In Premiera mondiala, Marilyn Manson si Alice Cooper au cantat Impreuna.
Ultima seara de B’ESTIVAL
s-a dovedit cu adevarat "bestiala", atat aparitia celor doi mari artisti pe scena – Alice Cooper si Marilyn Manson –, cat si prestatia lor impreuna isterizand peste 20.000 de spectatori. Printre cei care au evoluat duminica in Parcarea C din cadrul Romexpo, beneficiind de o sonorizare perfecta, s-au mai numarat: Neo, OCS, Zdob si Zdub, Gabriel Rios, Chicks On Speed si Wu-Tang Clan.
"Regele soc-rock" si-a pus streangul de gat
Excentricul Marilyn Manson si infricosatorul Alice Cooper au cantat duminica seara, la B’ESTIVAL, pentru prima data impreuna. Evenimentul a avut loc in cea de-a treia seara a festivalului, cand in timpul recitalului lui Alice si-a facut aparitia pe scena Manson, care a cantat alaturi de "regele shock-rock" piesa "I’m Eighteen", moment in care publicul a intrat in delir. La sfarsitul melodiei, cei doi s-au imbratisat, iar Alice Cooper si-a continuat show-ul infricosator, derulat ca o opera rock. Ingredientele spectacolului au fost, pe rand, papusa Alice, papusa-mireasa care a prins viata, papusa-copil, pe care interpretul a plimbat-o pe scena intr-un carucior, pentru ca in final sa o ucida cu cruzime. Nu au lipsit nici momentele in care acesta a aparut imbracat in camasa de forta, continuand sa cante chiar si cu mainile legate. Finalul a fost unul apoteotic, cand pe scena a fost adusa o spanzuratoare. Alice Cooper a socat pana la capat, iesirea sa din scena avand loc cu streangul de gat, ghilotina folosita pana acum in show-urile sale fiind inlocuita de aceasta data cu spanzuratoarea. Un spectacol infricosator, dar totodata captivant, care a depasit cu mult asteptarile romanilor. Publicul l-a rechemat la bis pe cel care isi combina muzica cu scene desprinse din filmele de groaza, iar acesta nu a intarziat sa apara, fluturand steagul Romaniei in timp ce spunea: "Eu voi fi viitorul presedinte al Romaniei!".
Manson, cu pantalonii pe vine
Imediat dupa incheierea show-ului lui Alice Cooper, pe scena numarul doi, pe al carei fundal era proiectat steagul SUA, a aparut Marilyn Manson, artistul care si-a castigat locul in inima fanilor prin show-uri controversate si texte scandaloase. Cel denumit si "Antichristul Superstar" avea unghiile, ochii si buzele vopsite cu rosu si canta la un microfon in forma de pumnal. A multumit publicului pentru primirea facuta, iar ca semn de recunostinta si-a dat pantalonii jos, cantand cu ei in vine pana la finalul piesei. In momentul in care Manson a inceput sa interpreteze "Sweet Dreams", melodia celor de la Eurythmics, din senin, langa el a aparut Alice Cooper. Un moment la care nimeni nu se mai astepta. Cel de-al doilea duet al controversatilor artisti a fost magnific. Un moment istoric, o premiera mondiala, in care doua personaje de cosmar, care pana mai ieri faceau schimb de replici dure, nu numai ca au aparut pentru prima data pe aceeasi scena, unul dupa altul, dar au si cantat impreuna. si totul s-a intamplat la Bucuresti. La B’ESTIVAL. Un festival care a facut toti banii.