interacţionează cu alte servicii din reţea. Boţii automatizează în multe cazuri anumite comenzi şi furnizează informaţii şi servicii, operaţiuni care altfel ar fi trebuit executate de oameni.
Boţii pot fi utilizaţi în acţiuni ilegale. Un bot malware se distribuie automat, cu scopul de a infecta un dispozitiv şi de a se conecta ulterior cu un server care funcţionează ca centru de comandă al unei întregi astfel de reţele de dispozitive infectate. Folosind boţi, pot fi lansate atacuri informatice ample asupra unor ţinte. În plus, boţii pot înregistra parole şi informaţii financiare, pot transmite spam şi pot deschide căi de acces în computerele infectate.
Aceste programe malware infectează în cele mai multe cazuri reţelele de computere în moduri care nu sunt depistate imediat.