21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRomânia-Olanda, un nou scandal. Bucureştiul, acuzat că amână acreditarea ambasadorului olandez

România-Olanda, un nou scandal. Bucureştiul, acuzat că amână acreditarea ambasadorului olandez

Partidul Laburist din Olanda, aflat în opoziţie, a cerut Ministerului olandez de Externe explicaţii în legătură cu amânarea acreditării ambasadorului olandez la Bucureşti, în contextul în care cercurile diplomatice cred că România blochează acreditarea pe fondul disensiunilor privind Schengen, potrivit Mediafax.

Noul ambasador olandez numit în România, Matthijs van Bonzel, aşteaptă de câteva luni să prezinte documentele de acreditare preşedintelui Traian Băsescu, iar, conform postului Radio Netherlands, şeful statului român nu a găsit timp să îl primească pe diplomatul olandez.

Partidul Laburist, aflat în opoziţie, i-a cerut, luni, explicaţii în legătură cu această situaţie adjunctului ministrului olandez de Externe, Ben Knapen.

De asemenea, conform postului de radio citat, preşedintele Camerei de Comerţ româno-olandeze din Bucureşti a discutat despre această problemă cu politicienii olandezi.

Diplomaţii speculează că atitudinea Bucureştiului este legată de refuzul Olandei de a accepta aderarea României la Schengen.

Guvernul de la Haga argumentează că România şi Bulgaria încă nu sunt pregătite să adere la Schengen pentru că nu ar combate eficient corupţia şi infracţionalitatea organizată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă