15.5 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialRevistele culturale vor fi sprijinite financiar de stat

Revistele culturale vor fi sprijinite financiar de stat

Revistele culturale vor beneficia de un sprijin financiar de la stat, după ce Camera Deputaţilor  a votat, miercuri, legea privind finanţarea revistelor de cultură reprezentative, cu 332 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, informează Mediafax.

“După un parcurs sinuos, Camera Deputaţilor a votat forma finală a Legii finanţării revistelor culturale”, a declarat ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, imediat după anunţarea rezultatului votului.

Astfel, publicaţii cu tradiţie, care au avut un rol major în istoria României începând cu secolul al XIX-lea şi care, după aproape 150 de ani de existenţă, se aflau în pericol de a dispărea, vor beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru a-şi continua activitatea.

“Am considerat această lege un obiectiv strategic al mandatului meu, pe care acum pot spune că l-am realizat, după ce am reuşit să echilibrez raportul distribuţiei fondurilor între revistele care aparţin sau funcţionează pe lângă uniunile de creaţie şi cele independente, dar care au tradiţie şi prestigiu. Votul de astăzi este încă un pas către revenirea la normalitate în activitatea instituţiilor de cultură. Revistele literare nu sunt cu nimic mai prejos decât bibliotecile sau muzeele, iar, ca promotoare ale culturii vii, au un rol esenţial în configurarea spaţiului de valori în societatea românească. În fapt, România modernă, ca existenţă politică şi culturală, s-a născut în bună măsură în atmosfera revistelor ei literare. Acestea au o funcţie formativă şi educaţională importantă şi, chiar dacă nu se mai bucură de popularitatea de odinioară, rămân nişte repere ale vieţii intelectuale româneşti. Nu în ultimul rând, ele sunt spaţii în care spiritul european este la el acasă, ceea ce contează foarte mult în România de azi”, a declarat ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu.

Potrivit legii, revistele uniunilor de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, precum şi alte reviste şi publicaţii culturale vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, cu suma de minimum 4.500.000 de lei, indexabilă anual.

Pe 16 decembrie 2014, Traian Băsescu, preşedintele României în funcţie la acea dată, a cerut reexaminarea legii pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative, care reglementează finanţarea de la bugetul de stat a revistelor uniunilor de creatori din România, motivând că distribuirea sumei pentru finanţare nu este făcută în mod echitabil.

Potrivit cererii de reexaminare asupra legii pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, semnată de fostul preşedinte Traian Băsescu, actul normativ trimis spre promulgare reglementează finanţarea de la bugetul de stat a revistelor uniunilor de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC), precum şi a altor reviste şi publicaţii culturale.

“Finanţarea se va face prin bugetul Ministerului Culturii cu suma de minim 4500 mii lei. Din această sumă, un procent de 10% va fi repartizat de Ministerul Culturii pentru finanţarea altor reviste şi publicaţii culturale în afară de cele propuse de uniunile de creatori. Considerăm că distribuirea sumei pentru finanţare nu este făcută în mod echitabil între revistele culturale româneşti, având în vedere faptul că nu toate revistele reprezentative apar sub egida Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, iar cea mai mare parte a sumei alocate revine revistelor membre ale ANUC şi doar un procent de 10% din sumă va fi repartizată de Ministerul Culturii pentru finanţarea celorlalte reviste şi publicaţii culturale, în afară de cele propuse de uniunile de creatori”, se menţiona în cererea de reexaminare.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat cu modificări Legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, admiţând în parte cererea de reexaminare a preşedintelui României, în şedinţa din data de 30 martie 2015.

Astfel, un procent de 25% din suma prevăzută (4.500.000 de lei, n.r.) va fi repartizat, suplimentar, de Ministerul Culturii, prin ordinul ministrului, pentru finanţarea şi susţinerea editării revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori, potrivit legii.

Cele mai citite

Polițele ASF, plafonate se scumpesc văzând cu ochii. Sunt promise modificări

Polițele RCA au fost plafonate la nivelul tarifelor din februarie 2023, însă doar teoretic. În realitatea, am calculat că tarifele au crescut cu cel...

Centru de Resurse Juridice, un nou semnal de alarmă după ,,azilele groazei”

Cazul azilele groazei a scos la iveală faptul că seniorii țării sunt extrem de vulnerabili, iar legislația din țara noastră nu este suficientă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă