1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialRocada zeilor: la un an distanță, Federer și Nadal merg din nou...

Rocada zeilor: la un an distanță, Federer și Nadal merg din nou în direcții diferite

Roger Federer a scăpat miraculos de înfrângere în turul 2 la Shanghai, după cinci mingi de meci salvate într-un meci pasionant cu Leo Mayer. În aceeași fază a competiției, Rafa Nadal a pierdut cu Feliciano Lopez, iar cei doi vor schimba locurile în clasament, începând cu săptămâna viitoare.

Între Roger și Rafa sunt multe legături, dar una dintre cele mai hazoase este tradiționalul meci timid făcut de elvețian aproape de fiecare dată când Nadal părăsește prematur un turneu. Tradiția, verificată de multe ori de-a lungul timpului, s-a păstrat și azi, când Federer, cu perspectiva preluării locului 2 în caz de victorie, l-a întâlnit pe Leonardo Mayer, un argentinian la cel mai bun an al carierei. Acum câteva luni, Leo Mayer spunea că este fanul lui Federer și că își dorește enorm un meci direct cu acesta și “lecția gratuită de tenis” cu care ocazia ar fi venit la pachet.

Numai că, în primele game-uri ale meciului, lecția a dat-o însuși Mayer. Incredibil de focusat, energic, agresiv și bine poziționat, argentinianul a blitzuit trasoare de foc în apărarea pasivului Federer, urcând un break în față și având două mingi de dublu break. Federer le-a salvat cumva, dar, letargic și cu un joc de picioare mult sub cel post-Wimbledon, a avut în continuare emoții pe fiecare serviciu. Până la 5-4. Când s-a dovedit încă o dată că e important cum îți faci serviciul, respectiv cum îți faci rost de mingi de break, dar mult mai important e când. Federer a testat returul cu timiditatea unui copil care încearcă apa înainte de a se bălăci în mare, dar emoțiile in crescendo ale lui Mayer i-au dat o șansă să reintre în set.

Citește analiza completă a celor două meciuri disputate de Federer și de Nadal la Shanghai, plus review-ul complet al zilei pe Treizecizero.ro

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă