Ion Iliescu a confiscat Revoluţia română, a maculat-o dincolo de orice posibilitate de curăţire şi apoi a vândut-o la bucată unui grup de jefuitori de cadavre care s-au autointitulat „revoluţionari”. Nu mai este nimic de făcut pentru a salva măreţia sacrificiului din decembrie 1989 şi de aceea nu numai Institutul Revoluţiei trebuie desfiinţat ci şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
În România există 67 de „asociaţii de revoluţionari” al căror scop este să obţină din partea statului un „certificat de revoluţionar” pentru fiecare din cei aproximativ 14.000 de membri. Certificatul vine însoţit de o indemnizaţie de minimum 1800 de lei pe lună, terenuri, case şi împrumuturi ieftine şi facilităţi de călătorie garantate printr-o lege care se numeşte „a Recunoştinţei”. Una peste alta o afacere de 75-80 milioane de euro pe an achitată din bugetul statului român adică din buzunarele tot mai puţinilor şi mai săracilor plătitori de taxe şi impozite din această ţară. Pentru asociaţiile amintite, cel mai valoros revoluţionar este revoluţionarul nou, încă necertificat de SSPR pentru că o dată recunoscută calitatea de luptător, victimă sau urmaş, proaspătul revoluţionar primeşte retroactiv „recunoştinţa” statului român şi a cetăţenilor săi. De-a lungul anilor, „recunoştinţa” s-a măsurat atât în bani cât şi în scutiri de taxe şi impozite cât şi în spaţii comerciale, locuinţe cumpărate la preţuri de nimic, terenuri, intra şi extra-vilane, maşini.
Certificarea calităţii de revoluţionar este o afacere complicată şi înşelătoare astfel că aspirantul la recunoştinţa naţiunii are nevoie de susţinerea susamintitelor asociaţii care dispun de mijloacele logistice şi de expertiza legală necesare atingerii scopului final. În schimbul asistenţei primite, revoluţionarul virează în conturile asociaţiei o sumă începând de la 10% din valoarea „recunoştinţei”. Sigur, cele mai puternice asociaţii de revoluţionari sunt acelea care au acces şi influenţă în Guvern şi în instanţe şi care pot rezolva problemele revoluţionarilor „cu celeritate”. Cu vreo doi ani în urmă, cea mai puternică asociaţie era Club 22, condusă de pesedistul Emilian Cutean, care ocupa şi funcţia de secretar de stat al SSPR (între timp, condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a furat banii statului). Azi, cea mai puternică asociaţie de revoluţionari se numeşte „Decembrie 1989 Metrou” şi este condusă de actualul şef al SSPR, pedelistul (fost pesedist) George Costin. Înaintea lor, SSPR a fost domeniul necontestat al pesedistului Bebe Ivanovici, supranumit „Bebe Certificat”, care reuşise să mărească producţia de revoluţionari la 40.000 de capete.
Miracolul Revoluţiei Române, clădit din sacrificiu, curaj şi solidaritate, a fost convertit în mod cinic în bani peşin iar recunoştinţa s-a transformat într-o industrie sinistră dar extrem de lucrativă în care suferinţele celor ucişi sau răniţi în acele zile au ajuns să fie exploatate de oameni fără Dumnezeu pentru privilegii de castă. În această industrie sunt prinşi politicieni, avocaţi şi „revoluţionari” deveniţi între timp prosperi oameni de afaceri ori oameni de afaceri deveniţi între timp revoluţionari, nimeni nu mai poate spune azi cu exactitate. SSPR s-a născut ca instituţie a traficului de influenţă şi mitei şi nu poate funcţiona altfel. Revoluţia a ajuns o marfă şi cu cât valoarea ei „materială” creşte, cu atât valoarea ei morală şi simbolică se degradează fără putinţa de restaurare. Vinovat pentru macularea Revoluţiei române este Ion Iliescu. Ion Iliescu a furat Revoluţia noastră şi a înlocuit-o cu Revoluţia lui, a furat aspiraţiile noastre de libertate şi le-a înlocuit cu un sistem dominat de Securitate şi de comunişti.
Revoluţia lui Iliescu avea nevoie de „revoluţionari” certificaţi de statul lui Iliescu – interlopi, infractori şi bişniţari numai buni să corupă şi să se lase corupţi. Revoluţia lui Iliescu este o Revoluţie coruptă şi murdară în care revolta trebuie certificată de stat iar sacrificiul trebuie reglementat simbolic în Dicţionare ale Revoluţiei, una dintre cele mai odioase idei care a ieşit vreodată din Institutul lui Iliescu. Dacă vrem să mai recuperăm ceva din Revoluţia noastră înainte să fie înghiţită cu totul de Revoluţia lui Iliescu, ar trebui să ne gândim la desfiinţarea SSRP – numai victimele sau urmaşii victimelor au dreptul la recunoştinţă – şi a Institutului Revoluţiei. Altfel, trebuie să ne consolăm cu gândul că Iliescu a câştigat.
