In seara zilei de 22 decembrie 1989, portile inchisorii din urbea mea natala s-au deschis dintr-un motiv inexplicabil. Pana la ora aceea nu existasera nici un fel de confruntari intre revolutionari si fortele de ordine pentru simplul motiv ca nu existasera revolutionari. Mai pe seara s-a dovedit ca nu mai existau nici forte de ordine, ca toti se refugiasera in intimitatea propriei vieti private si ca disparusera pana si gardienii inchisorii. In foarte scurta vreme, oamenii de buna-credinta, care au incercat sa imite ceea ce vedeau la televizor ca se intampla la Bucuresti si au luat cu asalt sediul Comitetului Judetean de Partid, au fost coplesiti numeric de interlopi, suti si borfasi care au confiscat microfoanele de la care au inceput sa se adreseze maselor si, in cele din urma, au confiscat "revolutia" din oras.
Ore in sir, cetateni cumsecade au ascultat inlemniti de spaima si oroare o multime de ticalosi mai mici sau mai mari, gainari sau criminali periculosi vorbindu-le despre opresiunea la care au fost supusi de Militie si de comunisti. Oamenii erau manati de o revolta sincera impotriva sistemului care ii bagase la zdup si se simteau autentic anticomunisti. Majoritatea aveau nume si porecle pitoresti, cum au de obicei vedetele lumii interlope, dar nu imi pot aminti decat unul dintre ele: Eminescu. Sa fi fost vorba de un geniu al crimei sau de un hot poet nu pot sti, dar cand un sociopat periculos este cunoscut drept Eminescu il tii minte. In orasul meu natal, Revolutia din 1989 a fost Revolutia lui Eminescu. Nu ziua in care nebunii au pus stapanire pe ospiciu, ci ziua in care borfasii au pus stapanire pe inchisoare. Ziua caderii comunismului a reprezentat pentru ei ziua in care s-a dat liber la furat.
In saptamanile care au urmat, unii dintre ei s-au intors la vechile practici, dar altii au devenit membri ai structurilor revolutionare de putere, ai CFSN si ulterior ai FSN. In aceasta calitate si-au impartit resursele, au devenit intreprinzatori privati si lideri politici. In cativa ani, locul acestor personaje avea sa fie luat de indivizi mai sofisticati, de (fosti) ofiteri de Securitate, de activisti de partid cu informatii din interior, de tehnocrati ce stiau care dintre bunurile statului meritau vandute sau cumparate pentru a garanta imbogatirea peste noapte. Acesti oameni nu mai furau portofele sau branza si carnati de la Alimentara, ei au devalizat banci precum Dacia Felix sau Bancorex, au inventat scheme piramidale precum Caritas, SAFI sau Gelsor/FNI/FNA, si-au insusit companii valoroase precum Petromidia, au privatizat societati de importanta strategica in conditii defavorabile statului roman precum Petrom.
Aceasta retea creata in ultimii 20 de ani a imbunatatit si a rafinat tehnicile jafului. Din acest punct de vedere, oligarhii de azi sunt urmasii directi ai interlopului Eminescu. Sistemul care i-a protejat este sistemul patronat de FSN/FDSN/PDSR/ PSD si de Ion Iliescu, castigatorul Revolutiei Borfasilor.
Sunt convins ca, in noaptea de 22 decembrie, in piata centrala a orasului meu natal s-au aflat oameni ai caror fii sau fiice se aflau in zilele acelea la Timisoara, pentru ca majoritatea colegilor mei preferau sa-si faca studiile la Timisoara. Unii dintre ei au participat la protestele din zilele de 17 si 18 decembrie, unii au fost raniti in Calea Lipovei sau Calea Girocului. Alti colegi de-ai lor au fost executati pe treptele Catedralei in timp ce cantau "Desteapta-te romane".
Revolutia lor s-a extins apoi in Bucuresti si in celelalte orase din tara, revolutia lor a rasturnat regimul criminal comunist de la putere. Dar Revolutia inceputa la Timisoara a fost inabusita in sange mai intai de armata si de Securitate si, ulterior, de batele minerilor in ianuarie, februarie si 13-15 iunie 1990. Programul politic al revolutiei timisorene, inscris mai tarziu in cunoscuta Proclamatie care vorbea pentru prima oara de lustratie prin Punctul 8, a fost torpilat de ascensiunea prin minciuna si manipulare a FSN, partidul care a infestat toate structurile statului.
Vreme de 20 de ani, sistemul a functionat nestingherit cu o singura exceptie. Intre 2005 si 1 ianuarie 2007, guvernul, dar in primul rand Monica Macovei au incercat sa introduca pentru prima oara in Romania un stat de drept autentic care ameninta sa rupa legaturile intre oligarhia obisnuita sa exploateze resursele statului si administratie. Aceasta unica incercare de reformare a Justitiei si promisiunea ca reformele vor continua dupa aderare au constituit singurul temei pentru care Romania a fost admisa in Uniunea Europeana. Pericolul era sa ratam aderarea pentru foarte multi ani. Dupa 1 ianuarie 2007 sistemul a ripostat in forta: Monica Macovei a fost eliminata din guvern, iar presedintele a fost suspendat.
Acuzatiile de "dictatura", "politie politica" "si comunism" aduse lui Basescu de oameni precum Adrian Nastase, Dan Voiculescu, S.O. Vantu, Dinu Patriciu, Decebal Traian Remes, Ioan Avram Muresan, S.R. Stanescu sau Bogdan Chirieac seamana cu cele aduse de puscariasii mei din 1989: oamenii chiar cred ca Revolutia a fost facuta pentru ca ei sa aiba dreptul sa fure, sa ia sau sa dea mita, sa santajeze. Alianta 322 a incercat in mai multe randuri sa desfiinteze Departamentul National Anticoruptie si este aproape cert ca una dintre primele masuri ale unui eventual regim PSD-PNL-UDMR va fi sa neutralizeze aceasta institutie, in pofida faptului ca Mircea Geoana a declarat ca nu il va demite pe Daniel Morar. E suficient sa il lase fara fonduri sau sa subordoneze DNA unei alte structuri.
Spun ca "este aproape cert" pentru ca nu gasesc alta explicatie pentru ceea ce s-a intamplat cu semnarea asa-numitului Pact de la Timisoara: Ceea ce au semnat, de fapt, domnii Geoana, Antonescu, Iohannis si Ciuhandu nu este un act de reconciliere nationala, ci actul care ar trebui sa parafeze victoria Revolutiei Borfasilor impotriva Revolutiei de la Timisoara.
