Pe 16 aprilie, peste 300 de femei afgane, multe dintre ele studente, au marsaluit la Kabul in semn de protest impotriva unei noi legi adoptate de Parlament, prin care s-ar impune femeilor o serie de restrictii in stil taliban. Legea ar permite violul conjugal, ar limita libertatea de miscare a femeilor – de exemplu pentru studiu sau lucru – fara permisiunea barbatilor. Ba chiar ar deveni ilegal ca o femeie sa refuze sa se imbrace cum si-ar dori sotul ei.
Femeile, confruntate cu un puhoi de barbati furiosi care tipau la ele, "gratulandu-le" cu epitetul "tarfe" si alte asemenea, au marsaluit pe o distanta de peste trei kilometri sub o ploaie de injuraturi si au inaintat legiuitorilor o petitie impotriva respectivei legi, adoptata de ambele camere ale Parlamentului si ratificata de presedintele Hamid Karzai. Reglementarile ei nu afecteaza doar minoritatea siita, ci ameninta sa aiba efecte si asupra altor texte de lege care ar putea restrictiona drepturile femeilor nonsiite.
Cand media occidentale au incercat sa ia declaratii femeilor, au auzit frecvent un refren feminist de tip occidental: "Aceste legi ar transforma femeile intr-un fel de proprietate". In vest, contrapunctul notiunii de femeie ca proprietate a fost o revendicare superindividualista a autonomiei personale – decizii bazate primordial pe propriile dorinte ale femeii ca individ, nu ca sotie, mama, membra a comunitatii sau a unei parohii.
Dar, desi unele idei feministe occidentale ar putea fi utile femeilor din Afganistan si din alte tari ale lumii in curs de dezvoltare, atunci cand opun rezistenta unei anumite forme de opresiune masculina, nu ar trebui totusi – asa cum deseori s-a intamplat – sa pornim de la ideea ca misiunea pe care o avem e sa practicam un prozelitism al feminismului "nostru". Din contra, feminismul exprimat de femei precum acele eroine din Afganistan ar trebui sa ne deschida noua, in Occident, ochii in legatura cu propriile defecte.
Teoria fundamentala cu care opereaza feministele in devenire din societatile mai traditionaliste si mai religioase e foarte diferita de cea a feminismului occidental si, in unele privinte, mult mai profunda si umana. In India, de pilda, feministele mi-au infatisat o viziune a egalitatii femeilor care era centrata mai curand pe familie decat pe individ, una care punea un mai mare pret pe serviciile aduse comunitatii decat pe recompensele personale. Ele nu-si vedeau lupta ca pe o confruntare culturala sau ideologica intre barbati si femei, ci ca pe un efort extrem de pragmatic de a trai fara violenta si agresiune sexuala, fara casatorii fortate intre copii si arderea de vii a sotiilor, fara exceptare legala de la paritate.
Desi naste revolta si necesita adaptare (in special in clasa de mijloc), consensul ce se formeaza in India in favoarea unor drepturi si libertati mai articulate pentru femei nu a otravit inca increderea si caldura fundamental tipice relatiei dintre barbati si femei. si s-ar putea sa nu le otraveasca niciodata. Nici nu pare probabil ca acest consens sa emuleze caracteristicile societatii reflectate de feminismul egocentrist occidental: fractionarea, individualizarea, insingurarea, revolutia sexuala instrumentalizata ca marfa.
Aceasta versiune a feminismului – adica ideea ca femeile pot cere egalitate jucand in acelasi timp un rol pretuit in camin, punand familia pe locul intai si interpretand drepturile in context comunitar si spiritual – pare un element corectiv foarte necesar pentru defectele feminismului occidental. In mod ideal, chiar si instinctul masculin al progresului din lumea in curs de dezvoltare va evolua la randul sau, unificand ideea sinelui independent cu cea a ocrotirii familiei si comunitatii, urmand ca barbatii occidentali sa invete si ei sa vada lucrurile astfel.
Mai mult, din punct de vedere intelectual, aceste femei ne reamintesc ca feminismul occidental nu era predestinat sa evolueze asa cum il stim si ca se mai poate inca schimba, ajungand sa imbratiseze o definitie mai satisfacatoare si mai umana a egalitatii. Simone de Beauvoir, a carei carte fundamentala "Al doilea sex" a pus bazele feminismului occidental postbelic, era o existentialista, fara a fi sotie, mama sau credincioasa. Asa ca, in mod firesc, opera sa a plasat libertatea feminina intr-un context secular, solitar si individualist, in care "libertatea" insemna mai curand autonomia in stare pura decat integrarea pe baze de egalitate intr-un intreg ce cuprindea familia, comunitatea, ba chiar si pe Dumnezeu.
Vestea buna pentru toate femeile, din est si din vest, este ca presedintele Karzai, aflat sub tirul criticilor internationale – nu doar occidentale –, a schimbat legea la mai putin de o saptamana de la marsul de protest. Aceasta revolta globala este o marturie a modului in care trei decenii de provocari feministe la adresa clasei conducatoare au schimbat lumea in bine.
Dar momentul initiativei noastre (occidentale) feministe a trecut – din motive pertinente. stim acum care sunt problemele noastre ca femei occidentale si stim care e schema de rezolvare a lor. Ceea ce ne lipseste acum nu e analiza problemei, ci vointa politica si organizationala de a o rezolva.
Deci rolul de initiativa trece la femeile din lumea in curs de dezvoltare. Agenda lor e mai actuala, iar problemele lor, sincer vorbind, mult mai serioase decat ale noastre. De aceea este cu atat mai urgent ca ele sa-si dezvolte propriile teorii, adecvate provocarilor cu care se confrunta.
Daca vreuna dintre acele femei afgane curajoase care au marsaluit la Kabul va scrie (asa cum sper ca o face deja fie ea, fie o surata de a ei dintr-o tara in curs de dezvoltare) textul fundamental al urmatorilor 50 de ani de feminism nonoccidental, acest text va fi, fara doar si poate, unul bazat pe egalitate si pragmatism. Probabil ca va exprima o viziune in care lumea e reprezentata ca fiind mai mult decat suma consumului, autonomiilor in competitie sau razboiului sexelor. si, cine stie, poate ca va fi o provocare la adresa acelor truisme pe care noi, feministele occidentale – si barbatii care ne iubesc –, credeam ca trebuie sa le consideram de nezdruncinat.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
