3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Cum va jongla Guvernul cu bugetul statului, în 2016

REVISTA PRESEI. Cum va jongla Guvernul cu bugetul statului, în 2016

În ziarele de vineri,citim despre piețele de capital și cele financiare, care sunt în stand-by pentru a afla ce decizie iau grecii la referendum, despre ilegaliștii din timpul comunismului, ce probleme are de tranșat Ponta în interiorul PSD, ce se întâmplă cu salariile demnitarilor, dar și despre situaţiile revoltătoare din atletismul românesc.

Din Capital.ro aflăm că piețele de capital și cele financiare sunt în stand-by pentru a afla ce decizie iau grecii la referendum. Piețele din România însă au probleme și fără «ajutorul» grecilor, atât în zona bursei de valori, cât și în cea a sistemului bancar. Toată lumea așteaptă deznodământul crizei din Grecia, mai exact referendumul, pentru a vedea cum va evolua situația în perioada următoare. Rămânerea elenilor în zona euro sau ieșirea lor sunt evenimente ce vor determina anumite acțiuni ale statelor din Europa (dar și de prin toată lumea), mai ales la nivelul piețelor de capital și financiare. Falimentul Greciei și eventuala ieșire din zona euro reprezintă o situație asemănătoare cu cea a falimentului Lehman Brothers, sunt deja mai mulți analiști internaționali care spun că sentimentul din piețe este asemănător cu cel din SUA în 2008. Din fericire, nu va fi vorba de nicio surpriză, ceea ce înseamnă că și efectele vor fi limitate.

Din Evenimentul Zilei aflăm că literatura pe tema comunismului din România arată că la momentul august 1944 existau 900 sau 1000 de comuniști, în majoritate evrei și unguri. Cifrele, așa cum a demonstrat într-un studiu istoricul Corneliu Crăciun de la Cluj-Napoca, nu sunt exacte. Cercetarea documentelor românești de arhivă, a listelor de arestați, a numărului deținuților din închisori și lagăre, precum și a documentelor sovietice despre persoanele din Transilvania care s-au declarat comuniști la intrarea trupelor sovietice acolo ridică cifra la aproximativ 20.000, în care trebuie să vedem o majoritate de simpatizanți. Imediat după 23 august 1944, numărul comuniștilor înscriși în partid a fost de aproximativ 5000 de persoane, iar acest lucru a fost explicat prin ieșirea la suprafață a ilegaliștilor, ca o categorie mai extinsă decât liderii: simpatizanți, colaboratori secreți, gazde, tăinuitori, curieri.

Adevărul.ro ne informează că premierul Victor Ponta are de tranşat problemele interne din partid, acolo unde, potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea i-a montat pe mai mulţi lideri din teritoriu împotriva sa. Voci care cer organizarea rapidă a unui Congres se aud şi de la Bruxelles. Pe lângă problemele penale şi cele legate de sănătate, premierul Victor Ponta are de rezolvat şi tensiunile politice din propriul partid. Potrivit unor surse politice, jocurile de culise au început deja în PSD, avându-l în centru pe Liviu Dragnea. De altfel, Dragnea i-a cerut lui Ponta încă din prima zi de la întoarcerea în ţară să clarifice relaţia cu UNPR. „Este o discuţie care nu este finalizată şi sperăm să o clarificăm cât de curând. Să se clarifice inclusiv relaţiile din coaliţie, care nu sunt foarte tensionate, numai că trebuie să fie clarificate. Am înţeles că s-a întors şi Victor Ponta în ţară, deci am putea să fim în echipă completă să discutăm“, a spus Dragnea.

Wall Street ne prezintă un interviu cu Ciprian Stancu, un tânăr antreprenor care a lăsat în spate 13 ani „nesănătoși” de corporație, pentru o afacere cu produse organice. Stancu a renunțat la corporație în urmă cu doi ani, unul dintre motive fiind faptul că mediul din multinațională este „nesănătos”, la propriu și la figurat. La scurt timp după, a pus bazele unei afaceri cu produse certificate organic, Republica Bio, prin care simte în fiecare zi că face un bine oamenilor.  „Atunci când am constatat că am problemele de sănătate, am organizat o grădină, care a devenit din ce în ce mai mare. Inițial am avut un solar de 250 mp, iar acum am 2 solarii de câte 250 mp și încă o suprafața de 3.000 mp în regim de câmp”, spune Ciprian Stancu, care a lansat oficial Republică Bio în februarie 2014. 

Din Gândul.info aflăm că, la o zi după ce Guvernul sub conducerea interimarului Gabriel Oprea a adoptat ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, întors la Palatul Victoria, Victor Ponta anunţă că „va întoarce” actul normativ, cu care susţine că nu a fost de acord, urmând ca acesta să intre în vigoare odată cu legea salarizării bugetarilor. „Ordonanţa cu salariile demnitarilor, eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi dar odată cu legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile la preşedinte şi prim ministru decât odată cu bugetarii. Aşa am fost informat ieri, cred că cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare şi să amânăm până la creşterea salariilor bugetarilor”, a declarat premierul.

Ziarul Financiar ne spune că partea de centru-vest a Ca­pi­talei, care se identifică cu zo­na Orhideea, Pasajul Ba­sa­rab şi împrejurimile sta­ţiilor de metrou Grozăveşti, Petrache Poenaru şi Politehnica, se formează ca viitor pol de birouri al Capitalei, după consacratele zone Piaţa Victoriei-Aviatorilor, Barbu Văcăres­cu-Floreasca, respectiv Dimitrie Pom­peiu (Pipera). Foste platforme industriale din zo­na Orhideea, precum Baduc (materiale de construcţii) sau fabrica de pâine Spicul vor face în următorii ani loc unor noi pro­iec­te de birouri, dezvoltate în special de in­ves­titori români, după ce zona a că­pătat o nouă imagine odată cu con­struc­ţia Pasajului Basarab, pe care cir­culă zilnic 80.000-100.000 de maşini. „Vom vedea mai multe companii (instituţii financiare, companii farma­ceu­tice, companii din domeniul ser­vi­ciilor financiare) care îşi vor muta acti­vită­ţile şi chiar sediile principale în zona Orhi­deea. Pe de altă parte, Iuliu Maniu-Semănătoarea va deveni din ce în ce mai clar definită ca destinaţie pen­tru companiile din IT“, spune Andreea Păun, associate director în departa­mentul de birouri al firmei de consul­tan­ţă imobiliară Colliers.

Hotnews ne prezintă o analiză referitoare la modul în care va gestiona Guvernul, în 2016, creșterile de salarii bugetare, majorările de pensii și reducerile de taxe. Guvernul și Parlamentul dau dovadă, în ultima perioadă, de multă generozitate, împărțind în stânga și în dreaptă bani din bugetul statului. Majorarea salariilor înalților demnitari este doar o bucățica dintr-un lung șir cu final necunoscut de privilegii din bani publici. Doar pe partea de investiții nu se arată Guvernul la fel de darnic. Practic, preferă să reducă nivelul investițiilor publice pentru a face loc majorării pensiilor speciale, salariilor bugetare, alocațiilor, salariului minim etc. Pe lângă acestea, bugetul statului mai trebuie să facă față și reducerilor de taxe recente și viitoare. Care vor fi efectele reducerii veniturilor concomitent cu creșterea cheltuielilor, altele decât cele cu investițiile, este greu de prevăzut, dezbaterile și analizele despre impactul bugetar fiind inexistente. 

Din Prosport aflăm că mai multe situaţii revoltătoare din atletismul românesc au fost dezvăluite în ultimii doi ani de ProSport, iar şirul lung de evenimente ciudate e completat de un nou episod. Deşi în familia atletismului se vorbeşte despre modul în care şefii FRA aleg să-i îndrume pe sportivii de top spre diverşi antrenori, niciun atlet sau tehnician nu a avut curajul să o spună public până acum. În atletismul românesc s-a vorbit despre un număr de 26 de sportivi valoroşi care fie s-au retras, fie au regresat, fie nu mai reuşesc să progreseze după ce au trecut sub bagheta altui antrenor sau după ce s-au opus trecerii forţate spre un alt om care să le îndrume paşii în carieră.

 

 

 

Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă