25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRezerva de aur a Rusiei a crescut cu 2,7 miliarde de dolari...

Rezerva de aur a Rusiei a crescut cu 2,7 miliarde de dolari numai în ultima săptămână

Aurul Rusiei se află în continuare pe locul trei al celor mai mari rezerve din lume, după China şi Japonia. Numai în ultima săptămână, comoara Federaţiei Ruse a crescut cu 2,7 miliarde de dolari şi a atins apogeul ultimilor doi ani, anunţă postul rus de televiziune, Vesti.

Rezervele de aur ale Rusiei au depăşit deja 530 miliarde de dolari datorită creşterii semnificative a preţului pentru aur pe pieţele mondiale. Metalul preţios s-a scumpit din cauza situaţiei incerte de pe pieţele monetare din Statele Unite şi zona euro. De altfel, la alimentarea acestor rezerve a contribuit şi Banca Centrală Rusă prin încheierea unor tranzacţii bancare avantajoase.

„O mare parte din această creştere se datorează fluctuaţiei preţului pentru aur care a crescut cu 2,8%”, conform estimărilor lui Arteom Biriukov, de la HSBC Bank

În ultima perioadă, aurul s-a bucurat de o cerere mare în rândul investitorilor, din cauza crizei economice din zona euro şi SUA. Costul unei uncii de metal preţios (aproximativ 30 de grame) a ajuns la 1.800 dolari. Această maximă absolută a preţului aurului oferă perspective bune rezervelor de aur ale Federaţiei Ruse, mai precizează televiziunea rusă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă