4.3 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Revizuirea Constituţiei: Fraza care îl învinge definitiv pe Traian Băsescu

REVISTA PRESEI: Revizuirea Constituţiei: Fraza care îl învinge definitiv pe Traian Băsescu

Cotidianul titrează ”Revizuirea Constituţiei: Fraza care îl învinge definitiv pe Traian Băsescu”.

”Traian Băsescu a făcut luni seara „spectacol” la Palatul Cotroceni la investirea noilor judecători ai CCR. El a susţinut că Legea de revizuire a Constituţiei este „la mâna judecătorilor CCR” şi a arătat (de fapt a dat „indicaţii preţioase”) că revizuirea este neconstituţională dacă nu se ţine cont de rezultatele referendumului din 22 noiembrie 2009, adică de trecerea în lege a parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari. Traian Băsescu nu are deloc dreptate”, arată publicaţia.

Din Curentul  aflăm că ”singurul sponsor al Partidului secuilor este un român din Constanţa”.

”Singurul finanţator privat pe 2012 al Partidului Civic Maghiar este un român, constănţean, care probabil are ambiţia să intre în istorie ca singurul finanţator de seamă al Partidului Civic Maghiar (PCM), formaţiunea înfiinţată pe ruinele Uniunii Civice Maghiare în 2008, şi care militează deschis pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Faptul că singurul finanţator al unei organizaţii secuieşti este un român reprezintă o culme a ridicolului politicii autonomist-iredentiste promovate de formaţiunile maghiare şi secuieşti”, scrie ziarul.

Gândul explică modul în care joacă Guvernul României alba-neagra cu supraimpozitarea.

”Intervenţia legislativă de la articolul doi dispune că prin derogare de la Codul Fiscal, care prevede taxare unică de 16%, noua cotă de impozitare de 85% se aplică „pentru veniturile reprezentând salarii/ indemnizaţii/ sume compensatorii acordate în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, a raportului de serviciu sau mandatului angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de de membru în consiliul de administraţie şi consilii de conducere”, scrie publicaţia.

”În lipsa unei precizări exprese, prevederea se aplică în cazul tuturor membrilor din consiliile de administraţie şi de conducere, fie că e vorba de stat, fie că e vorba de privat, au explicat pentru Gândul, surse guvernamentale”.

”Udrea, bogată după deceniul de căsnicie”, scrie Jurnalul Naţional.

”Eşecul politic din anul 2012, când a trecut în opoziţie, dar şi eşuarea tentativei de a prelua şefia PDL au fost urmate şi de o “dizolvare” juridică a căsniciei. Măritată în 2003 în faţa consulului din New York, Udrea devine o femeie liberă prin divorţul de Dorin Cocoş înregistrat la un notar în Bucureşti. Cei zece ani de căsnicie au fost pentru Udrea ani foarte bănoşi. Deşi declara că nu se pricepe la afaceri, Nutzy a devenit tot mai bogată. Studenta sărăcuţă venită de la Buzău a prins repede în Bucureşti gustul luxului şi al banului”, precizează ziarul.

Ziarul Financiar a realizat un top 100 a celor mai mari importatori.

”Rompetrol Rafinare, Automo­bile Dacia, Petrotel Lukoil, OMV Petrom şi Arcelor­Mittal Galaţi sunt cei mai mari importatori din economie în 2012, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Anul trecut, valoarea importurilor a fost de 54,6 miliarde de euro (în creştere cu 0,6% faţă de 2011), iar ponderea primelor 100 de companii în total importuri a fost de 38,7% (faţă de 39,4% în 2011), potrivit datelor de la INS”, scrie ZF.

 

Cele mai citite

Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

În Bucovina, se împodobesc brazi la porțile celor care poartă numele Ion Marți, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, peste 1,9 milioane de români, serbează onomastica,...

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...
Ultima oră
Pe aceeași temă