Interimam, interimam… Ca tot va ramane ceva pana la urma, ca-n cazul lui „barfiti, barfiti…”. Dar nici interi-marea asta nu poate continua la nesfarsit, ea trebuie sa aiba o limita. Ar trebui. Presedintele Traian Basescu este cunoscut ca un personaj foarte activ, care nu poate sta locului decat o ora-doua, pe la vreun restaurant mai mult sau mai putin select. Mai ales daca ii are in jur pe amicii politici de la PD. Faptul ca un vecin de restaurant a auzit cine va fi interimarul urmator, al carui nume s-a rostit acolo, in locanta, o fi potrivit, o fi nepotrivit? Lumea s-a mirat ca politicianul Traian Basescu se sfatuia din cand in cand cu un ziarist cunoscut, inainte de a deveni presedinte insa. Acum e probabil sfatuit atat de bine de altcineva incat sacrifica pe altarul noii prietenii chiar un ministru. Fie el si inabil, dar mai ales pentru ca e liberal. Ce dracu', dom' Atanasiu, nu puteati sa va inscrieti in PD?
Acum pare destul de clar ca drumul PNL e pe sfarsite. Soarta PNTCD-ului pandeste dupa primul colt. Traian Basescu a reusit din nou sa surprinda pe toata lumea, cetateni sau cetateni-politicieni, cu o noua miscare aiuritoare. Dupa ce si-a cucerit o galerie destul de solida si de rezistenta la orice logica neconvenabila, presedintele poate sa zburde in voie, suspendand pe cine vrea purtatoarea lui de cuvant sau vreun alt amic politic, vreun alt conviv. Stiti cumva cine este directorul SRI? Stiti cumva cine este directorul SIE? S-au anuntat aceste nume si n-am fost eu atent? Interimari, desigur. Stiti de ce e bine cu interimarii? Pentru ca astia nu conduc, ci asteapta, prin insasi definitia situatiei, sa fie condusi. Or, presedintele Traian Basescu, la randul sau, arde de a conduce totul. Ceausescu facea totul, Basescu Traian conduce totul. Oricat de bine ar face-o, conducerea asta vreau sa zic, nu e bine s-o faca. Pomenirea cuvantului totalitarism e, desigur, riscata, insa un anume autoritarism prezidential nu poate fi negat in Romania, cu cateva luni inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Ca – la rigoare – si pana la 1 ianuarie 2008 tot cateva luni sunt.
Presedintele Traian Basescu are acel farmec inefabil al barbatului natural, popular, cum se spune, cu care cucereste oameni de conditie diferita, simpli mai ales, dar si intelectuali de oarecare rasa. Cu acel farmec insa nu se poate merge la infinit. Nu se poate goli un guvern doar pentru ca nu toti ministrii sunt ai presedintelui. In fiecare guvern mai e cate unul despre care se stie ca e al presedintelui, dar toti?
Ocupat sa-i distruga pe liberali, e drept, si cu ajutorul lor, Traian Basescu nu intrevede un alt pericol care sta, si el, dupa colt, poate ceva mai indepartat: acela de a-si rupe singur gatul. Nu ma intreb ce-or zice oficialii Uniunii Europene despre ceea ce se intampla la noi, despre acest interimat foarte largit, mai largit chiar decat sedintele de partid (comunist, desigur) de altadata. Daca as fi in PD, m-as teme: nu cumva, dupa ce-i termina pe toti ceilalti, dar cu setea de actiune la fel de vie, Traian Basescu sa-si intoarca privirea in jur si sa observe ca doar ei au ramas si ca nici ei nu sunt perfecti. Nu ca perfectiunea ar fi ceea ce urmareste presedintele, dar defectele pot provoca placute ocazii de divertisment politic, adica de joc. Pentru un presedinte-jucator, o mana cereasca.
Iar dupa aceea ce i-ar mai ramane presedintelui ahtiat de actiune cu orice pret? Oglinda. Ei, dar aici e mai greu, pentru ca dupa un guvern de interimari e greu de gasit si un presedinte interimar. Poate ca era mai buna totusi o popicarie.
