14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialRiadul, nemulţumit de politica externă a Casei Albe

Riadul, nemulţumit de politica externă a Casei Albe

O dispută diplomatică severă între SUA şi Arabia Saudită a izbucnit la lumina zilei şi poate ameninţa una dintre alianţele de bază din Orientul Mijlociu, dar şi leadershipul Washingtonului în regiune. Politica lui Obama faţă de Damasc şi Teheran a determinat familia domnitoare saudită să ameninţe cu o ruptură faţă de SUA, relaţiile dintre cele două ţări fiind reci de ani de zile.

Şeful serviciilor secrete ale Arabiei Saudite, prinţul Bandar Bin Sultan al-Saoud, a promis că regatul va face o „schimbare importantă” în relaţiile cu SUA pentru a protesta faţă de lipsa de acţiune a americanilor în războiul civil din Siria, dar şi în legătură cu recentele deschideri americane faţă de Iran. Declaraţia fără echivoc a intervenit după ce Riadul a produs stupefacţie în lumea diplomatică refuzând un preţios loc în Consiliul de Securitate al ONU.

Prinţul Bandar a precizat că decizia de respingere a acestui loc a fost „un mesaj pentru Statele Unite” relativ la nemulţumirea Arabiei Saudite faţă de eşecul de lungă durată al Administraţiei Obama de a înarma insurgenţii sirieni şi la perspectiva unui acord asupra dosarului nuclear iranian, care va favoriza inamicul Riadului, Iranul. Bandar este recunoscut ca un „şoim” al politicii externe, în special în ce priveşte Iranul.

Rivalitatea dintre regatul saudit wahhabit şi Iranul şiit, aliat al Siriei, a amplificat tensiunile confesionale în Orientul Mijlociu. John Kerry, secretarul de stat american, a confirmat că, la Paris, a fost obligat să apere politica americană în cadrul unor lungi întrevederi cu prinţul Saud Al-Faisal, ministrul saudit de Externe. Regatul saudit consideră că va fi bulversat de slăbiciunea americană faţă de Iran şi doreşte asumarea unor poziţii mai agresive pentru prevenirea dezvoltării tehnologiei fabricării armei nucleare de către Teheran. Foreign Policy, Telegraph şi Reuters au publicat analize ale contextului politic din Orientul Mijlociu după declaraţiile şefului serviciilor secrete saudite, experţi occidentali estimând că influenţarea evenimentelor din regiune de către America este deja fundamental minată de tensiunile dintre Riad şi Washington.

Leadership contestat

Prinţul Bandar a explicat europenilor că SUA nu au acţionat eficient contra preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, şi în conflictul israeliano-palestinian şi sunt din ce în ce mai apropiate de Teheran.

Breşa crescândă dintre SUA şi Arabia Saudită a fost relevată şi la Washington, unde un alt prinţ saudit, Turki al-Faisal, a calificat politica preşedintelui Obama în Orientul Mijlociu şi l-a acuzat de „ezitare” privind Siria şi pacea israelo-palestiniană. El a numit politica lui Obama în Siria drept „lamentabilă” şi a ridiculizat acordul americano-rus pentru eliminarea armelor chimice ale lui Assad.

SUA şi Arabia Saudită au fost aliaţi de la declararea regatului, în 1932, oferind Riadului un protector militar puternic şi securitatea aprovizionării cu petrol a Washingtonului. În prezent, aceste relaţii se află la pragul cel mai scăzut, fiind deja afectate după atentatele din 11 septembrie 2001 contra Statelor Unite, majoritatea piraţilor aerului fiind cetăţeni saudiţi. Surse diplomatice europene arată că schim­bările promise de prinţul Bandar privind limitarea in­terac­ţiunii dintre superputerea energetică şi SUA vor avea consecinţe de mare anvergură, inclusiv asupra achiziţiilor de armament şi asupra vânzărilor de petrol. „Toate opţiunile sunt de acum pe masă şi sigur va exista un anumit impact”, a declarat o sursă saudită, precizând că regatul înarmează şi finanţează grupurile de insurgenţi ce luptă împotriva lui Assad. La Washington, Chris Van Hollen, membru al Camerei Reprezentanţilor, a declarat că mişcările saudite vizează să pună presiune asupra lui Obama pentru a lua măsuri privind Siria. El a mai precizat: „Saudiţii ar trebui să înceapă prin oprirea finanţării grupurilor legate de Al Qaeda în Siria. În afara faptului că este o ţară care nu permite femeilor să conducă”.

Cele mai citite

Mesajul lui Putin către români

Părintele Ciprian Mega din Oradea s-a bucurat de un tur de forță la Moscova, grație ultimei sale producții cinematografice “21 de rubini.” Marele om...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă