23.5 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI:Şpagă de peste un milion de euro în ministerul lui „ăla...

REVISTA PRESEI:Şpagă de peste un milion de euro în ministerul lui „ăla micu“ al lui Felix

Jurnaliştii de la Adevărul titrează, miercuri: „Război” româno-maghiar pe bornele de la Piatra Secuiului. „Populaţia maghiară majoritară în zonă şi turiştii din ţara vecină sunt cei din cauza cărora bornele, înalte de peste un metru, rămân mai mult timp vopsite în culorile steagului Ungariei, dar românii nu se lasă. Imediat ce află că bornele sunt colorate în verde, alb şi roşu, urcă pe munte şi le revopsesc în roşu, galben şi albastru. Competiţia durează de ani buni şi nu a deranjat pe nimeni. La fel de adevărat este faptul că niciunul dintre cei care le vopsesc nu s-a gândit să deseneze una în culorile drapelului României şi cealaltă în culorile steagului Ungariei”. 

Curentul informează că procurorii anti-corupţie fac cercetări la Ministerul Agriculturii cu privire la contractele de achiziţie publică. „Procurorii DNA instrumentează un dosar de corupţie chiar în ograda Ministerului Agriculturii, păstorită de „ăla micu“ al lui Felix, ministrul Daniel Constantin.  Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, care deţine şi funcţia de secretar executiv în cadrul Partidului Conservator este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă. În acelaşi dosar mai este urmărit penal şi Mugur George Voinea, şi el membru de vază al  PC, dar  şi director al unei firme”. 

Miercuri, jurnaliştii de la Gândul publică un articol intitulat: Ponta vrea să taie prin ordonanţă pensiile torţionarilor. „Dacă am un suport juridic de la Parchet, nu aştept o hotărâre judecătorească. Îmi asum riscul”. „Întrebat ce ce politicienii nu au tranşat acest subiect mai devreme, premierul a fost ironic. „De ce nu s-a făcut în 24 de ani? O să ne spună domnul Băsescu pe Muntele Găina. Şi domnul Băsescu a fost securist, are o simpatie pentru personaje ca Vişinescu”, a comentat el. În acest context, premierul a susţinut şi că Ministerul Justiţiei are finalizat un proiect de lege prin care magistraţilor condamnaţi să li se taie pensiile. Măsura nu va fi luată însă prin ordonanţă de urgenţă, ci va fi un proiect de lege trimis parlamentarilor pentru dezbatere şi decizie”.

Potrivit ziarului Evenimentul zilei, Uniunea Social-Liberală doreşte „anihilarea Agenţiei Naţionale de integritate”. „Aproximativ 50 de aleşi locali, consilieri, primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene se află în incompatibilitate din cauza prezenţei lor în conducerea unor regii autonome sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară. Anunţul a fost făcut de preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu”.

Ziariştii de la Cotidianul publică un articol despre cererea jurnalistului Ovidiu Ohanesian, răpit în Irak în 2005, de audiere a lui Omar Hayssam în dosarul răpirii. Potrivit jurnalistului, doar Comisia Parlamentară de Control a SRI a răspuns cererii sale. „La vremea aceea, comisia condusă de senatorul liberal Radu Stroe (la prima vedere, o victimă a poliţiei politice derulate de SRI) îl avea în componenţă, printre mulţi alţii, şi pe harnicul prieten al lui Omar Hayssam, fostul pesedist, generaloidul de 4 stele Gabriel Oprea. În timp ce tunam şi fulgeram cu voce tare în inima Parlamentului României, cerându-le să declasifice dosarul Răpirii din Irak, membrii comisiei aveau, fiecare, alte preocupări, începând cu scărpinatul în nas, gât şi urechi şi sfârşind cu desenatul figurilor geometrice în praful depus pe mobilierul Casei Poporului”.
 

Ziariştii de la Jurnalul Naţional scriu despre povestea Elvirei Gocz, soră de război şi asistentă personală a ducesei de Windsor şi a lui Francois Mitterrand. „Dis-de-dimineaţă se ocupa de curăţenie, îngrijea bolnavii apoi, ca infirmieră, şi le punea perfuzii, ca asistentă medicală. Până într-o zi, când un important chirurg, de origine rusă, a luat-o la rost: cum să pună perfuzii bolanvilor dacă nu are şcoală? “Am!”, a răspuns ruseşte, prezentând diploma de soră de război. A fost momentul în care i-a devenit ajutor de nădejde în sala de operaţie. Însă Elvira Gocz a continuat să meargă zi de zi şi la Turnul Eiffel, unde spăla toaletele, câştigând foarte bine. Când venea seara, îmbrăca una dintre ţinutele elegante pe care le avea şi cânta la cabarete, uluind prin talentul şi vocea splendidă. Între cei impresionaţi s-a aflat şi reputatul profesor chirurg Francois Dubois care era convins că Elvira Gocz are o sosie! Adevărul l-a aflat târziu, după zeci de ani…”.

Cele mai citite

Discuții incerte la Bruxelles privind planul României de reducere a deficitului bugetar din 2025

Discuțiile de la Bruxelles privind planul de reducere a deficitului bugetar al României, ce ar trebui implementat din 2025, rămân în acest moment incerte....

Marcel Ciolacu: Nu poți face schimb ieftin de mingi cu mine. E jenant să fiu criticat de președinte

Premierul a reamintit că președintele are atribuții în Consiliul European, unde putea să ajute la negocieri pentru portofoliul de comisar european Marcel Ciolacu și-a cerut...

Comerțul suferă un recul: cifra de afaceri scade, pe fondul încetinirii consumului

Datele INS arată că evoluția generală a afacerilor din comerț a fost influențată pe mai multe segmente Datele Institutului Național de Statistică, publicate joi, arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă