Printre cele mai comune stereotipuri occidentale legate de ţările musulmane sunt cele referitoare la femeile musulmane: priviri credule şi copilăroase, acoperite de văluri, supuse, tăcând exotic, locuitoare abia întrezărite ale unor haremuri imaginare, închise în rolurile lor rigid-feminine. Deci unde erau aceste femei în Tunisia şi Egipt?
În ambele ţări, protestatarele nu semănau deloc cu stereotipurile occidentale: s-au aflat în primele rânduri, în buletinele de ştiri, pe forumurile de pe Facebook, ba chiar în posturi de comandă. În Piaţa Tahrir din Egipt voluntarele, unele însoţite de copii, au pus umărul să susţină protestele – s-au ocupat de problemele care ţineau de securitate, comunicaţii şi adăposturi. Mulţi comentatori au pus pe seama numărului mare de femei şi copii răspunsul paşnic al protestatarilor în faţa unor provocări serioase.
Alţi cetăţeni – jurnalişti din Piaţa Tahrir, iar, practic, oricine cu un telefon mobil putea deveni unul – au remarcat că mulţimile de femei implicate în proteste reprezentau toate straturile demografice. Multe purtau vălul sau alte simboluri ale unui conservatorism religios; la fel de multe se bucurau de libertate pupându-se cu un amic sau fumând în public.
Dar femeile n-au avut doar un rol de sprijin, genul de sarcină care li se atribuie de regulă în acţiunile de protest de la acţiunile din anii ’60 până la recentele revolte studenţeşti din Marea Britanie. Femeile egiptene au organizat, au făcut strategii şi au relatat evenimentele. Bloggeri-femei precum Leil Zahra Mortada şi-au asumat mari riscuri ca să ofere întregii lumi informaţii proaspete din Piaţa Tahrir şi din alte locuri.
Rolul femeilor în marile revolte din Orientul Apropiat a fost incredibil de puţin analizat. Femeile din Egipt nu au fost doar cele care „s-au alăturat” protestelor – ele au fost o forţă călăuzitoare în spatele evoluţiei culturale care a făcut ca aceste evenimente să se întâmple. Iar ceea ce e valabil pentru Egipt este valabil în mai mare sau mai mică măsură pentru întreaga lume arabă. Atunci când femeile se schimbă, totul se schimbă, iar femeile din lumea musulmană se află într-un proces de schimbare radicală.
Cea mai mare mutaţie e cea educaţională. Acum două generaţii numai o minoritate nesemnificativă de fiice ale elitei făceau studii superioare. Astăzi, femeile reprezintă mai bine de jumătate dintre studenţii universităţilor egiptene. Ele sunt educate să-şi folosească puterile în feluri pe care bunicile lor nu şi le-ar fi imaginat vreodată: publică ziare (ca Sanaa el Seif, care a sfidat ordinele guvernului de a‑şi înceta activitatea), se implică în campanii pentru posturi de conducere în universităţi, strâng fonduri pentru organizaţiile studenţeşti şi organizează întâlniri.
Într-adevăr, o minoritate semnificativă de tinere femei din Egipt şi din alte ţări arabe şi-au petrecut anii de formare gândind critic în medii mixte, ba chiar contrându-se public cu profesorii bărbaţi la clasă. E mult mai simplu să terorizezi o populaţie atunci când jumătate e needucată şi antrenată să fie supusă. Dar, aşa cum occidentalii ar trebui deja să ştie din propria experienţă istorică, o dată ce educi femeile, marea mutaţie culturală care urmează va fi cel mai adesea însoţită de o agitaţie democratică.
De asemenea, caracteristicile reţelelor sociale au sprijinit femeile în a deveni lideri ai protestelor. Am predat tehnici de conducere femeilor mai bine de zece ani, ştiu aşadar cât de greu e să le faci să se ridice şi să vorbească în cadrul unor clasice structuri organizate ierarhic. La fel, femeile au tendinţa să evite statura emblematică pe care protestele tradiţionale au impus-o în trecut anumitor activişti – aproape invariabil câte un tânăr agitat cu un megafon.
În asemenea contexte – pe o scenă, în lumina reflectoarelor şi cu un purtător de cuvânt -, femeile deseori evită rolurile de lider. Dar reţelele sociale, prin însăşi natura tehnologiei, au schimbat ideea şi imaginea conducătorilor. Facebook imită modul în care multe femei aleg să trăiască realitatea socială; în contextul în care legăturile personale devin la fel de importante – dacă nu şi mai importante – decât dominaţia individuală şi controlul.
Poţi fi un lider puternic pe Facebook fie şi numai creând o mare comunitate. Sau poţi sta în rând cu ceilalţi de pe pagina ta, fără a trebui să-ţi demonstrezi puterea şi autoritatea. Structura interfeţelor Facebook creează ceea ce instituţiile reale, în ciuda a 30 de ani de feminism, nu au putut să creeze: un context în care abilităţile femeilor de a fi liantul unei comunităţi şi de a se implica într-o activitate de conducere în numele binelui comun pot promova cauza libertăţii şi a dreptăţii oriunde în lume.
Desigur, Facebook nu poate reduce riscurile pe care le implică protestele. Dar, oricât de violent ar putea fi viitorul imediat din Orientul Mijlociu, mărturia istorică a ceea ce se întâmplă atunci când femeile educate se implică în mişcările de eliberare sugerează că cei din zonă care şi-ar dori să menţină dominaţia pumnului de fier sunt terminaţi.
În 1789, când în Franţa izbucnea revolta, Mary Wollstonecraft, martoră a evenimentelor, îşi scria manifestul pentru eliberarea femeilor. După ce femeile educate din America s-au alăturat luptei pentru abolirea sclaviei, ele au impus pe agenda publică problema dreptului de vot pentru ele. După ce li s-a spus în anii ’60 că „singura poziţie a femeilor în această mişcare e cea la orizontală”, s-a născut un al doilea val de feminism – o mişcare născută din noile abilităţi câştigate şi din vechile nemulţumiri.
De fiecare dată când femeile s‑au implicat în bătăliile celorlalţi pentru libertate, acţiunea lor a continuat prin a-şi cere propriile drepturi. Şi, de vreme ce feminismul e o extensie logică a democraţiei, tiranii din Orientul Mijlociu sunt în faţa unei situaţii în care va fi aproape imposibil să obligi aceste femei luminate să pună capăt luptei pentru libertate – a lor şi a comunităţilor în care trăiesc.
NAOMI WOLF ESTE ACTIVIST POLITIC ŞI CRITIC SOCIAL. CEA MAI RECENTĂ CARTE A EI ESTE „GIVE ME LIBERTY: A HANDBOOK FOR AMERICAN REVOLUTIONARIES (DAŢI-MI LIBERTATE: UN MANUAL PENTRU REVOLUŢIONARII AMERICANI)”.WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
