3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia la Cannes 2014: Nici un film în competiţia oficială

România la Cannes 2014: Nici un film în competiţia oficială

Cineastul Radu Jude revine la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes cu scurtmetrajul „Trece şi prin perete“, care a fost selectat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, în timp ce Cristi Puiu se numără printre regizorii care au realizat filmul colectiv „Les ponts de Sarajevo“.

În ultimii ani, filmul românesc s-a aflat la loc de cinste la Festivalul Internaţional de la Cannes, în 2012 fiind prezent în competiţia oficială prin pelicula „După dealuri”, de Cristian Mungiu, pentru care regizorul român şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun scenariu. De asemenea, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a fost acordat ex-aequo actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur din distribuţia acestui film.

În 2013, filmul românesc a absentat din competiţia oficială a Festivalului de pe Croazetă, dar industria cinematografică românească a câştigat apreciere cu pelicula „În acvariu”, realizată de Tudor Jurgiu, care a primit premiul al III-lea în secţiunea Cinéfondation, şi cu scurtmetrajul „O umbră de nor”, regizat de Radu Jude, care a fost prezentat în premieră mondială în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs.

Potrivit Mediafax, nici anul acesta regizorii români nu au bifat competiţia oficială, aceasta incluzând lungmetraje semnate de cineaşti celebri, precum Bertrand Bonello, Nuri Bilge Ceylan, David Cronenberg, Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Jean-Luc Godard, Mike Lee şi Ken Loach.

Pe ce mizăm

Fără nici un film în competiţia oficială a celebrului festival, România compensează printr-o prezenţă în celelalte secţiuni ale evenimentului cinematografic. Astfel, România concurează, alături de alte nouă pelicule, pentru trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj, cu „A Kivegzes/ The Execution”, regizat de Petra Szöcs, o coproducţie româno-maghiară.

De asemenea, regizorul Radu Jude revine pe Croazetă, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, cu scurtmetrajul „Trece şi prin perete/ It can pass through the wall”, o adaptare liberă după povestirea „În magazie”, de A. P. Cehov. Filmul este o producţie 100% independentă, realizată de Micro Film în coproducţie cu Mitra Film şi Cinelabs Romania, producătorii scurtmetrajului fiind Radu Jude şi Ada Solomon.

Scenariul filmului „Trece şi prin perete” poartă semnătura lui Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, Cătălin Cristuţiu s-a ocupat de montaj, în timp ce sound design-ul este semnat de Dana Bunescu, scenografia, de Adi Cristea, iar costumele, de Maria Pitea.

Din distribuţie fac parte Sofia Nicolaescu, pe care publicul o va recunoaşte din multipremiatul lungmetraj „Toată lumea din familia noastră”, Ion Arcudeanu, Marcel Horobeţ, Gabriel Spahiu şi Alecu Jude. Totodată, prezenţa ­României la Cannes 2014 este asigurată de Cristi Puiu, care se numără ­printre regizorii ce au realizat filmul colectiv „Les ponts de Sarajevo/ Bridges of Sarajevo”, un proiect omnibus format din 13 scurtmetraje şi coordonat de Jean-Michel Frodon, care a fost inclus în proiecţiile speciale la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes.

„Les ponts de Sarajevo” a fost inclus în secţiunea Les séances spéciales din selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2014. Acesta este un proiect realizat în cadrul evenimentelor care marchează, în 2014, împlinirea a o sută de ani de la începutul primului război mondial.

Conform centenaire.org, filmul „Les ponts de Sarajevo” cuprinde 13 scurtmetraje de câte şase şi opt minute, realizate de 13 regizori europeni.

„Les ponts de Sarajevo” are în centru oraşul Sarajevo şi ceea ce reprezintă acesta în istoria europeană a secolului al 20-lea şi în zilele noastre.

Pe de altă parte, la Cannes, în secţiunea Les séances Spéciales a Festivalului, va fi prezentat documentarul „Caricaturistes, fantassins de la démocratie”, regizat de Stéphanie Valloatto, al cărui coscenarist şi producător este Radu Mihăileanu.

Documentarul „Caricaturistes, fantassins de la démocratie” este produs de Radu Mihăileanu, alături de Alain-Michel Blanc.

Filmul, care prezintă 12 caricaturişti, 12 nebuni formidabili, amuzanţi şi tragici, din toate colţurile lumii, vorbeşte într-o manieră amuzantă, emoţionantă şi fără concesii despre lupta de zi cu zi a acestor artişti angajaţi ai unor publicaţii. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes are loc în perioada 14 – 25 mai. Juriul competiţiei oficiale a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de la Cannes va fi prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d’Or pentru lungmetraj („Pianul”).

Prezență. Short film corner

De asemenea, cinema-ul românesc este reprezentat la Cannes, în secţiunea necompetitivă Short Film Corner, de scurtmetrajele „12 minute”, de Nicolae Constantin Tănase, „Brigada neagră”, de Andrei-Nicolae Teodorescu, „Cadoul”, de Dumitru Grosei, „Calea Dunării”, de Sabin Dorohoi, „Catafalce”, de Radu Constantin Vasile, „Dry Bones”, de Luiza Pârvu, „Jurnal#2”, de Adina Pintilie, „Kazimir”, de Dorian Boguţă, „Kowalski”, de Andrei Creţulescu, „Rio 2016”, de Bianca Rotaru, „Rost”, de Şerban Georgescu, „Shtorzina”, de Radu Mihai, „Tuns, ras şi frezat”, de Bogdan Mureşanu, „Vocea a doua”, de Daniel Sandu, şi „L1-L5”, de Letiţia Roşculeţ şi cu Ana Ularu. Lor li se alătură peliculele pentru copii „Aventurile micilor vedete în parc” şi „Micile vedete descoperă secretul magneţilor”.

Cele mai citite

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

Alegerile prezidențiale 2024: Categoriile de români care nu pot vota

Românii sunt așteptați la urne în data de 24 noiembrie 2024, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, și pe 8 decembrie, pentru turul al...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă