O tânără din Suceava şi-a abandonat nou-născutul într-un lan de grâu din comuna Vadu Moldovei. În prezent, femeia este cercetată sub control judiciar pentru tentativă de omor, informează Mediafax.
Nou-născutul a fost găsit luni seară, abandonat pe un câmp, la mică distanţă de un drum de ţară în comuna Vadu Moldovei, de un grup de copii care şi-au anunţat părinţii, aceştia sunând la 112.
Copilul, un băiat, era înfăşat şi plângea, fiind transportat la Spitalul din Fălticeni.
În urma cercetărilor poliţiştilor, a fost identificată mama copilului, Ştefania Apetrei, în vârstă de 20 de ani, care mai are un copil în vârstă de patru ani, crescut de bunici, tânăra muncind împreună cu iubitul său în Grecia.
Potrivit presei locale, părinţii au declarat în timpul anchetei că fata s-a întors acasă din Grecia, împreună cu iubitul său şi nu a spus că este însărcinată, ci că ar avea probleme la colon şi că trebuie să se interneze.
Tânăra mamă le-a explicat poliţiştilor că tatăl său ar fi avertizat-o că nu mai poate susţine financiar încă un copil, iar din acest motiv ar fi decis să-şi abandoneze nou-născutul.
Citește și: DOCUMENTAR: Generația abandonată își caută rădăcinile în România
Părinţii fetei spun însă că vor să ia copilul din spital pentru a-l creşte împreună cu fratele său.
Presa locală susţine că iubitul tinerei ar fi declarat anchetatorilor că s-a pus de acord cu tânăra să abandoneze copilul, dar în spital, şi să nu-i pună viaţa în pericol.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a Stefaniei Apetrei, care fusese reţinută marţi, dar Tribunalul Suceava a decis, miercuri, ca ea să fie cercetată sub control judiciar.