Academicianul suedez Kjell Espmark, presedindele pana in 2005 al Comitetului Nobel pentru Literatura, a sustinut ieri o conferinta pe tema „Decernarea premiilor Nobel pentru literatura: Ambitii si dificultati”, in impozanta aula a Academiei Romane. Kjell Espmark a venit in Romania la invitatia Academiei Romane si a Fundatiei Culturale Romane. Discursul sau a incercat sa lamureasca multe neclaritati in legatura cu ingrata sarcina de a stabili criterii – fatalmente subiective si discutabile – prin care o opera importanta este preferata alteia, cel putin la fel de importanta. La incheierea conferintei, i-am pus intrebarile: De ce credeti ca Romania nu are pana acum un Premiu Nobel? Ar putea aceasta absenta sa fie perceputa ca un efect al izolarii de cincizeci de ani a tarii sau exista alte criterii estetice pe care scriitorii romani nu le-a putut indeplini?
Kjell Espmark: „In primul rand, as putea raspunde printr-o alta intrebare: de ce romanii calificati sa trimita propuneri au pierdut aceasta sansa timp de o jumatate de secol? In prima jumatate a secolului XX, Academia Suedeza nu a avut posibilitatea de a face propria investigatie. Astfel, a trebuit sa apeleze la experti nationali, la academicieni, scriitori, fosti avocati si – evident – la profesorii de literatura si limbi straine, ultimele fiind persoane care si acum sunt calificate sa trimita propuneri. Am trimis invitatii in fiecare an, le-am vehiculat doar pentru a le reaminti oamenilor drepturile lor: orice profesor de literatura sau limbi straine din lume are dreptul sa trimita orice propunere si nu e nevoie de o motivatie (a propunerii – n.r.), un studiu, da, daca se poate, insa – chiar daca nu exista o motivatie – propunerea poate fi acceptata. Le asteptam in continuare.
Acum despre cealalta intrebare, de ce nu are Romania un Premiu Nobel? In noua editie (a cartii „Premiul pentru literatura. Un secol de Nobel”) exista o descriere – aproximativ 70 de pagini – a muncii de selectie, iar in lista de la sfarsit apar castigatorii, motivatiile, toate au fost mentionate, dar nu tarile. Tarile nu au nimic de-a face cu calitatea acestor scriitori, ca indivizi. Exista un alt aspect al intrebarii dumneavoastra, anume daca motivul ar fi faptul ca Romania a fost o dictatura vreme atat de indelungata. Ei bine, nu putem compara Romania cu China. Colegul meu expert in chineza a fost intrebat de ce China nu a obtinut un premiu literar timp de o suta de ani, doua sute de ani. Raspunsul lui a fost: in primul rand, spuneti ce ati facut dumneavoastra (guvernul chinez – n.n.) ca sa incurajati literatura in ultimii cincizeci de ani si abia apoi va raspund la intrebare, dar acesta nu este cazul Romaniei. Pentru ca dumneavoastra aveti o foarte importanta literatura, in pofida dictaturii. Am fost prieten al lui Nichita Stanescu, al lui Marin Sorescu si cunosc multe despre scriitori de buna calitate (din Romania, n.n.) si nu as face nici o comparatie cu China. Trebuie sa facem distinctie cand vorbim despre dictaturi.
La conferinta au fost prezenti presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, vicepresedintele Academiei, Marius Sala, presedintele Fundatiei Culturale Romane, Augustin Buzura, vicepresedintele FCR, Angela Martin, alti oameni de cultura si personalitati ale vietii publice romanesti.
